Între 15 și 17 septembrie la prânz este o perioadă de entuziasm cu privire la un proiect de viață, mai ales în ipostaza studiilor sau a activităților care permit progresul prin cunoaștere, din care, uneori, străinătatea este o condiție sau, măcar, o aspirație. Nativii tineri, la început de drum, își vor face planuri de viață ambițioase, uneori, lipsite de realism sau de-a dreptul fanteziste.
Berbec
Între 17 septembrie, după ora 14:08′, și începutul zilei de 20 septembrie, cariera va ridica din nou probleme care îi vor obliga, mai ales pe cei maturi sau în vârstă, să devină prudenți și circumspecți în fața situațiilor drastice, în fața atacurilor și a luptei pentru putere declanșate de rivalii care le râvnesc locul, funcția, statutul, drept pentru care sunt subminați, ceea ce face, astfel, și mai dificilă, riposta nativilor. Tenacitate, răbdare și rezistență la stres dar cu un consum destul de mare de energie. Între 20 septembrie, după ora 02:52′, și 21 septembrie, etapă șubredă în privința relațiilor cu prietenii. Se conturează surprize neplăcute; Berbecii se vor afla în împrejurări bizare din cauza inițiativei neinspirate a unui cunoscut.
Nu sunt excluse dialogurile deplasate, certurile și schimburile de cuvinte aspre născute dintr-un fel greșit de a înțelege afirmațiile sau formulările nativilor pe care le vor răstălmăci din rea credință sau, pur și simplu, din cauza unei limite în gândire. Întreaga săptămână, se conturează posibilitatea unor dialoguri (explicații, cereri, negocieri) cu privire la regimul muncii și salarizării; chestiuni organizatorice. În planul sănătății, consult medical, dialog pe o temă de sănătate. Casa a VII-a a beneficiilor materiale este învăluită în impresii false; abordare ambiguă, vag incorectă sau vicioasă ca disponibilitate față de artificiile care le-ar permite să intre mai repede în posesia unor bunuri sau sume de bani.
Taur
Între 15 și 17 septembrie la prânz, preocupări de ordin material sau ipostaze legale menite să tranșeze o chestiune patrimonială fără ca, prin asta, să se înțeleagă existența unui litigiu ci doar un accent pus pe acte, documente, hotărâri judecătorești, aspecte notariale. În cazuri particulare, preocuparea să găsească o soluție corectă din punct de vedere moral unei dispute pe teme de bani și bunuri sau unei nereguli care nu a putut fi rezolvate în ultimul an.
Între 17 septembrie, după ora 14:08′, și începutul zilei de 20 septembrie, frământări ale conștiinței. Unele persoane regretă atașamentele față de ideile, ipostazele sau oamenii care nu i-au condus la succesul scontat, alții analizează actualul lor statut profesional sau social și constată, cu amărăciune, că nu au progresat, că s-au plafonat sau că multe dintre proiectele lor s-au risipit din incapacitatea lor de a se mobiliza și concentra. Moment de îndoială cu privire la puterea lor de a face un salt calitativ, de a onora o provocare, a artiștilor, interpreților și creatorilor din toate domeniile artei. Între 20 septembrie, după ora 02:52′, și 21 septembrie, situații inconvenabile, comentarii critice sau chiar acuzații aduse, proporțional cu funcția ori statutul pe care îl au sau l-au avut, îl vor pune în dificultate pe câte un Taur.
Unii se vor gândi să dea explicații publice, alții vor aștepta să vadă încotro se îndreaptă un context mai larg de muncă și viață, pentru a decide ce atitudine să adopte. În cele mai mult cazuri, nu vor avea prea mult timp la dispoziție. Cei care sunt în postùri publice de prim rang pot intra într-un adevărat război al declarațiilor pe fondul căruia, ei vor considera că atacul este cea mai bună formă de apărare. Acestă convingere trebuie nuanțată. Relațiile parteneriale minate de neîncrederea lor și de ascunzișurile celorlalți.