Fecioara se potriveşte foarte bine cu joburi care îi valorifică eficienţa şi atenţia la detalii. Este concisă, foarte organizată, având rapoarte pentru orice şi loc pentru fiecare. Cu preţul de a-i înnebuni pe toţi angajaţii, cei născuţi sub semnul Fecioarei vor reuşi să-şi îndeplinească task-urile corect.
Cuprins
Cuprins
Care este mediul ideal pentru o Fecioară
Un job care presupune schimbări de prioritate şi haos este nepotrivit, în schimb se descurcă excelent într-un mediu pe care să-l poată cotrola unde să existe directive concise şi scopuri precise.
Nativul acestei zodii se stresează numaidecât dacă apare vreo schimbare de ultim minut sau dacă primeşte instrucţiuni vagi. Se teme de schimbările din cadrul echipei deoarece se acomodează greu cu „feţe noi”.
Arhivistă
Pentru că-i place să sorteze şi să aşeze pe categorii, această slujbă este potrivită pentru nativii zodiei Fecioară. Pentru ea inventarul este o plăcere încă din copilărie, când avea aşezate pe rafturi şi clasă, jucăriile şi cărţile de colorat.
Când trebuie să scoată documente din arhivă o apucă tremuratul şi panica pentru că altcineva îi atinge munca. Această carieră o urmează din dragoste pentru ordine şi nu pentru bani. Din nefericire, lucrul cu documente vechi şi prăfuite este şi o ameninţare pentru sănătate, ceea ce o să-i scurteze din perioada de profesare a meseriei.
Citește și: Zodiile care sunt obosite mereu. Nu contează cât de mult se odihnesc sau dorm
Citește și: Clasamentul zodiilor care vor să fie în centrul atenţiei: de la cele mai glorioase, la cele mai discrete
Asistent executiv
Fiind o persoană atentă şi extrem de organizată, Fecioara este ideală pentru acest post unde trebuie să planifice timpul şi munca altcuiva, mai ales dacă acea persoană este ocupată. Stabileşte şedinţe, călătorii, întâlniri şi diverse programe şi nu o deranjează deloc dacă şeful o roagă să-i facă unele servicii care nu-s în fişa postului: cumpărături personale, rapoarte, plimbarea căţelului sau flori pentru soție. Fecioara se bucură că are lucruri de făcut.
Menajeră profesionistă
Când vrei să-ţi angajezi o menajeră de încredere întreab-o ce zodie este. Dacă zice Fecioară angajeaz-o imediat! Se ştie că dacă este acasă nu poate sta locului şi sigur găseşte ceva de făcut: spălat rufe sau călcat, curăţenie, curăţenie de două ori pentru că are tendinţe de perfecţiune şi standarde înalte, curăţenie încă o dată pentru că este maniacă.
Ochiul ei este foarte critic şi cu siguranţă îşi va toci coatele de parchetul tău. Nu vei găsi nicio amprentă şi nicio urmă de praf, totul va fi curat ca lacrima.
Citește și: Zodii predispuse accidentărilor de tot felul. Se grăbesc tot timpul și sunt neatente
Citește și: Cele mai sărace zodii. Nu au niciodată bani și stau mereu cu portofelul gol
Tehnician/Laborant
Fie că este pe teren sau în laborator, Fecioara este cea mai potrivită pentru colecţionarea, înregistrarea şi clasarea informaţiilor şi pentru predarea la timp a rapoartelor. Seriozitatea şi atenţia la detalii asigură un rezultat de încredere. Se poate ca ceilalţi colegi să treacă prin crize successive de nervi din cauza meticulozităţii cu care verifică şi de două ori materialele lucrate.
Nu trimite Fecioara să aducă prânzul pentru că mai întâi va trebui să completeze câteva tabele şi până la 15:00 nu va termina, cu siguranţă.
Nutriţionist
Curiozitatea şi interesul pentru sănătate poate determina unele Fecioare să-şi îndrepte orizonturile spre o carieră de nutriţionist. Pe de-o parte vor educa oamenii cum să se îngrijească şi să trăiască sănătos şi pe de alta vor putea să verifice dacă regulile au fost îndeplinite întocmai.
Există posibilitatea ca un nutriţionist sub zodia Fecioarei să-ţi recomande un program auster, dificil şi greu de urmat, dar asta doar pentru că este o fire cu caracter complet şi tendinţe de desăvârşire. Nu o lua personal.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare iunie 12, 2024 4:55 pm