Destinul tău este decis de o floare. Vezi care!

.

Îţi plac florile, dar ştiai că există o floare care te reprezintă, în funcţie de ziua în care ai venit pe lume?
Aceasta îţi dezvăluie destinul şi îţi spune care calităţi te vor ajuta în viaţă.

Dacă te-ai născut în 1, 10, 19 sau 28 eşti
Floarea Soarelui

Caracteristici: Plină de dinamism, simpatică şi generoasă, îţi place să te afli în centrul atenţiei şi să fii apreciată de cei din jur. Ai o fire inventivă şi eşti mereu în căutare de nou.
Ce îţi rezervă soarta: Faci mai multe încercări până să găseşti calea bună pentru tine. Din fericire, îţi cunoşti limitele şi reuşeşti să eviţi excesele. Vei reuşi să depăşeşti multe situaţii dificile şi să câştigi dragostea celor din jur.
Secrete ca să fii împlinită: Ai fost înzestrată cu o intuiţie foarte bună, de aceea este bine să îi dai ascultare. Ţine cont mai des de sentimentele celor din jur, pentru că suferinţa lor va avea urmări şi asupra ta.

Dacă te-ai născut în 2, 11, 20 sau 29 eşti
Bujor

Caracteristici: Pui pasiune în tot ceea ce faci şi găseşti soluţii chiar şi la cele mai complicate situaţii. Perseverenţa te caracterizează şi ai un simţ al responsabilităţii exemplar. Ai nevoie să împarţi cu cineva bucuriile şi  tristeţile vieţii.
Ce îţi rezervă soarta: Te poţi considera o învingătoare, pentru că vei reuşi să îndeplineşti ceea ce ţi doreşti. Îţi vei asigura un trai confortabil şi te vei bucura mult timp de el.
Secrete ca să fii împlinită: Învaţă să acorzi o a doua şansă persoanelor importante din viaţa ta. Nu le subaprecia calităţile, chiar dacă acestea sunt mai puţin vizibile. Încearcă să devii mai puţin posesivă şi ai încredere în forţele tale.

Dacă te-ai născut în 3, 12, 21 sau 30 eşti
Papucul Doamnei

Caracteristici: Farmecul tău stă în faptul că eşti exuberantă şi timidă în acelaşi timp. Cei din jur te consideră impulsivă şi imprevizibilă. Te plictiseşti repede, de aceea te afli mereu în căutarea a ceva nou şi incitant. Ţii mult la libertatea ta.
Ce îţi rezervă soarta: Îţi va fi de mare ajutor în viaţă capacitatea mare de adaptare de care dai dovadă. Te integrezi uşor, iar optimismul te va ajuta să depăşeşti obstacolele. Cei din jur te apreciază pentru puterea cu care lupţi împotriva obstacolelor.
Secrete ca să fii împlinită: Încearcă să vezi lucurile mai în profunzime şi acordă mai multă atenţie unei calităţi esenţiale în relaţia de cuplu: fidelitatea.

Dacă te-ai născut în 4, 13, 22 sau 31 eşti
Albăstrea

Caracteristici: Dai dovadă de un simţ organizatoric foarte dezvoltat, dar eşti în acelaşi timp sensibilă şi fermecătoare. Eşti fidelă şi îţi place să planifici totul din timp, pentru că ai nevoie de stabilitate.
Ce îţi rezervă soarta: Nu îţi vei asuma riscuri mari, iar acest lucru îţi va garanta succesul.
Secrete ca să fii împlinită: Puţin mai multă diplomaţie îţi va fi de mare ajutor în relaţiile cu ceilalţi. Impune-ţi punctul de vedere fără a jigni şi lasă-i pe cei apropiaţi să ştie cât de mult ţii la ei.

Dacă te-ai născut în 5, 14 sau 23 eşti
Iris

Caracteristici: Te caracterizează sinceritatea şi sociabilitatea. Cei din jur te găsesc simpatică şi foarte inteligentă. În general, eşti o persoană echilibrată, dar te poţi înfuria uşor dacă cineva te jigneşte. Pui mare accent pe respect.
Ce îţi rezervă soarta: Te vei înconjura de oameni cu care ai ce discuta, iar pasiunea cu care trăieşti îţi va fi răsplătită. Hazul te va scoate de multe ori din necaz. E bine să te fereşti de vicii.
Secrete ca să fii împlinită: Încearcă să fii puţin mai reţinută şi să îţi recunoşti greşelile.

Dacă te-ai născut în 6, 15 sau 24 eşti
Mac

Caracteristici: Ai o intuiţie pe care te poţi baza şi anticipezi cu uşurinţă situaţiile. Ştii să asculţi şi asta te face un bun psiholog. Eşti sensibilă, rafinată şi ai un farmec aparte.
Ce îţi rezervă soarta: Vei fi multă vreme în căutarea unui partener care să răspundă nevoii tale de romantism. Până îl găseşti, s-ar putea să treci prin stări uşor depresive şi confuze. E posibil să te căsătoreşti de mai multe ori.
Secrete ca să fii împlinită: Pune-ţi în valoare calităţile! Şi evită alcoolul pentru că rişti să devii dependentă.

Dacă te-ai născut în 7, 16 sau 25 eşti
Orhidee

Caracteristici: Eşti o persoană sensibilă şi foarte responsabilă. Eşti gata oricând să dai o mână de ajutor şi nu aştepţi ceva în schimb. Te faci uşor remarcată.
Ce îţi rezervă soarta: Pui mare preţ pe sinceritate, iar cei din jur te vor dezamăgi când nu vor ţine cont de acest lucru. Vei trece prin perioade de tristeţe pe care însă le vei depăşi.
Secrete ca să fii împlinită: Călătoreşte! Peisajele noi şi lucrurile interesante pe care le vei descoperi îţi vor alunga melancolia. Exprimă-ţi sentimentele faţă de partener şi fericirea ta se va dubla.

Dacă te-ai născut în 8, 17 sau 26 eşti
Margaretă

Caracteristici: Eşti o persoană modestă, rezervată şi perseverentă. Nu faci lucruri nesăbuite dar uneori capitulezi prea uşor.
Ce îţi rezervă soarta: Nu vei avea mulţi prieteni, dar cei pe care îi vei avea îţi vor fi aproape la bine şi la rău, pentru că sunt persoane deosebite. Vei căuta destul de mult timp partenerul care să-ţi îndeplinească dorinţele şi să ţi se potrivească perfect. Însă norocul nu te părăseşte niciodată.
Secrete ca să fii împlinită: Controlează-ţi gelozia şi nu privi cu suspiciune pe toată lumea. Există şi persoane bine intenţionate, pe care rişti să le îndepărtezi dacă le tratezi cu răceală.

Dacă te-ai născut în 9, 18 sau 27 eşti
Trandafir

Caracteristici: Eşti temperamentală şi impulsivă. Nu te dai înapoi de la îndeplinirea sarcinilor dificile, deoarece le consideri o provocare. Eşti curajoasă şi  capabilă de mari sacrificii pentru cei dragi. Senzualitatea este un mare atuu al tău.
Ce îţi rezervă soarta: Nu vei pără-si niciodată principiile în care crezi, iar multe persoane vor fi deranjate de simţul tău moral foarte dezvoltat şi de faptul că nu eşti dispusă să faci compromisuri. Îţi vei urmări idealurile şi vei reuşi să le atingi.
Secrete ca să fii împlinită: Acordă mai multă atenţie şi dragoste partenerului – are nevoie de ele. Depinde de tine să ai o viaţă de cuplu armonioasă şi o familie fericită.

O privire spre viitor
Floarea care te reprezintă poartă în ea semnificaţii care se vor arăta de-a lungul vieţii şi soluţii pentru a-ţi găsi fericirea.

Ultima modificare februarie 16, 2021 5:13 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale