În cazul în care nu ești mulțumită de cum arată părul tău natural, vopsirea lui, permanentă sau semipermanentă, este o opțiune. Dacă nu te-ai hotărât la o culoare, poți vedea ce ți se potrivește, în funcție de ziua în care te-ai născut. Un stilist celebru spune care este culoarea de păr perfectă pentru zodia ta.
Culoarea naturală a părului depinde de mulți factori, cum ar fi genele, rezistența firului, melanină și multe altele. Alegerea unei culori în funcție de zodie poate fi distractivă și chiar utilă, mai ales atunci când nu ști ce te-ar avantaja. Pentru această situație, Audrey Dsouza, stilist celebru și trainer, a enumerat, în cadrul unui interviu, care sunt culorile de păr ideale pentru fiecare zodie în parte.
Culoarea de păr perfectă pentru zodia ta. Sfaturile unui specialist
Iată recomandările făcute de către Andrey Dsouza, în funcție de zodie:
Berbec
Primul semn din zodia este un semn de foc. Ca urmare, roșcatul strălucitor este o alegere excelentă, mai ales pentru nativii care au ochii albaștri și tenul deschis. Berbecii au nevoie de o culoare care să le dea încredere în propriile forțe. Așadar, roșcatul intens sau vișiniul par să fie cele mai bune variante pentru această zodie.
CITEȘTE ȘI: Ce tip de șofer ești în funcție de zodie?
Taur
Acest semn zodiacal de pământ este al oamenilor muncitori, pasionați, calmi și perseverenți. Știu să aibă răbdare, dar știu și să lupte. Una dintre culorile care le reflectă personalitatea este șatenul cu reflexe rozalii. Șatenul deschis reflectă personalitatea optimistă a nativilor.
Gemeni
Semnul este condus de planeta Mercur, ceea ce înseamnă că nativii sunt extrem de versatili și au o personalitate duală, impulsivă. O alegere excelentă pentru femeile din zodia Gemeni este să-și coloreze părul blond, eventual cu șuvițe, ombre sau balayage.
Rac
Racii sunt cunoscuți pentru natura lor sensibilă, emotivă, creativă. Potrivit spuselor stilistului, cea mai bună alegere pentru cei născuți sub acest astru este să opteze pentru nuanțe aurii, argintii sau scorțișoară. Notele delicate, puse peste culoarea naturală, vor da un echilibru perfect între personalitatea nativilor și ce se reflectă în podoaba lor capilară.
Leu
Cei născuți sub acest semn sunt lideri înăscuți și au o fire calmă. Cei născuți în zodia Leu sunt foarte încrezători și pasionali. Pentru părul lor, doamnele și domnișoarele pot opta pentru nuanțe de blond miere. Schimbarea, spune stilistul, vă va crește încrederea în sine. Blondul miere este culoarea de păr perfectă pentru zodia ta.
Fecioară
Nativii sunt recunoscuți pentru faptul că sunt responsabili, au bun simț, clemență și o mulțime de aptitudini. De fel, sunt timizi, motiv pentru care culoarea ideală trebuie să fie una bogată în reflexii. Un șaten deschis, castaniu sau culori similare, cu reflexii deschise, vor completa perfect personalitatea Fecioarei.
Balanță
Pline de farmec, liniștite, extroverte, Balanțele sunt ființe minunate și au o paletă vastă de culori excentrice pe care le pot încerca. Un albastru sau roz te va scoate, cu siguranță, în evidență. Nuanțele îndrăznețe ți se potrivesc.
Scorpion
Scorpionii sunt intruzivi, rezervați, misterioși, așa că au nevoie de o culoare care să se potrivească și cu personalitatea lor. Un roșcat intens, un șaten închis sau un blond platinat strălucitor ar arăta superb în combinație cu firea nativilor.
Săgetător, șatenul este culoarea de păr perfectă pentru zodia ta
Energetic, încrezător, generos, săgetătorul iubește să inspire și să se lase inspirat. Nuanțele ideale pentru femeia săgetător sunt blondul închis și șatenul. Vă puteți juca prin combinații de tonuri și subtonuri reci și calde, până să găsiți exact ce vă place.
CITEȘTE ȘI: Cum să-ți decolorezi părul în mod natural. Recomandările experților
Pești
Cei născuți sub acest semn zodiacal sunt visători, grijulii, emoționali. Așadar, este bine să aleagă o culoare care să-i reprezinte în mod pozitiv, cum ar fi nuanțele clasice de șaten închis. Bonus: această culoare de păr nu se demodează niciodată.
Capricorn
Profunzi, rezervați, gânditori, liniștiți, Capricornii sunt capabili să vadă lucrurile așa cum sunt, de fapt. Ca urmare, culorile închise le prind cel mai bine. Șatenul cu șuvițe este culoarea de păr perfectă pentru zodia ta.
Vărsător
Semnul zodiacal este cunoscut pentru abilitățile sale creative, pentru felul său sociabil. Vărsătorii sunt curajoși, nu se tem de schimbare și sunt dornici de noi provocări. Un blond cu tente rozalii sau un brunet albăstrui merg perfect pentru acești nativi.
Ultima modificare martie 20, 2023 12:54 pm