Vărsătorii şi muzica

.

Fiecare nativ al acestei zodii este dăruit cu o doză variabilă de clarviziune.
Bineînţeles că Vărsătorii mai au şi alte calităţi, precum simţul ridicolului, care îi împiedică să apară la TV prevestind Apocalipsa în reluare, dar şi respectul pentru libertatea individuală, aşa că indiferent cât de puternice ar fi premoniţiile şi trăirile lor, nu vor interveni aproape niciodată în deciziile altora, doar pentru ca, odată împlinite profeţiile lor, să spună, cum fac Berbecii de exemplu: „Aha! Vezi?Ţi-am zis eu!”

Printre Vărsători se găsesc mulţi dintre cei dotaţi cu inteligenţă muzicală supramedie. Chiar dacă nu ajung toţi Bach şi Mozart, Vărsătorii gustă muzica cu toate simţurile, şi în mai mare măsură decât ceilalţi. De asemenea, au capacitatea de a se bucura mai mult de muzică decât alţii. O dispoziţie proastă, în cazul lor, se alungă extrem de uşor ascultând melodia preferată a momentului. Un Vărsător este un trendsetter în materie de muzică, este suficient să asculte o melodie pentru a şti exact dacă aceasta va ajunge hit sau nu. O altă calitate a lor, detestată însă de ceilalţi, este cea de analiză în profunzime a unei melodii, astfel încât sunt în stare să asculte aceeaşi şi aceeaşi melodie în modul „repeat”, până când cei din jur, exasperaţi de repetiţia nesfârşită, îi vor ruga să schimbe coloana sonoră.

Pe Vărsători îi vei vedea aproape mereu cu căştile la urechi, asta dacă nu cumva sunt DJ profesionişti, membri în orchestre sau realizatori radio. Deşi gusturile lor muzicale sunt cel puţin „de nişă”, fiind mult mai exotice decât ceea ce este considerat plăcut de către majoritate, nu se simt „marginalizaţi” câtuşi de puţin, ci foarte confortabil în micro-universul lor sonor. Ei sunt genul de persoane care ascultă Metallica la mp3 player atunci când sunt la sala de fitness şi toată lumea trage de fiare pe ritmuri de Tiesto în jurul lor, care îşi pun Marilzn Manson şi Rammstein dimineaţa, în timp ce se pregătesc pentru serviciu, sau care ascultă Royksopp, Weird Al Yankovic, Bjork şi Snopp Dogg în acelaşi playlist.

Tot Vărsătorilor le este caracteristică fidelitatea pentru formaţii şi artişti de-a lungul întregii lor vieţi, manifestată prin cheltuirea unor sume scandaloase de bani pentru concerte, festivaluri, CD-uri, DVD-uri şi merchandise ale artiştilor preferaţi. Ca să îşi vadă idolii live, ar fi în stare să plece într-acolo pe jos, ca Brâncuşi, chiar dacă ei trăiesc în Crevedia, iar concertul e la Zenith în Paris.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton