Indiferent cât de multe probleme ar avea, par tot timpul ca scoase din cutie și nu știu ce înseamnă să iasă din casă fără un ruj pe buze sau personalitatea lor puternică. Nu sunt prinse niciodată cu garda jos și, voit sau nu, cinci dintre membrele zodiacului sunt admirate de cei din jur. Și asta pentru că au calitatea de a atrage adepți ca un magnet, deseori fără ca măcar să-și dorească.
Poate nu se remarcă printr-o frumusețe a spiritului, însă cu siguranță s-au născut să fie cele mai feminine, capricioase, primind atenție din partea tuturor. Iată care sunt cele cinci zodii de femei care s-au născut să fie dive!
Gemeni
Femeia Gemeni este tot timpul dornică de cunoaștere, motiv pentru care doar dacă ești o persoană cultivată îi poți capta atenția. Fire duală, cealaltă latură are legătură cu modul în care apare în public: tot timpul pusă la patru ace. În grupul ei este modelul de urmat, indiferent că este pentru modul în care se îmbracă, vorbește, se comportă sau își atinge obiectivele pe care și le propune. Chiar dacă nu este neapărat o femeie atrăgătoare, femeia-Gemeni se îmbracă foarte bine, este adepta stilului clasic, spune foarte clar ceea ce are de spus și atrage ca un magnet prin discursul ei.
Citește și: Ce exerciții ți se potrivesc în funcție de zodie
Este seducătoare, are cel puțin o calitate fizică prin care iese în evidență, de care este conștientă și pe care și- valorifică la maximum. Fără să-și dea seama, nativa din Gemeni își atrage adepți, pentru care este extrem de recunoscătoare. Se folosește de studiile, cunoștințele fiecăruia dintre cei cu care intră în contact pentru a-și îmbogăți, la rândul ei, bagajul. Și, așa cum stă bine unei dive, are și ea capriciile ei – însă este mai degrabă vorba despre atitudine, pentru că femeia Gemeni este o femeie rebelă. Acest lucru poate fi interpretat ca un moft. Diva din Gemeni: Angelina Jolie.
Rac
Emotivă, înțelegătoare, docilă, nativa din Rac este întruparea feminității. Femeia din Rac poate fi cu ușurință remarcată prin gesturi, modul în care vorbește sau privește. Te cucerește indiferent ce ar purta, fie că este vorba de o pereche de pantofi stiletto sau de o ținută sport. Își dorește să beneficieze de cât mai multă atenție, motiv pentru care jocurile de seducție, în care își folosește cu abilitate cea mai periculoasă armă: senzualitatea, sunt pentru ea la ordinea zilei. Are simțul umorului, care, în combinație cu sex-appealul pe care îl emană o face irezistibilă. Bărbații își doresc să o cunoască mai bine, femeile își doresc să fie în preajma ei. Diva din Rac: Sofia Vergara.
Leu
Avide după atenție, lucruri scumpe, călătorii excentrice, leoaicele sunt dive înnăscute. Pe lângă frumusețea exterioară, imperială, maiestuoasă, Leoiacele emană și o forță interioară care cu ușurință le ajută să ajungă la inima oricui. Și asta pentru că sunt solare, pasionale, intuitive. Mari cuceritoare, Leoaicele nu se atașează atât de repede.
Citește și: Singura zodie care crede că le știe pe toate
Le stă bine în absolut orice s-ar îmbrăca și indiferent de profesie ajung imediat să fie remarcate pentru bunul gust vestimentar, devin rapid fashion icon. Sunt vânate de străini, fac ravagii când intră într-o încăpere și toate femeile își doresc să fie ca ele. Diva din Leu: Jennifer Lopez.
Săgetător
Femeia din Săgetător este reprezentantă de noblețea grecoaicelor din Antichitate: înalte, robuste, cu forme, impunătoare. Sunt luptătoare și seducătoare deopotrivă, fiind cel mai bun exemplu că cele două calități fac casă bună împreună. Nu stă locului o clipă, este dinamică și, la fel ca femeia din Gemeni, și Săgetătoarea este avidă după cunoaștere. Însă, spre deosebire de nativa din Gemeni, Săgetătoarea se folosește de cunoștințele pe care le dobândește pentru a se autodepăși. Aceasta este calitatea care o face să-și câștige adepți. Este oprită la locul de muncă și întrebată cum a fost în ea mai recentă călătorie, de unde și-a cumpărat cea mai nouă pereche de jeanși sau la ce salon merge. Diva din Săgetător: Julianne Moore.
Vărsător
Nativa din Vărsător reușește să devină un reper în mediile în care se învârt. Însă ceea ce le aduce în prim-plan este o calitate puțin susceptibilă de a scoate în evidență o persoană: fata simplă și de gașcă. Nu debordează de frumusețe, senzualitate, deși are cel puțin o calitate fizică pe care însă nu inistă deloc – în general, în partea inferioară a corpului: fundul, picioarele, gleznele. Este foarte creativă, intuitivă, romantică. Nu se fardează, nu este la curent cu cele mai mari noutăți în modă, însă știe să păstreze o linie simplă care o prinde de minune și, culmea, o face să iasă în evidență. Diva din Vărsător: Jennifer Aniston.
Foto: 123rf.com
Ultima modificare aprilie 30, 2020 6:52 pm