Sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai vine cu vești neplăcute pentru unele zodii. Sunt probleme mari pentru unii nativi pe plan amoros, iar lucrurile par să scape de sub control.
Vorbim despre scandaluri monstru în cuplu, infidelități, trădări și destrămări de relații.
Trei zodii rămân singure după Paște
Iată care sunt semnele zodiacale care vor trece printr-o despărțire dramatică în următoarea peioadă. Vezi dacă te numeri printre cei mai puțin norocoși în amor.
Taur (21 aprilie – 20 mai)
Nativii din Taur sunt influențați, în următoarele săptămâni, de o energie negativă ce poate duce la gesturi autodistructive pe plan amoros. Practic, cei din Taur vor distruge de unii singuri ceea ce au încercat să clădească în relație atâta amar de vreme. Nu există un motiv concret pentru care își doresc să pună capăt relației, dar cert este că nu se mai simte fericirea între parteneri. La cum sunt de încăpățânați, dacă au luat deja decizia de a pune punct poveștii de dragoste, nu mai există nici loc de negocieri, nici cale de întoarcere.
În ultima vreme, ceva s-a schimbat în relația de cuplu a celor din Scorpion. A dispărut pasiunea, iar lipsa de interes pentru nevoile celuilalt se resimte mai intens ca niciodată. Cum de s-a ajuns aici?
Nativii din Scorpion traversează o perioadă dificilă din punct de vedere astrologic și simt pe umerii lor o presiune uriașă care îi face să renunțe la a mai încerca să li se dăruiască partenerului/partenerei. Este clar că relația va lua sfârșit, dar poate așa e mai bine, pentru că nici ei, nici partenerii nu au de ce să-și piardă timpul într-o relație toxică, disfuncțională.
Astrele nu sunt de partea acestui semn zodiacal în primăvara aceasta. Cei din Capricorn au probleme mari în viața personală de câteva luni. Și, deja, tensiunile dintre parteneri și certurile nesfârșite încep să devină insuportabile.
Spre deosebire de ceilalți doi nativi ghinioniști în dragoste amintiți mai sus, această zodie nu își dorește să pună punct relației, dar infidelitățile și trădarea partenerului/partenerei nu-i dau de ales. Capul sus și mergi înainte! Deși totul pare fără rezolvare acum, lucrurile se vor liniști în luna următoare când vor apărea noi oportunități de a cunoaște o persoană cu totul deosebită care îți va da lumea peste cap (în sensul bun).