Este una dintre cele mai sensibile zodii. Semn de apă, feminin, guvernat de planeta Neptun, nativul din Pești are o intuiție, imaginație, sensibilitate sporite, datorită dominației acestei planete.
Alături de Balanță, nativul din Pești este un semn care știe ce înseamnă diplomația. Niciodată nu va spune un adevăr dureros cuiva foarte direct, ci mascat, îmbrăcat frumos, astfel încât acea persoană să nu sufere.
Este o fire schimbătoare. Are toane, capricii, poate trece de la furie, la veselie, calm, anxietate într-o singură oră, motiv pentru care cei din jur consideră că nu este o persoană pe care să se poată baza. Numai că nu este așa, pentru că nativul acestei zodii este o persoană dedicată, implicată și sensibilă, mai ales că afecțiunea și compasiunea față de ceilalți este fără limite. Doar că trebuie descoperită, înțeleasă.
Citește previziunile astrale pentru zodia Pești!
Tocmai pentru că este sensibil, simte orice subtilitate, la rândul său, nativul din Pești preferă să se folosească de cuvinte blânde pentru a expune o situație crudă. Iar pentru asta, de multe ori trebuie să disimuleze, să joace teatru, să-și pună diferite măști, lucru pe care îl urăște.
Este marea durere din sufletul Peștilor! Nu-i place să facă asta și depune unefort care îl consumă peste măsură. Cu toate acestea, nativul zodiei Pești preferă să-și consume ultimele resurse pentru a împacheta frumos ceva urât, decât să rănească sentimentele cuiva.
Citește și: Cum cucerești o femeie din zodia Pești
Ultima modificare februarie 17, 2017 6:03 pm