Cu cine se înţeleg mai greu Capricornii

.

Dacă unii îi iubesc aşa cum sunt, acceptându-le scorţoşenia şi dispoziţiile mai sumbre, alţii fug mâncând pământul câtre o compaie mai veselă.
Combinaţie „Ferească Sfântul”: Capricorn – Berbec

Ar putea fi atraşi unul de celălalt văzându-se cot la cot în vreo competiţie. Descoperind apoi rivalităţile dintre ei, conflictul e inevitabil. Marte atacă direct, Saturn e mai mult „pasiv – agresiv”, dar îşi vor scoate peri albi reciproc, indiferent cât de interesantă li s-a părut relaţia la început. Berbecul e prea impulsiv pentru calculatul Capricon şi cheltuie cu o nonşalanţă care pe acesta îl panichează.
 
Combinaţie „Oh, nu”: Capricorn – Balanţă

Balanţei îi place aerul serios al Capricornului, îl găseşte cool şi sexy. Dar când va constata că în spatele misterului se ascunde o ariditate lipsită de romantism, iar când pe Capricorn o să-l exaspereze sentimentalismele Balanţei şi incapacitatea ei de a lua în serios planul material, ruptura e inevitabilă.
 
Combinaţie „Ce m-o fi apucat?”: Capricorn – Gemeni

Uimitor cât de frecventă este această combinaţie, în ciuda incompatibilităţii evidente. Dacă Geamănul simte nevoia unui umăr pe care să se sprijine, sau pe cineva care să aducă ordine în haosul vesel în care trăieşte, Capricornul o să i se pară persoana potrivită. Pe Carpicorn îl facinează uşurinţa cu care Geamănul trece prin viaţă, fără s-o ia prea mult în serios. Dar comunicarea defectuasă sau prea multe griji materiale îi pot îndepărta unul de celălalt.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton