Luna Floare – Cea mai puternică Lună plină din an

.
Luna Plină vine, de obicei cu un plus de energie, emoții și vibrații. Luna Plină vine să spele energiile negative și să le înlocuiască cu energii pozitive.

Luna Plină ce are loc pe 11 mai este denumită Luna Floare sau Luna Binecuvântărilor. Numele vine de la faptul că în luna mai înfloresc majoritatea florilor.

Majoritatea vrăjitoarelor fac descântece de vindecare și prosperitate în această perioadă, din cauza faptului că această lună plină este cea mai puternică din an.

Dacă îți dorești să îți schimbi jobul sau să îți schimbi cariera, acum este momentul potrivit.

Luna Floare are o simbolistică neobișnuită. Luna Floare ne reprezintă pe noi, este timpul să înflorim, să creștem și să ne umplem de energie.

Lumina acestei Luni pline este menită să ajungă în cele mai întunecate zone ale noastre pentru a scoate la vedere ignoranța, rușinea și vina. Luna Floare aduce renașterea și descotorosirea de tot ce înseamnă vechi.

Toate zodiile sunt afectate de această Lună Plină.

Pentru Berbeci este o perioadă foarte bună de reflectare.

Racii își pot vindeca răni ale sufletului.

Săgetătorii se vor vedea într-o nouă lumină, vor străluci de-a dreptul.

Capricornii pot renaște, se pot schimba.

Ce să porți de Luna Floare

Poartă accesorii sau haine în culorile soarelui la asfințit (roșu, portocaliu, galben). Folosește pietre norocoase din aceeași paletă de culori, rubin, chihlimbar sau granat pentru a capta energia Lunii.

Sursa foto 123rf

Citește și Cea mai importanta Luna Plină – Luna Roz. Cele 3 zodii afectate

Citește și Fazele lunii şi somnul. Vezi dacă poţi avea insomnie când e lună plină!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton