23 iulie – 22 august Jupiter încinge planul sentimental, iar poziţia sa faţă de Pluto aduce un plus de pasiune, dar şi de gelozie. Relaţia tumultuoasă cu partenerul va fi supusă unui mare test şi va trebui să luaţi o decizie: mai continuaţi sau vă despăr-ţiţi. Poziţia lui Neptun anunţă însă şi un început promiţător – fie îţi găseşti pe altcineva, fie te reîndrăgosteşti de actualul partener.
FECIOARĂ
23 august – 22 septembrie Viaţa de cuplu şi cea de familie vor fi cel mai puternic zdruncinate, mai ales că nu vei reuşi să-ţi stăpâneşti furia. Va trebui să faci faţă unei despărţiri la care nu te aşteptai. Se poate să apară şi un bebeluş neplanificat. Poziţia planetei Venus în casa a XII-a te face să trăieşti o poveste ascunsă de ochii lumii. Profesional trebuie să profiţi de perioada 8 martie – 29 martie, când poţi fi promovată. Nu e exclus să-ţi schimbi domeniul de activitate. Investiţiile în casă continuă şi în această lună.
BALANŢĂ
23 septembrie – 22 octombrie În martie revii cu picioarele pe pământ şi-ţi recâştigi echilibrul de care ai nevoie. Nu mai faci atâta risipă ca în lunile trecute şi acum e cel mai bun moment să scapi de toate datoriile. Sunt şanse să începi o idilă cu cineva din cercul apropiat de prieteni, chiar dacă nu te-ai gândit niciodată la persoana respectivă din această perspectivă. Ai parte de schimbări radicale la locul de muncă şi rişti să-ţi fie afectate statusul şi reputaţia. La începutul lunii, mare atenţie la sănătate!
23 septembrie – 22 noiembrie Poziţia lui Jupiter îţi creşte predispoziţia la risipă, aşa că fă eforturi să fii mai cumpă-tată. Te îngrijorează comportamentul unui prieten, dar nu ştii exact cum să te comporţi. Nu este exclus să rămâi însărcinată.