Venus, planeta iubirii, intră în semnul Săgetător. Atenție! Moment important pentru toate zodiile

.
Venus, planeta iubirii, a armoniei, dar și Micul Benefic al zodiacului, intră astăzi în zodia Săgetător, zodie pe care o va traversa până pe data de 4 februarie 2019. După ce ieri a avut loc fenomenul cu impact mai puțin plăcut de Lună Nouă și Eclipsă parțială de Soare în zodia Capricorn, acest aspectul vine cu schimbări benefice și oportunități pentru toate zodiile, în funcție de sectorul astrologic pe care-l tranzitează. 

Atunci când Venus, cea mai strălucitoare planetă a sistemului solar, traversează zodia Săgetător devenim mai cuceritori, mai deschiși către flirt și aventură, dar și către noi relații. Socializarea va fi un punct forte în această perioadă, iar prejudecățile vom tinde să le dăm la spate, să le depășim. Acest prim tranzit al lui Venus din anul 2019 este deosebit de important și impactant pentru toate zodiile deoarece se petrece întocmai în semnul Săgetător, semn tranzitat întreg anul de Jupiter, guvernatorul lor. Prin urmare, cu Venus, planeta iubirii și Micul Benefic, alături de Jupiter, planeta expansiunii și Marele Benefic, în tranzit prin același semn al Săgetătorului nu avem cum să nu ne bucurăm de o perioadă favorabilă și ar trebui să profităm la maxim de ceea ce ne oferă acest aspect. Iată care este impactul pe care-l va avea asupra fiecărei zodii în parte!

Berbec

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Berbec ocazia să-și lărgească orizonturile prin studiu, călătorii, dar și prin schimbarea principiilor de viață. Fiind vorba de planeta iubirii, nativii pot cunoaște un partener la drum sau la un curs pe care-l urmează împreună. Sunt sfătuiți să se reorganizeze în viața profesională, să-și facă noi planuri și să-și seteze noi obiective. Este un moment bun pentru a începe cursuri de perfecționare profesională sau, de ce nu, să participe la seminarii de evoluție personală.

Taur

Venus, întocmai guvernatoarea lor, în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Taur ocazia de a-și îmbunătăți considerabil veniturile. Casa astrologică tranzitată va fi cea a avantajelor materiale, a banilor deținuți împreună cu partenerul sau terți, semn că în următoarea perioadă pot primi noi propuneri de colaborare sau asociere. De asemenea, casa sexualității și a intimității va fi activată acum de planeta iubirii, iar nativii pot avea ocazia de a cunoaște mai mulți parteneri și de a alege ceea ce-i reprezintă pentru a începe, dincolo de o aventură, o poveste de dragoste.

Gemeni

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Gemeni ocazia de a-și consolida relația cu persoana iubită, dar și cu partenerii de afaceri. Cum planeta iubirii tranzitează casa mariajului și a parteneriatelor, aceași casă în care se află și Marele Benefic, Jupiter, nu este exclus ca cei care se află în relații solide și de lungă durată să fie ceruți în căsătorie. Pe de altă parte, nativii vor da dovadă de o comunicare foarte bună și vor reuși să pună punct conflictelor din zona profesională.

Rac

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Rac oportunități remarcabile legate de locul de muncă. În timp ce unii își pot schimba jobul cu unul mai bun, alții pot fi remarcați și chiar avansați în funcție. Cei care-și caută de muncă, în această perioadă pot obține jobul mult dorit. De asemenea, dacă au existat conflicte cu colegii sau superiorii, acestea se vor dizolva și armonia se va reinstala. Având în vedere că Venus este nu doar planeta armoniei și a beneficiilor, ci și planeta iubirii, nu este exclus ca unii nativi să întâlnească un posibil partener la locul de muncă (sau prin intermediul jobului). Totodată, se activează și casa sănătății, iar cei care s-au confruntat cu afecțiuni și neplăceri până acum vor observa că starea generală se va ameliora și vindecarea nu va întârzia să apară.

