Luna Plină în zodia Balanță se formează pe data de 8 aprilie 2020 și mai este numită și Luna Roz, desemnând prima lună plină a Noului An astrologic, care a debutat odată cu ingresul Soarelui în zodia Berbec.
Luna Plină este un moment al încheierilor, un moment când o situație de viață ajunge la apogeu și se culeg roadele. Această lunație poate încheia, pe de o parte, și ceea ce s-a deschis la Luna Nouă din Balanță, petrecută în urmă cu aproximativ șase luni, și care vorbea inclusiv despre relații karmice.
Luna Plină în Balanță: se încheie relații
Luna Plină se petrece întotdeauna prin opoziția Soarelui cu Luna, deci este vorba de o perioadă tensionată în care Soarele, vitalitatea noastră, intră în conflict cu Luna, emoțiile noastre. Soarele se află în Berbec, semnul începutului, al acțiunii, al Eu-lui, iar Luna se află în Balanță, semnul relațiilor, al parteneriatelor și asocierilor, al Celorlalți. Aceasta este axa care va intra în vizorul Lunii Pline, la modul general, deci aici vor exista încheieri, însă aspectul este puternic dublat de astrograma momentului care, suplimentar, aduce în prim plan Luna Plină formată în casa a VII-a, casa relațiilor și a căsătoriei, deci, din nou, axa Eu-Ceilalți, Eu-Partener este luată în vizor.
Cu alte cuvinte, această Lună Plină va încheia relațiile (căsniciile) care nu mai funcționează, fie că este vorba de relații de dragoste, fie că este vorba de parteneriate profesionale și colaborări. Însă, ce relații se încheie și ce relații culeg roade bogate?
Ei bine, având în vedere că Luna Plină din Balanță se petrece în aspecte tensionate cu marea conjuncție Jupiter-Pluton din Capricorn (conjuncție unică în semnul Capricorn în aproximativ 248 de ani), ne relevă faptul că acele relații (căsnicii) care nu au fost oneste, care nu au fost bazate pe sinceritate și adevăr se vor încheia. De asemenea, se vor încheia relații în care a fost vorba de abuz de putere, de autoritate manifestată asupra partenerului și, în plus, se vor încheia acele relații în care unul din parteneri îi inhibă ascensiunea (spirituală sau profesională) a celuilalt.
Partea interesantă este că cele două case (I-VII) activate de Luna Plină din Balanță sunt ascunse, sunt interceptate, iar aspectul în sine are o conotație karmică. Cumva, cei care și-au învățat lecțiile împreună acum se desprind unul de altul pentru a evolua separat.
Punctez că nu trebuie să regretăm relațiile (căsătoriile) care se încheie acum pentru că ele reprezentau doar o piedică în calea evoluției noastre. Faptul că în acest moment trăim un context social delicat, în care cuplurile, în special cei căsătoriți, sunt nevoiți să petreacă timp împreună și să se (re)descopere poate fi elocvent pentru cerințele acestei Luni Pline.
Venus din Gemeni, planeta iubirii și guvernatoarea Balanței, se află în aspecte bune cu delicata conjuncție Marte-Saturn din Vărsător, iar cuplurile care au idealuri comune, care își oferă libertate reciprocă și au încredere unul în altul, care reușesc să-și domolească nu doar autoritatea, ci și instinctele, au toate șansele să-și consolideze relația. Comunicarea sinceră și calmă poate fi cheia soluționării multor probleme relaționale.
Luna Plină în Balanță: Voința Divină se face simțită
Luna Plină în Balanță se petrece într-un aspect tensionat cu Neptun, planeta viselor, din Pești, iar asta poate aduce confuzie, dar și deziluzie, însă pune punct și ideii de sacrificiu. Nu ne mai sacrificăm pentru binele celorlalți. Pe de altă parte, este vorba de Voința Divină care se aplică acum și, fie că vrem, fie că nu vrem, ceea ce se petrece acum este pentru binele nostru.
