Săgetătorii şi simţul moral

.

Balanţele sunt nişte simpli avocaţi în numele dreptăţii. Săgetătorul este însă Judecătorul Suprem de la Curtea de Casaţie.Cine face legile? Poate că Balanţele le stabilesc pe cele
mai mărunte legate de căsătorie sau divorţ. Scorpionii pe cele legate de moşteniri. Tot ce ţine de Dreptul Economic e pus la punct de Tauri şi Capricorni. Însă cel care semnează la sfârşit şi dă cu ciocănelul în masă este, fără îndoială, Săgetătorul.

Indiferent de statutul lui social, Săgetătorul se simte îndreptăţit să îşi asume rolul de judecător şi moralist. Chiar şi când propria lui morală este îndoielnică (sau mai ales atunci!). Nu trebuie să faci ce face popa, ci ce zice popa, este deviza lui. Şi împarte cu generozitate sfaturi şi considerente morale pentru oricine e dornic să-l asculte.
Uneori, deşi se laudă că e imparţial şi just, această atitudine a lui alunecă în comic, ca în bancul următor:

Undeva în Irlanda, doi muncitori săpau un şanţ în faţa unei case de toleranţă. La un moment dat un rabin se apropie de intrare, se uită cu fereală în stânga şi în dreapta, iar apoi intră. „Inadmisibil, domnule! Ce îi învată pe ăştia la sinagogă? Uite-te şi dumneata la ce se pretează aceştia!” comentează cu indignare unul dintre muncitori care, pe lângă catolic, era probabil şi Săgetător. Nu peste mult timp apare şi un preot otodox. La fel, se uită în stânga, se uită în dreapta şi apoi intră în casa de toleranţă. „Ai văzut asta, John? Ai fi crezut că au ceva mai multă morală, dar ţi-ai găsit!” continuă cu indignarea Săgetătorul nostru. Peste încă puţin, un preot catolic ajunge pe stradă, priveşte cu grijă în stânga şi în dreapta, apoi intră în bordel. „John, e groaznic!  Cred că una dintre fete e pe moarte!…”

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton