Dacă alţii îşi îndreaptă atenţia mai mult către casă şi familie, la tine e exact invers. Ajungi să-ţi cam neglijezi căminul şi pe cei dragi fiindcă ai tot mai mult de muncă şi sarcinile sunt tot mai grele. De fapt, aşa ţi se par ţie deoarece eşti obosită şi pur şi simplu nu mai faci faţă. Stresul poate duce şi la conflicte în familie sau la muncă.
Capricorn
Este o perioadă dedicată iubirii. În relaţia de cuplu descoperi noi modalităţi de a comunica şi de a-ţi exprima iubirea. După o perioadă mai grea, acum lucrurile par că se rezolvă de la sine şi timpul petrecut împreună îţi aduce numai bucurii şi satisfacţii. Totuşi nu trebuie să-ţi neglijezi nici munca pentru că îţi poate aduce, de asemenea, unele bucurii.
Vărsător
Primeşti multă atenţie şi multe aprecieri în familie, lucru care te face să-i preţuieşri mai mult, la rândul tău, pe cei dragi. Din păcate lucrurile nu stau la fel şi la muncă, unde apar nişte discuţii pe care nu le poţi aplana deloc. Lucrurile se complică mai ales spre sfârşitul săptămânii, care te găseşte cu nervii la pământ şi foarte obosită.
Peşti
Îţi întorci atenţia mai mult către finanţe şi oblicaţiile financiare pe care nu le mai poţi amâna. Problema nu este lipsa banilor, ci mai degrabă lipsa de chef şi energie pentru a face drumuri la bancă sau la instituţiile statului. Oricum, vei observa că trebuie să munceşti mai mult pentru a-ţi câştiga traiul şi îţi dă bătăi de cap aceeaşi lipsă de energie.