Ascendentul momentului de Lună Plină în Balanță este zodia Pești (cel puțin pentru România). Din nou, vorbim despre credință și spiritualitate. Neptun în această conjuncție cu Ascendentul ne cere să ne reîntoarcem la credință pentru a depăși această perioadă. Punctez că majoritatea evenimentelor astrologice care s-au petrecut în ultimul timp au avut ascendent Pești, iar acest aspect nu este o coincidență, ci reprezintă un îndemn al Universului. Cei care-l ascultă și fac loc credinței în viața lor, reușesc să vadă partea spirituală și evolutivă a momentelor grele prin care trece umanitatea, vor reuși să depășească cu bine această criză.
Lună Plină în Balanță – cum influențează zodiile
Mai jos voi puncta acel sector de viață unde se ajunge la apogeu și se încheie o situație/relație și unde se aplică previziunile de mai sus. Vă sfătuiesc să vă citiți atât zodia, cât și ascendentul, dacă-l cunoașteți. Cele mai impactate zodii de Luna Plină în Balanță sunt Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul.
Berbec
Este lesne de înțeles că cei născuți în zodia Berbec sunt amprentați direct și puternic de această Lună Plină în Balanță pentru că Soarele se află întocmai în semnul lor. Nativii pot încheia relații de dragoste și profesionale, pot încheia alianțe și parteneriate, asocieri. Pe de altă parte, nativii își pot vindeca unele vulnerabilități acum și pot avea înțelepciunea necesară pentru a trece peste orice li se întâmplă în această perioadă. Va fi nevoie de mai multă încredere în ei înșiși și de mai mult calm în acțiuni.
Taur
Cei născuți în zodia Taur pot încheia un capitol financiar, pot avea parte de o surpriză care să-i determine să-și pună în valoare resursele personale pentru a se redresa. Mulți nativi pot fi forțați acum să se maturizeze și să se responsabilizeze financiar. Pe de altă parte, poate fi vorba de încheieri cu legate de locul de muncă. Unii nativi pot renunța la un job sau la o activitate care nu le aducea suficiente resurse financiare, însă pentru a se dedica unui talent personal. Planul sănătății este și el vizat și nativii sunt foarte prudenți în această perioadă, ceea ce-i ajută foarte mult să facă față cu bine contextului social.
Gemeni
Cei născuți în zodia Gemeni încheie relații de iubire care nu au reușit să se consolideze, care se află la început, însă susținerea lui Venus în tranzit prin zodia lor o vor avea în continuare, iar acest aspect poate fi benefic pentru cei care au relații de lungă durată. Pe de altă parte, comunicarea și mediul online devin resurse importante pentru acești nativi și nu este exclus ca unii dintre Gemeni să-și mute afacerile online sau să dea frâu liber unei pasiuni care ține de mediul virtual. Poate fi vorba de multă creativitate și intuiție, calități care să le susțină acest gen de proiecte.
Rac
Luna, guvernatoarea celor născuți în zodia Rac, este implicată în aspectul de Lună Plină, prin urmare vor fi puternic amprentați acești nativi, iar sectorul influențat este cel al familiei și al locuinței, dar și al imaginii profesionale. Li se cere să lase deoparte autoritatea dacă doresc să nu intre în conflicte, să nu mai asculte tot ceea ce aud, mai corect spus, să nu se ghideze după sfaturile altora, ci să meargă după propria lor înțelepciune.
Leu
Cei născuți în zodia Leu sunt impactați în zona comunicării, dar impactul poate să cadă și asupra locului de muncă. Cu alte cuvinte, nativii trebuie să-și schimbe modul de abordare într-un dialog, atât în legătură cu partenerul de viață, cât și în legătură cu colegii de muncă. Posibil să se simtă mai obosiți decât de obicei, mai epuizați fizic, având în vedere că Soarele le este guvernator și este implicat în aspectul de Lună Plină din Balanță. Este un bun moment pentru unii Lei să își conducă activitățile, jobul către zona de online.
Fecioară
Cei născuți în zodia Fecioară sunt amprentați în două direcții majore: financiar și relațional. La modul general, Fecioarele pot încheia unele parteneriate care nu mai sunt profitabile, însă va fi nevoie să de a dovadă de raționament clar, lucid pentru a fi sigure că depășesc această perioadă cu bine. Pe de altă parte, poate fi vorba de schimbări în schema de salarizare. Fecioarele sunt invitate să-și valorifice mai mult resursele personale. În harta momentului, însă este vorba și de tensiuni și încheieri de căsnicii și relații de lungă durată care nu mai funcționează.
Citește și – Horoscop dragoste, aprilie 2020: Venus în zodia Gemeni: iubire la superlativ sau superficialitate absolută?
Balanță
Cei născuți în zodia Balanță sunt direct vizați de această Lună Plină care se petrece întocmai în semnul lor și care îi va stimula pe mulți nativi să-și schimbe modul de comunicare, de socializare și de raportare la cei din jur, inclusiv să încheie cu niște principii care nu le aduc foloase, niște mentalități care nu le aduc evoluție. Este o perioadă bună pentru învățare, pentru studiu și acumularea unor noi cunoștințe, pentru predare. Luna Plină din semnul lor, pe de altă parte, poate să aducă o serie de încheieri legate de relațiile pe care le au, poate de dragoste, poate profesionale.
Scorpion
Cei născuți în zodia Scorpion trec prin transformări interioare majore cu ocazia acestei lunații, mai ales că ambii guvernatori, atât Marte, cât și Pluto, sunt implicați în aspecte puternice. Nativii pot încheia și depăși etape din trecut, însă este vorba și de încheierea unor tipare de gândire și raportare la ei înșiși, la viața lor și la munca lor. Dacă se concentrează doar pe propria lor persoană, doar pe ceea ce au ei de făcut, mulți Scorpioni pot pierde prieteni și pot încheia povești de iubire. Se cere mai multă prudență la sănătate, mai multă odihnă.
Săgetător
Cei născuți în zodia Săgetător pot încheia relații de prietenie, chiar și de iubire, mai ales dacă nu sunt solide. O serie de planuri și proiecte de viitor pot fi modificate acum și în harta momentului se întrevede susținere în atingerea unor aspirații, fie spirituale, fie legate de studii. Poate unii nativi învață ceva nou, dau niște examene și obțin niște diplome, poate încep să predea ceva.
Capricorn
Cei născuți în zodia Capricorn pot avea probleme legate de funcție, statut, manifestarea autorității și vizați sunt în primul rând nativii care dețin posturi importante. De asemenea, tensiuni pot apărea și în familie, în menținerea și apropierea legăturilor cu cei dragi.
Vărsător
Cei născuți în zodia Vărsător simt nevoia acută de comunicare și cunoaștere și nativii pot fi destul de sensibili psihic și emoțional dacă nu-și îndeplinesc aceste necesități. Este de preferat să citească cât mai mult în perioada asta, să studieze noi domenii și să transmită și altora cunoștințele lor. Asta-i poate ajuta foarte mult în depășirea momentului.
Pești
Cei născuți în zodia Pești, pe de o parte, încheie un capitol financiar, legat de felul în care-și obțineau banii sau legat de o persoană care i-a susținut până acum. Poate fi un moment zdruncinant pentru că vor trebui să caute noi resurse de îmbunătățire a veniturilor, însă pot să-și folosească cu succes intuiția în acest sens. Pe de altă parte, fiind zodia la ascendent al acestui moment de Lună Plină din Balanță, este nevoie să lucreze mai mult cu ei înșiși, cu corpul lor, chiar cu felul în care arată și totodată să se depărteze, să se debaraseze de acele persoane care le inhibă evoluția, care îi trag în jos, chiar dacă este vorba de parteneri de viață sau colegi de muncă sau asociați.
Citește și – Saturn intră în Vărsător pentru 3 ani. Ne predă lecția responsabilității sociale și a umanitarismului
Text de astrolog Mădălina Manole
Sursă foto: Pixabay
Ultima modificare ianuarie 18, 2021 2:19 pm