Leu

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Leu ocazia de a-și îmbunătăți relația cu persoana iubită, dar și cu copiii, acolo unde este cazul. Planeta iubirii, sprijinită și de Jupiter, Marele Benefic, le poate aduce celor singuri o nouă poveste de dragoste și nu este exclus ca partenerul să fie întâlnit prin intermediul unor hobby-uri comune sau în cadrul activităților, evenimentelor de natură artistică, culturală. Moment bun de afirmare pentru artiști.

Fecioară

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Fecioară ocazia de a-și îmbunătăți și consolida relația cu membrii familiei. Acolo unde au existat neînțelegeri acestea se vor dizolva și armonia se va reinstaura în casă. Momentul împăcărilor între părinți și copii, între tineri și vârstnici. De asemenea, sectorul locativ se activează, iar nativii pot începe o renovare a locuinței, reamenejarea și redecorarea casei sau pot rezolva chestiuni administrative amânate. Cei care vor să cumpere, să vândă, să închirieze un imobil au șanse mari în această perioadă. Nu este exclusă o schimbare de domiciliu și având în vedere că este vorba de planeta iubirii, aspectul poate favorizao mutare alături de persoana iubită.

Balanță

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Balanță ocazia de a se împăca cu cei din jur, în special cu rudele, cu care s-au aflat în conflicte până acum și, totodată, ocazia de a duce comunicarea la un alt nivel. Este posibil ca prin dialog și socializare, nativii să reușească să obțină ceea ce-și doresc. De asemenea, casa studiului și informației se activează și aspectul susține procesul de învățare.

Scorpion

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Scorpion ocazia de a-și îmbunătăți situația financiară. Având în vedere că Micul Benefic activează casa banilor obținuți din muncă proprie, aceeași casă pe care se află și Marele Benefic, Jupiter, nativii pot cere cu încredere și curaj o mărire de salariu. De asemenea, vor avea numeroase oportunități de a semna noi contracte de colaborare pe sume de bani cel puțin satisfăcătoare. Nu este exclus să primească bani cu titlu de primă, bonus, comision.

Săgetător

Venus în tranzit întocmai prin semnul lor, pe casa personalității, acolo unde se află și Marele Benefic, Jupiter, le va aduce celor născuți în zodia Săgetător noroc, protecție, dar și multiple șanse de afirmare atât în domeniul profesional, cât și personal. Totodată, acum se activează axa relațională, prin urmare, cum Venus este planeta iubirii, nu este exclus ca nativii să-și întâlnească marea dragoste în această perioadă. În cuplurile bine sudate armonia se va instala și șansele de a trece la un nivel superior sunt foarte mari.

Capricorn

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Capricorn ocazia de a se vindeca de durerile sentimentale și traumele psihice, de a dizolva amintirile neplăcute și emoțiile negative din trecutul lor. Nativii sunt sfătuiți să profite din plin de acest tranzit cu atât mai mult cu cât este susținut de Jupiter, Marele Benefic al zodiacului. În plus, să nu uităm că nativii Capricorn sunt încercați puternic de lecțiile guvernatorului lor, Saturn, planeta Profesor și Marele Malefic al zodiacului, prin urmare șansele de recuperare nu trebuie pierdute. Cu toate că tranzitul lui Venus se petrece pe o casă a subconștientului, a interiorizării și meditației, armonia interioară și echilibrul se vor putea instala dacă nativii folosesc în scop constructiv energia Micului Benefic.

Vărsător

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Vărsător ocazia de a-și îmbunătăți considerabil relația cu persoanele din anturaj. Nativii au ocazia în această perioadă să se împace cu prietenii cu care până acum s-au aflat în conflict și chiar să pună la cale planuri și proiecte pe termen lung. Vor fi foarte sociabili și comunicativi în acest timp și nu este exclus să-și facă noi cunoștințe, chiar persoane cu influență care să-i ajute în ascensiunea profesională sau în evoluția personală.

Pești

Venus în tranzit prin Săgetător le va aduce celor născuți în zodia Pești ocazia de a se afirma în carieră. Micul Benefic alături de Marele Benefic, Jupiter, le vor oferi nativilor șansa de a se face remarcați la locul de muncă, de a avansa, de a-și îmbunătăți imaginea și de a-și consolida statutul profesional. Este momentul să-și îndrepte atenția asupra acestui sector și să nu lase nicio oportunitate să le scape.

Sursă foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton