Horoscop: Cum îţi petreci sfârşitul lumii în funcţie de zodie. Vezi ce şanse ai să scapi

.

Săgetător
Optimist desăvâşit, săgetătorul vede chiar şi cele mai bune aspecte ale apocalipsei. Fuga spre un adăpost sau lupta cu zombie sunt pentru el o aventură palpitantă. Virusul care a şters jumătate din populaţia planetei nu a făcut decât să elibereze nişte spaţiu, iar cometa a lovit în altă parte, deci nu avem ghinion că a venit apocalipsa, avem noroc că asteroidul a căzut mai încolo. Săgetătorii trec zilnic razant pe lângă moarte, deci o apocalipsă nu va fi o schimbare foarte mare faţă de viaţa sa de zi cu zi. Cel mai probabil, săgetătorul va avea noroc chior şi va fi plecat tocmai când vine prăpădul, va dormi pe timpul dezastrului natural, sau va fi proprietarul casei pe care zombie au ratat-o când distrugeau totul în cale. Săgetătorii au cam 80% şanse să scape, dar mai mult din pură baftă, decât din spirit de luptă pentru supravieţuire.
Capricorn
Capricornii sunt şi ei mari fani ai planurilor şi nu prea se descurcă atunci când sunt forţaţi de împrejurări să ia decizii în grabă. Le place să aibă mereu dreptate, aşa că vei avea de furcă dacă vrei să convingi un capricorn să conducă pe altă şosea, pentru că este mai liberă sau că zombie vin fix din direcţia spre care vă îndreptaţi. Un capricorn o să ştie mereu ce are de făcut, deci nu o să te pierzi cu firea. La fel, dacă apocalipsa vine sub forma unui cataclism natural (cutremur, tsunami), vei avea destule resurse şi sânge rece să treci cu bine de şocul iniţial. Dacă te aleargă nişte zombie, s-ar putea să te irite foarte tare că te forţează să alergi într-o anumită direcţie, aşa că înainte să te arunci, ţipând, spre ei, ia cu tine o puşcă de calibru mare. Capricornii au peste 90% şanse să scape în caz de apocalipsă.
Vărsător
Plină de adrenalină şi inventivă, nu vei avea mari probleme să te obişnuieşti cu ideea că lumea s-a terminat. Spiritul liber şi gândirea laterală fac din vărsători nişte supravieţuitori cu şanse reale. Dacă apocalipsa vine cu zombie, vărsătorul va găsi arma potrivită şi o persoană care să îl înveţe să tragă bine. Dacă lumea se sfârşeşte printr-un virus ucigaş, vărsătorul va fi cel care va propune un nou tip de mască protectoare, iar în caz de asteroid, va organiza listele cu persoanele care se urcă în naveta spre Marte. S-ar putea să lase persoana iubită în afara listei dacă este nevoie de sacrificii, deci nu te baza pe vărsător să îşi dea viaţa pentru a te salva. Şansele de supravieţuire sunt de 90%, deoarece are sânge rece şi cine împarte, parte-şi face.

Peşti
Peştii vor fi devastaţi de ideea că lumea s-a sfârşit şi mulţi vor renunţa pur şi simplu. Alţii vor insista să îşi dea viaţa pentru vreo cauză nobilă, cum ar fi escortarea orfanilor din fabrica nucleară, jertfa zilnică pentru zombie din jurul oraşului sau oamenii care ies primii să testeze aerul după explozia asteroidului. Peştii au o sensibilitate ieşită din comun, ceea ce înseamnă că lumea lor s-a sfârşit oricum odată cu apocalipsa. Dacă vor supravieţui, peştii simt că nu mai au un rost în viaţă, aşa că vor lăsa pe alţii să decidă. Şansele de supravieţuire pentru peşti sunt minime, deoarece nu prea au lupta în sânge, iar o lume post apocaliptică nu le poate oferi dragostea şi confortul de care au nevoie. Şanse de scăpare pentru peşti: 20% (aici se încadrează cei care luptă să supravieţuiască pentru copiii lor, sau familie).
 

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton