Te îndrepţi cu toată viteza către o perioadă îndestulată din toate punctele de vedete. Fiecare zi este o nouă ocazie de a câştiga prieteni, bani, respect, etc. Deocamdată, este o săptămână în care nu trebuie să iei decizii importante pentru că nu gândeşti suficient de obiectiv şi poţi să greşeşti grav. Pe primul plan este munca, dar nu trebuie să-i neglijezi pe cei dragi. Horoscop: Ce secrete groaznice ascund bărbaţii în funcţie de zodie
Fecioară
În viaţa ta există o persoană care te dezamăgeşte în mod constant. E timpul să ai o discuţie serioasă cu acea persoană şi să decizi dacă renunţi la ea sau speri să-şi schimbe comportamentul. Un coleg de serviciu te poate ajuta în viaţa profesioanlă prin intermediul cunoştinţelor sale. Tu trebuie să fii deschisă şi să nu spui nu înainte de a şti despre ce e vorba concret.
Balanţă
Este o perioadă în care trebuie să te gândeşti puţin la viaţa ta şi la visele tale. Însă ai nevoie de realism pentru că tinzi să-ţi faci planuri prea mari pentru posibilităţile tale şi rişti să fii dezamăgită grav. Dacă ai câteva zile libere este o perioadă bună pentru o scurtă vacanţă. O schimbare de peisaj te-ar ajuta să gândeşti mai obiectiv.
Scorpion
Dacă vrei să te faci remarcată, să fii în lumina reflectoarelor, să ştii că acum e momentul tău. Este o perioadă bună pentru cei care vor să-şi facă mai multe cunoştinţe utile în viaţa profesională. Este o perioadă plină şi acasă, unde ai de făcut multe lucruri importante ce necesită organizare şi planificare. Nu sunt punctele tale forte în acestă perioadă, dar cu puţin ajutor vei reuşi să te descurci.