Venus, Micul Benefic sau Planeta Iubirii, va tranzita semnul Pești începând cu data de 11 februarie și până pe 7 martie. Acest aspect astrologic imprimă o energie pozitivă asupra zodiilor, atât pe parte sentimentală, cât și pe parte financiară.Venus este cea mai strălucitoare planetă a sistemului solar și vine cu o vibrație feminină, optimistă și benefică. În traversarea semnului Pești aduce cu sine un sentimentalism dus la cote extreme, pune amprenta pe relațiile profunde, cu încărcătură emoțională puternică și afecțiunea, partea sentimentală, poate căpăta o latură mistică. Iată cum influențează Venus în Pești toate zodiile, în funcție de sectorul astrologic pe care se petrece tranzitul!BerbecTranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Berbec un partener pe care este posibil, fie să-l întâlnească prin intermediul prietenilor, fie să facă parte chiar din cercul lor de prieteni și până acum să fi fost ignorat. Cei care se află într-o relație se vor apropia mai mult de partener și vor trăi momente minunate alături de acesta.TaurVenus, guvernatorul zodiei Taur, în tranzit prin semnul Pești le aduce acestor nativi șanse importante în carieră. Este momentul în care vor excela și vor fi pe măsură recompensați, este momentul afirmării și al recunoașterii meritelor. Și pentru că le patronează zodia, nativii Taur vor avea ocazia să-și consolideze relația de cuplu, să devină mai romantici, sau să înceapă o nouă poveste de dragoste cu un partener întâlnit într-o călătorie sau care se află în străinătate.GemeniTranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Gemeni succes în susținerea părerilor sau în susținerea unor examene. De asemenea, le favorizează călătoriile și pot primi oferte avantajoase la drum.Citește și - Dacă ar scrie o carte autobiografică, iată ce titlu ar pune fiecare zodieRac Nativii Rac vor beneficia de tranzitul lui Venus prin Pești în sectorul studiilor, călătoriilor, concepțiilor și principiilor de viață, unde vor lăsa acaparați de informații noi și vor fi capabili să asimileze tot. În cuplu vor resimți energia pozitivă și vor trăi momente intense alături de partener undeva departe de casă.LeuTranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Leu stabilitate și armonie în relația de cuplu, iar șansele de a-și recuceri partenerul, - în cazul relațiilor complicate și tensionate-, sunt foarte mari. Nativii Leu care sunt singuri vor avea poftă să trăiască intens în această perioadă și vor fi tentați să aibă aventuri.FecioarăTranzitul lui Venus prin Pești le imprimă nativilor Fecioară o energie benefică în rezolvarea unor probleme pe care le au la capitolul sănătate. Aceștia pot descoperi remediul magic să le aline suferința. De asemenea, pe partea profesională aceștia pot găsi mijloacele necesare pentru a dizolva un conflict și a soluționa o problemă.Citește și - Care sunt vitaminele și mineralele de care ai nevoie în funcție de zodieBalanțăVenus, guvernatorul zodiei Balanță, în tranzit prin semnul Pești le aduce acestor nativi armonie și împliniri în relația de cuplu. Cei care se află la început de relație vor avea ocazia să se cunoască mai bine și să-și consolideze legătura. De asemenea, pe plan profesional vor comunica excepțional și pot să aibă parte de mici noroace venite pe neașteptate.ScorpionTranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Scorpion o mai bună comunicare cu membrii familiei, în special cu părinții, acolo unde vor găsi înțelegere li sprijin mai mult ca niciodată. De asemenea, le oferă oportunități și ocazii pentru erzolvarea unor chestiuni ce țin de casă, de partea administrativă.SăgetătorNativii Săgetător se vor bucura de tranzitul lui Venus prin Pești la capitolul comunicare. Este momentul să înceapă negocierile cu curaj deoarece sunt susținuți astral și vor primi idei sau vor găsi rezolvări uimitoare. Este foarte posibil ca aceste negocieri să aibă legătură cu locuința sau cu persoane aflate la distanță.Citește și - Horoscop chinezesc 2018. Cristina Groza, previziuni pentru Anul Câinelui de PământCapricornTranzitul lui Venus prin Pești favorizează sectorul financiar al nativilor Capricorn, însă pe cât de ușor le vin banii, pe atât de repede se vor duce. Cei născuți sub semnul Capricornului sunt sfătuiți să facă tot posibilul să-și suplimenteze veniturile, în această perioadă fiind susținuți astral.VărsătorTranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Vărsător o predispoziție către aventură, flirt și dorința de a cuceri sau a se lăsa cuceriți. Pot avea parte de succese în carieră, dar trebuie să dea din coate mai mult.PeștiTranzitul lui Venus prin zodia lor le va da ocazia nativilor Pești să-și răscumpere niște greșeli sentimentale. Vor trece prin frământări interioare și vor avea tendința de izolare. Este posibil ca o fostă iubire să revină în prim plan sau să cadă singuri în propria capcană și să dea curs unei aventuri.Citește și - Ce se întâmplă în preajma zilei de naştere? Un aspect pe care nu l-ai observat până acum!Sursă foto: Shutterstock