Eclipsă de Lună și Lună Plină în Capricorn. Cum va influența zodiile

.
Pe data de 5 iulie 2020 se va forma Lună Plină în zodia Capricorn, fenomen însoțit de o Eclipsă parțială de Lună, care va avea impact asupra tuturor zodiilor și va fi resimțit cel puțin trei luni de aici înainte.

Eclipsa parțială de Lună de pe data de 5 iulie 2020 va fi ultima eclipsă care se va forma pe axa Rac-Capricorn pentru o perioadă de aproximativ 9 ani de acum înainte, prin urmare momentul este deosebit de important pentru noi toți, dar și pentru omenire.

Eclipsele de Soare și de Lună reprezintă momente karmice în viața noastră, momente când liberul arbitru este diminuat, chiar inexistent, și se împlinește voința destinului, și asta se întâmplă ca urmare a faptului că în eclipse întotdeauna sunt implicate Nodurile Lunare, cele care ne arată sensul vieții, motivul pentru care am venit pe pământ. Axa Destinului s-a mutat în Săgetător-Gemeni pentru următorul an jumătate și este implicată în această Eclipsă de Lună din Capricorn.

Luna Plină de pe 5 iulie 2020 se petrece cu Soarele din zodia Rac (aflat în apropiere de Nodul Nod karmic din Gemeni) în opoziție cu Luna din Capricorn (aflată în apropiere de Nodul Sud karmic din Săgetător) și reprezintă momentul marilor încheieri, momentul în care o situație ajunge la apogeu și se culeg roadele. Eclipsele de Lună sunt impactante la nivel emoțional și au rolul de a scoate din viața noastră ceea ce nu mai trebuie, dar de multe ori nu conștientizăm.

Citește și – Horoscop dragoste, iulie 2020. Venus iese din retrogradare: „A treia șansă și ultima”

Eclipsa de Lună din Capricorn – impact major la nivel mondial

Eclipsa parțială de Lună din Capricorn se petrece pe ascendent Leu ceea ce arată dorința noastră de a epata, de a ieși în lumina reflectoarelor, cu atât mai mult cu cât astrograma momentului vorbește despre nevoia de a ne face auziți, de a expune lumii ceea ce gândim fără ocolișuri (ceea ce susține din plin și Nodul Nord în Gemeni).

Capricornul este zodia care răspunde de puterea în stat, de autoritate și legi, iar aici se găsesc Jupiter, Pluto și Saturn, guvernatorul zodiei, toate în mers retrograd, unite în energii. Pe de altă parte, avem de-a face cu Mercur retrograd în Rac, implicat în eclipsă, care deja ne cere să reparăm trecutul, iar Marte din Berbec susține acțiunea în acest sens. Tot acest context se petrece pe axa sănătății, axă care vorbește și despre sarcinile zilnice și activitățile de la locul de muncă, despre serviciile sanitare și medicale

Ei bine, asta va însemna la nivel mondial că nu mai acceptăm să fim conduși din inerție, nu mai credem tot ce ni se zice, vrem adevărul și nu este exclus ca în perioada următoare să iasă la suprafață multe secrete care ne-au fost ascunse, în special legate de sănătate și sistemul medical, dar și legate de sistemul politic, de cei care ne conduc. Cu atâtea planete retrograde în Capricorn vrem reevaluări ale modului în care s-au aplicat autoritatea și puterea în stat, vrem rectificări și reorganizări de forțe. Se va pune, din nou, problema siguranței personale în tabloul social.

Contextul mondial va fi cu atât mai tensionat cu cât în toamnă Marte va retrograda în Berbec și va face aspecte tensionate cu planetele din Capricorn, deci poate fi vorba de revolte, conflicte la nivel înalt, revoluții și războaie, însă mai degrabă cu iz informațional. Deocamdată, Neptun retrograd din Pești ține lucrurile sub control pentru că ne oferă o viziune nouă pe care trebuie să o digerăm înainte de a o integra și a o folosi în cererea unor drepturi. Ca o paranteză, Neptun în Pești în mers direct a stat la baza amplificării conflictului ideologic născut în cazul George Floyd în America și care a luat amploare mondială.

Ultima dată când Saturn, Jupiter și Pluto s-au aflat atât de apropiate în Capricorn a fost în anul 1894 î.Hr. și se va mai repeta în anul 2755, deci fără îndoială că trăim o perioadă de mare impact în evoluția omenirii. În plus, ultima dată când Saturn s-a aflat în Capricorn a fost aproximativ acum 30 de ani, iar Saturn este guvernator al acestei Eclipse de Lună, iar cuvântul său este decisiv. Este momentul curățeniei la nivel mondial, dar și personal, momentul maturizării și al responsabilizării, momentul adevărului.

Citește și – Horoscop financiar, iulie 2020. Zodiile care trebuie să aibă grijă mare la bani

Eclipsa de Lună din Capricorn – reînvie trecutul și-l eliberează

Eclipsa de Lună din Capricorn pune în lumină trecutul nostru, evidențiază fricile și temerile, obsesiile, viciile, dependențele, tot ce ținem ascuns în noi. De asemenea, pune în evidență karma de familie, copilăria, traumele din copilărie, relația cu părinții, cu tradițiile din familie și este ultima șansă (în următorii 18 ani) să spunem ceea ce ne doare, să transformăm gândurile, suferințele interioare în cuvinte și să ne eliberăm de ele. Ne putem vindeca prin comunicare cu noi înșine și cu cei care ne-au construit ca oameni până în prezent, prin meditație și introspecție. Dat fiind că următoarele eclipse se vor petrece pe axa Gemeni-Săgetător, este păcat să nu ne folosim de acest context pentru a ne elibera de trecut și de tot ceea ce ne constrânge.

Eclipsa de Lună din Capricorn ne cere să punem punct și să ne schimbăm stilul de viață, modul în care ne raportăm la activitățile zilnice, la orele de odihnă, la sănătatea noastră. Din nou, există posibilitatea unor răsturnări de situație care sunt relaționate cu sănătatea.

Eclipsa de Lună din Capricorn ne cere să găsim echilibrul între carieră și familie, să renunțăm la acele proiecte profesionale care nu ne pun în evidență, să ne reformulăm prioritățile în viață, să ne reconturăm imaginea și statutul, să ne reconfigurăm traseul pentru a ajunge să ne atingem cele mai înalte aspirații, iar la baza acestor modificări vor trebui să stea noi sisteme de valori și noi principii, noi filozofii de viață. Punctez că vor fi persoane care o vor face de bună voie și persoane care vor fi forțate de evenimente karmice să facă aceste schimbări.

Citește și – Coronavirus, o abordare astrologică. Când se va sfârși criza și ce impact va avea asupra omenirii

Eclipsa de Lună din Capricorn – cum va influența zodiile

Eclipsa de Lună din Capricorn va avea impact major asupra zodiilor cardinale, Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, (în special asupra celor născuți sau care au ascendentul în prima jumătate a zodiei, decan 1 și 2) dar și asupra zodiilor mobile Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești (în special asupra celor născuți sau care au ascendentul în ultima parte a zodiei, pe ultimele grade). De asemenea, sectorul de viață care corespunde zodiei Capricorn în astrograma natală va fi impactat și o vor resimți puternic cei care au planete aici. Previziunile de mai jos sunt valabile atât pentru zodie, cât și pentru ascendent.

Berbec/ Ascendent Berbec

Este important să găsești echilibrul între carieră și viața de familie și să închei acele proiecte profesionale care nu te mai avantajează. Berbecii se vor simți constrânși de un context profesional și vor fi nativi care vor rupe lațurile și se vor lupta să-și atingă niște aspirații profesionale și vor fi nativi care se vor simți blocați și vor trebui să suporte impuneri, autorități, norme.

Taur/ Ascendent Taur

S-ar putea ca un sistem pe care l-ai gândit până acum să nu mai fie eficient și să trebuiască să te pui altfel în valoare, să fie nevoie să-ți pui altfel în valoare studiile, diplomele și atestatele obținute. Pentru unii nativi poate fi vorba de o schimbare de domiciliu, în alt oraș sau chiar în străinătate.

Gemeni/ Ascendent Gemeni

Este un moment în care se schimbă raportarea la bunurile deținute în comun cu alții, la o moștenire, la un bun de patrimoniu. Este posibil ca unii nativi să dea altora ceea ce le corespunde sau să încheie un partaj, litigiu, proces fără a se mai interesa de cât obțin ei. Un aspect care vizează viața intimă, sexualitatea, se poate schimba radical pentru a-i împinge pe nativi pe sensul evoluției.

Rac/ Ascendent Rac

Eclipsa de Lună te impactează direct și amprenta sa va fi asupra propriei persoane și asupra relațiilor cu cei din jur, în special asupra relației de cuplu și de afaceri. Va fi cam ultimul hop pe care unii nativi ar trebui să-l depășească în contextul karmic care le-a vizat acest sector de viață și de aceea unii nativi vor încheia o relație definitiv, vor divorța sau vor schimba cariera. Racii încep să se pună pe primul loc în viața lor și se vor desprinde (de bună voia sau forțați de un eveniment) de acele atașamente care-i înhamă, care-i umilesc, care-i îngrădesc.

Citește și – Mercur retrograd în Rac: „Reparăm trecutul și (ne) iertăm”. Cum influențează zodiile

Leu/ Ascendent Leu

Va fi nevoie să faci o schimbare majoră legată de stilul tău de viață, de activitățile zilnice, de rutină, de ritualul de îngrijire, să-ți schimbi modul în care te raportezi la tine. Vei avea șansa să lași ceva din trecut în spate, să conștientizezi ceva, și asta te va ajuta foarte mult să-ți schimbi orizonturile.

Fecioară/ Ascendent Fecioară

Pentru tine această Eclipsă de Lună va aduce schimbări în viața sentimentală, în modul în care primești și oferi iubirea, în modul în care te raportezi la o relație. Este momentul să investească mai multe resurse, nu neapărat financiare, cât timp, într-o activitate care le face plăcere, care-i valorifică, care le aduce bucurie.

Balanță/ Ascendent Balanță

Ceva trebuie să schimbi în modul în care te raportezi la muncă pentru a te bucura de familie sau va fi nevoie să te desprinzi de trecut, de părinți pentru a porni pe calea ta sau va fi nevoie să ierți ceva din trecut, din copilărie, pentru a te repoziționa față de tine și de căminul tău, de viitorul pe care vrei să ți-l clădești. Unii nativi pot reorganiza casa, pot face schimbări care să le aducă mai multă siguranță.

Scorpion/ Ascendent Scorpion

Poți rezolva situații care țin de acte, hârtii, documente, poți obține autorizații, poți lua niște examene care să deschidă un nou drum, poți face deplasări pe care le-ai tot amânat, însă nu te aștepta ca totul să se petreacă fără piedici, stres și muncă.

Săgetător/ Ascendent Săgetător

Eclipsa de Lună va avea impact asupra sectorului financiar și cumva pentru tine va aduce noi principii financiare, o nouă raportare la bani și la modul în care-i câștigi, o nouă filozofie financiară și va fi nevoie să-ți reconsideri modul în care gestionezi finanțele. De exemplu, dacă ai făcut economii, acum trebuie să-i investești. Dacă i-ai investit, acum trebuie să te bucuri de roade, însă fără excese.

Citește și – Se schimbă „Sensul Vieții”! Axa Destinului se mută în Săgetător-Gemeni. Cum va influența fiecare zodie în parte

Capricorn/ Ascendent Capricorn

Eclipsa de Lună se formează întocmai în semnul tău și astfel vine cu o imensă energie asupra ta care va contribui la redefinirea vieții personale, la schimbarea unor principii după care te-ai ghidat. Un capitol legat de viața ta, de trecutul tău se va încheia, se va dizolva. Mulți nativi vor simți nevoia să se raporteze diferit la familie și la propriul cămin.

Vărsător/ Ascendent Vărsător

Va trebui să dai mai multă atenție sănătății, mai ales dacă ai tendința de a munci peste program, de a te suprasolicita. O serie de simptome ale unor afecțiuni vechi se pot manifesta pentru a fi tratate și va fi nevoie să-ți reorganizezi programul, stilul de viață. Atenție la deplasări în această perioadă!

Pești/ Ascendent Pești

Este momentul să faci curățenie în cercul de prieteni sau să-ți reconfigurezi atitudinea față de cei din anturaj în funcție de experiențele pe care le-ai avut până acum. De exemplu, dacă ai fost prea îngăduitoare, este momentul să nu mai fii. Este vizată axa iubirii și multe frici din trecut se pot manifesta acum, însă va trebui să le conștientizezi și să le dizolvi, să le vindeci pentru a te reconstrui ca persoană și pentru a-ți recontura ideea de familie, de cămin și de siguranță emoțională.

Articol scris de astrolog Mădălina Manole

Susră foto: Pixabay

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton