În zodiacul chinezesc, 2023 este anul Iepurelui de Apă. Acesta începe în data de 22 ianuarie și se termină pe 9 februarie 2024. Potrivit previziunilor astrologice va fi un an al contrastelor, al schimbărilor neprevăzute, dar și un an al speranței, în care nativii se pot bucura de stabilitate și liniște. Iată ce nu ar trebui să facă în acest an pentru ca totul să le meargă bine.
Zodiac chinezesc 2023. Iepurele este în cultura chinezească un semn zodiacal care simbolizează longevitatea, pacea și prosperitatea. Unii astrologi sunt de părere că 2023 va fi un an al speranței.
Zodiac chinezesc 2023. Ce ne așteaptă în anul Iepurelui de Apă
Dacă unii nativi se pot aștepta la un an mai bun decât 2022, alții pot avea parte de multe provocări în anul Iepurelui de Apă, potrivit yearly-horoscope.org.
Șobolan
Pentru cei născuți în acest semn zodiacal, 2023 nu va fi un an ușor din punct de vedere profesional. Se pot aștepta la tensiuni și schimbări neprevăzute la locul de muncă. Vor fi nevoiți să iasă din zona de confort, să-și schimbe rutina și să dea frâu liber creativității. Pot avea parte de provocări în mod constant și în ceea ce privește sectorul relațiilor și ar fi bine să evite conflictele.
2023, anul Iepurelui de Apă, va fi un an excelent din punct de vedere profesional. Se vor bucura de noi oportunități de a avansa în carieră, mai ales în prima jumătate a anului. Ar fi bine să profite din plin de aceste șanse, pentru că nu se vor mai întâlni curând cu ele. Cu toate acestea, nativii trebuie să găsească un echilibru între viața profesională și cea personală. Există riscul de suprasolicitare, iar asta le poate afecta sănătatea.
Tigru
Noul an va veni cu multe provocări, dar nimic nu-i poate doborî pe nativii Tigru. Energici și inteligenți, aceștia vor ști cum să depășească orice obstacol. Vor fi nevoiți să se concentreze mai mult pe viața profesională decât pe cea personală, dar se vor putea baza pe ajutorul prietenilor. 2023 nu este un an bun pentru a face investiții majore. Tigrii vor trebui să aibă mai multă grijă la cheltuieli dacă nu vor să-și dezechilibreze bugetul.
Zodiac chinezesc 2023. Ce să nu faci în anul Iepurelui de Apă ca să îți meargă bine
Iepure
Nativii Iepure sunt vedetele zodiacului chinezesc în 2023. Vor avea un an magic, cu multe experiențe încântătoare, de care trebuie să profite din plin. Norocul va fi de partea lor în toate sectoarele de viață importante. Chiar și provocările din planul profesional se vor dovedi benefice pentru progresul lor în ceea ce privește cariera. Se pot aștepta la oportunități nemaipomenite. Pe de altă parte, lipsa de încredere în sine le poate aduce probleme în relațiile cu ceilalți.
Dragon
Anul 2023 va fi unul destul de liniștit pentru nativii Dragon. Totuși, dacă își doresc experiențe inedite, ar trebui să se concentreze pe creativitate și să facă activități care îi stimulează, cum ar fi călătoriile. E o perioadă bună să se ocupe mai mult și de hobby-urile lor. Pentru a avea un an bun, aceștia trebuie să evite investițiile, să-și păstreze calmul și să nu ia decizii de moment.
Șarpe
În anul Iepurelui de Apă, nativii Șarpe sectorul profesional va fi animat și se vor bucura de realizări importante. De asemenea, se pot aștepta la îmbunătățiri și pe plan financiar. În familie va fi armonie, iar cei singuri vor avea șansa de a cunoaște pe cineva special. Potrivit previziunilor din zodiacul chinezesc, nativii ar trebui să aibă mai multă grijă la sănătate.
Cal
Cei născuți în zodia Calului vor avea un an bun, plin de experiențe de bun augur. Vor avea multe de făcut, dar nimic nu va fi prea greu pentru ei. Foarte bine aspectat va fi sectorul iubirii și se vor bucura de momente de neuitat alături de persoana iubită. Trebuie însă să fie atenți să nu ia decizii pripite.
Pentru nativii Capră se anunță un an cu multe oportunități de dezvoltare. Au șansa de a progresa pe plan profesional, de a se afirma și de a fi recompensați pentru munca lor. Chiar dacă câștigurile lor vor crește, trebuie să fie atenție la cheltuieli. Și la capitolul dragoste vor avea parte de un an dinamic. Cei singuri vor avea ocazia să cunoască pe cineva, dar ar fi bine să nu se aștepte la o relație de lungă durată.
Zodiac chinezesc 2023. Oportunități profesionale pentru nativii Cocoș și Maimuță
Maimuță
2023 vine cu oportunități în sectorul profesional și ocazia de a descoperi noi abilități și talente. Nativii trebuie însă să fie precauți în ceea ce privește cheltuielile, pentru a evita un dezechilibru financiar. De asemenea, aceștia pot întâmpina probleme în relația de cuplu și ar fi bine să își păstreze calmul și să evite discuțiile aprinse, ce pot genera o ruptură. Vești mai puțin bune sunt pentru nativii singuri. Chiar dacă se vor îndrăgosti, relațiile lor nu au prea multe șanse să reziste.
Cocoș
Anul Iepurelui de Apă le poate aduce acestor nativi provocări atât în sectorul profesional, cât și în cel financiar. Aceștia vor fi nevoiți să se adapteze schimbărilor. De asemenea, pentru a trăi în armonie, ar fi bine să-și rezolve problemele ce țin de trecut, pe care le-au tot ocolit. Probleme pot apărea și în relația de cuplu, de aceea vor avea nevoie de multă răbdare pentru a trecut cu bine peste obstacolele ce le apar în cale.
Câine
Nativii Câine vor trebui să muncească din greu în 2023, dar ar fi bine să-și stabilească prioritățile, altfel riscă să nu termine ce au de făcut și să se suprasolicite. Pe de altă parte, se vor bucura de armonie, pasiune și romantism în relația de cuplu. Cei care au planuri de căsătorie le vor putea pune în aplicare. Și din punct de vedere financiar se pot aștepta la vești bune.
Porc
Noul an va fi unul favorabil din punct de vedere profesional pentru nativii Porc. Este insă important să rămână cu picioarele pe pământ. Poate fi o perioadă excelentă și în ceea ce privește viața sentimentală, atâta vreme cât nu răscolesc trecutul. De asemenea, 2023 le poate aduce cuplurilor vești minunate, mai ales dacă își doresc ca familia să se mărească.