Neti Sandu dărâmă miturile despre horoscop: „Am zis că Gemenii înșală cel mai mult… Cred că și Peștii!”. Ce spune despre restul zodiilor

.

Neti Sandu a dărâmat miturile despre horoscop, în emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde” realizată de Marius Manole. Astrologul a vorbit despre fiecare zodie în parte și relațiile romantice ale nativilor. De asemenea, aceasta a dezvăluit care este programul ei zilnic, cum a ajuns la astrologie, ce reproșuri primește din partea fanilor și cum încearcă să convingă scepticii că părul ei este natural.

Cum a început Net Sandu să studieze astrologia

De aproape 30 de ani, Neti Sandu are un program pe care nu mulți l-ar putea urma.

„Mă trezesc, în timpul săptămânii, la ora două. Beau cafea, fac dușul și mă pregătesc să vin în PRO. După aceea, mă duc acasă, mănânc, dorm și mă apuc iar de scris. Mă culc pe la 8 seara. Nu ies în timpul săptămânii. În weekend, ies la restaurante și altele. Sâmbăta începe mai târziu. Nu am crezut niciodată că viața o să arate așa. Eu mă gândeam că o să fie ceva simplu”, a afirmat ea în emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde”.

Neti mărturisește că a început să studieze astrologia la propunerea unor colege cu care făcea yoga.

„Am făcut Filologia, lucram la un institut de proiectări, la bibliotecă, și după aceea a venit Revoluția. Și atunci m-am dus la yoga și în același timp au început cursurile de astrologie la Grigore Preoteasa. Niște fetițe de la yoga au întrebat dacă nu vreau să merg și eu la cursurile de astrologie. Când ne-am dus acolo, domn profesor ne-a zis: vedeți, toată sala asta e plină de oameni, dar unul singur va ajunge să facă ceva”, și-a amintit celebrul astrolog.

Citește și: Ce zodii vor avea noroc karmic în iulie 2024. Li se va întoarce tot binele făcut

Citește și: 3 zodii care vor avea probleme financiare în luna iulie 2024. Urmează o perioadă dificilă

„Am studiat tot ce era de studiat: adică, fiecare planetă ce înseamnă, fiecare planetă în fiecare zodie, fiecare dintre cele 12 case și tot așa, mi-am umplut toată sufrageria de cărți și stăteam în mijloc, pe jos, și deschideam: Venus în Gemeni și așa mai departe. Toate astea le-am învățat și după aceea m-am gândit ce să fac cu ele”, a dezvăluit Net Sandu.

Neti Sandu dărâmă miturile despre horoscop


Neti Sandu recunoaște că o mai ceartă fanii când nu le convine ce aud de la ea.

„Și, acum, intru în magazin și zice cineva: sunt supărată pe dvs. Știu, răspund eu, că am zis că Gemenii înșală cel mai mult. Cred că și Peștii”, i-a mărturisit ea lui Marius Manole.

Despre zodiile care fac cea mai bună impresie la o întâlnire romantică, Neti crede: ”Săgetătorul are cel mai mare șarm. Când intră undeva, oricât de multă lume ar fi acolo, îl remarci imediat. Farmec și senzualitate are Racul, Balanța e adorabilă”.

„Veșnic optimiste sunt Balanțele și Berbecii, pesimiști aș zice Capricornii, Vărsătorul e destins și-i pasă de toată lumea, Gemenii și Săgetătorii sunt Casanova”, a explicat Neti Sandu.

Citește și: Dovada că Neti Sandu nu poartă perucă. Cum s-a filmat vedeta. „Tot nu conving pe nimeni!” / Video

Citește și: Ce semnificație are numele complet al lui Neti Sandu. I-a fost predestinat succesul când l-a primit de la mama sa

Astrologul, despre cum convinge scepticii că părul ei este natural

Deși este una dintre cele mai îndrăgite și respectate vedete din România, Neti Sandu recunoaște că mai are și ”hateri”. 

„Mi-a trimis unul pe messenger o poză și scrie: ce urâtă ești! Și mă uit la poză și zic: dar nu mi se pare. Și-a cerut scuze. Dacă nu răspundeam, rămâneam urâtă!”, a povestit ea amuzată.

„Dacă nu i-am convins eu că e părul meu real, cum să-i conving că fac horoscopul! Nu i-am convins. Și am venit cu lupă și le-am arătat: uite, păr natural, din piele! A avut Iulia Ionescu un invitat la ilikeIT care avea un aparat ce verifica calitatea părului. Și am zis să mai vină o dată, în direct, să-mi facă și mie. Am arătat deja cum mă coafează, cum mă vopsește, cum mă spală. Cu toate acestea, tot sunt întrebată câte peruci mai am!”, a dezvăluit Neti Sandu.

Nati Sandu, previziuni pentru a doua jumătate a anului 2024

La ce să se aștepte românii pentru restul anului 2024? Neti Sandu a precizat în emisiunea lui Marius Manole.

„O să fie foarte schimbător. Jupiter devine retrograd și în cuadratură cu Saturn și atunci nu se mai înțelege om cu persoană. Deci noi trebuie să depășim toate încurcăturile care vor apărea pe parcurs și tot asta e tema până anul viitor: să ducem comunicarea până la sinceritate. România ar trebui să fie mai bună și fiecare dintre noi să contribuie cu ceva. Adică, să nu mai așteptăm la cei pe care îi alegem, ci fiecare să ne facem treaba noastră”, a explicat astrologul.

Ce le răspunde oamenilor care o întreabă când câștigă la Loto, de ce nu respectă ea însăși recomandarea astrelor și care este, de fapt, rolul lui Mercur retrograd – Neti Sandu răspunde tuturor acestor întrebări într-o ediție scrisă în stele a emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde cu Marius Manole”, difuzată sâmbătă, de la 8.00 dimineața, la ACASĂ!

Sursă foto: PR, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton