Pe data de 9 noiembrie Luna Neagră își începe traseul prin semnul Capricornului, aspect care va dura 9 luni. Fiecare zodie, în funcție de sectorul astrologic pe care se petrece tranziția, va fi afectata.Luna Neagră, cunoscută și sub denumirea de Lilith, nu este o planetă, ci este un punct virtual care reprezintă karma, cu alte cuvinte lecțiile cu care venim din altă viață și lecțiile pe care trebuie să le învățăm în această viață. Asocierile mitologice o descriu pe Lilith ca fiind Regina Nopții, Zeița Lunii Negre, prima soție a lui Adam care nu s-a lăsat supusă de acesta sau, în alte interpretări, Zeița Mortii.BerbecLuna Neagră va tranzita casa responsabilă cu ascensiunea socio-profesională. Nativii Berbec se vor confrunta la locul de muncă cu încurcături de natură să le pună într-o lumin[ proastă activitatea și să vicieze relațiile cu sefii.TaurLuna Neagră din 9 noiembrie va afecta segmentul convingerilor superioare și al conștiinței. Nativii Taur vor trece printr-o perioadă frustrantă în care își vor pune la îndoială credințele și faptele și vor căuta să adopte cea mai bună atitudine pentru a se împăca cu trecutul și cu destinul lor.GemeniLuna Neagră își începe traseul pe casa bunurilor primite sau moștenite. Nativii Gemeni vor avea parte de o activitate intensă și frustrantă pentru a obține beneficii materiale, beneficii care, însă, au legătură cu o altă persoană sau cu o instituție a statului.RacLuna Neagră va afecta în mod deosebit casa partenerială. Nativii Rac trebuie să se astepte la o serie de neînțelegeri și încurcături în relațiile parteneriale, fie că este vorba de colegi, prieteni sau colaboratori.LeuLuna Neagră părăsește sectorul sentimental, după ce a dat multe bătăi de cap nativilor Leu, și tranzitează casa sănătății și a muncii. Leii trebuie să fie foarte conștienți că se vor confrunta cu probleme de sănătate, cu precădere, fiind afectate sistemul osos, sistemul muscular și sitemul imunitar, dar și pielea. La muncă vor întâmpina probleme majore în desfășurarea activitatilor.FecioarăLuna Neagră iese din sectorul familie și își începe traseul prin sectorul sentimental și al relației cu copiii. Nativii Fecioara vor trece prin 9 luni caracterizate de încurcături și probleme. O parte dintre aceștia vor avea de învățat lecții legate de parteneri și posibil să cunoască persoane cu care să aibă o karmă comună și, cu această ocazie, să o rezolve.BalanțăLuna neagră va părăsi casa comunicării, a relației cu frații și a deplasărilor, după ce a cauzat suficiente probleme nativilor Balanță la aceste capitole, și va intra în casa familiei și a patrimoniului, unde timp de nouă luni va favoriza apariția conflictelor în familie și va strica relațiile cu cei dragi.ScorpionLuna neagră își începe traseul de nouă luni pe segmentul comunicare și deplasări, nativii Scorpion fiind supuși testelor în aceste două sfere. Posibil să aibă parte de încurcături și obstacole în comunicarea cu cei din jur, în susținerea unor examene sau să întâmpine neplăceri în deplasările pe distanțe scurte.SagetatorLuna Neagră iese, în sfârșit, din semnul lor zodiacal, acolo unde în ultimele 9 luni i-a pus la grele încercări pe mai toate planurile și le tranzitează, pentru încă nouă luni, casa banilor. Nativii Săgetător vor avea parte de încurcături financiare și vor întâmpina blocaje în recuperarea banilor, indiferent că vorbim de bani împrumutați sau credite pe care doresc să le obțină.CapricornLuna Neagră din 9 noiembrie va tranzita întocmai semnul Capricornului, timp de nouă luni nativii acestei zodii fiind puși la grele încercări. Vor trece prin momente dificile și foarte greu de rezolvat. Casa personalității va fi afectată, iar persoanele născute sub acest semn zodiacal vor fi bulversate și își vor pune la îndoială gândurile și propria percepție despre ele.VărsătorLuna Neagră iese din casa prietenilor, acolo unde în ultimele nouă luni a pus la încercare relațiile cu cei apropiați, și își face intrarea în sectorul bolilor cronice, al secretelor, al izolării, al introspecției și al meditației. Va urma o perioadă în care nativii Vărsător vor trece prin probleme de sănătate și vor avea tendința de autoizolare. Totodată, se vor confrunta cu situații din trecut lăsate nerezolvate la timpul lor.PeștiLuna Neagră iese, după nouă luni, din sectorul profesional și le eliberează casa carierei, nativii Pești putând răsufla ușurați din acest punct de vedere, însă intră în casa prietenilor și va favoriza o reconsiderare a acestui domeniu. Posibil ca în următoarele nouă luni, nativii născuți sub acest semn zodiacal să treacă prin teste și provocări în urma cărora să-și filtreze cercul de prieteni.Citește și - Venus în Scorpion: 3 zodii vor avea noroc în dragoste toată luna noiembrieCitește și - Horoscop 2018 Ghidul tău astral completSursă foto: Shutterstock