Pentru că nu totul e roz în viaţă, se mai întâmplă şi să te desparţi de cineva care la un moment dat era jumătatea ta. Deci...... ce face fiecare zodie după despărţire?Zodia BerbecSuferi puţin pe moment dar îţi trece repede. Ştii că ocazii să iubeşti se vor ivi cât de curând şi, cu persoana potrivită alături, o să treci peste. Te întorci în mediul în care te simţi bine, alături de persoane despre care ştii că te plac. Din ciudă, nervi, ambiţie, puţin teribilism şi mult sentiment de libertate, profiţi de orice ocazie să cunoşti persoane de sex opus interesante şi flirtezi.Zodia TaurTe desparţi greu de cineva dar când o faci, este decizia finală. Singura situaţie în care te desparţi repede este când nu simţi compatibilitate sexuală cu cel de lângă tine. Altfel, dacă legi o legătură de prietenie si apoi de dragoste, îţi este foarte greu după ce te desparţi. Începi să cauţi tot felul de explicaţii pentru ce s-a întâmplat, ba chiar consideri o jignire comportamentul celuilalt. Stai în umbră o perioadă, apoi îţi revii chiar bine de tot.Zodia GemeniUna dintre zodiile care se despart cel mai uşor. Nu îţi trebuie un morman de nemulţumiri ca să spui stop. Închei totul fără prea multe explicaţii, pleci şi chiar nu te mai întorci. Suni pe cineva despre care ştiai că te place şi ieşi în oraş. Deşi în sufletul tău sunt câteva mici regrete, îţi impui să nu îţi pese. Rişti să te curpindă tristeţea dar doar în singurătatea căminului personal.Zodia RacCategoric, eşti zodia care se desparte cel mai greu. Dar şi când o faci... să te ţii. Câteva gesturi urâte te pun pe gânduri, o remarcă deplasată te enervează şi dacă te dezamăgeşte exact când ai nevoie de sprijin, la revedere! Reacţionezi cu critici, reproşuri usturătoare dar cu care cam ai dreptate şi priviri care nu iartă nimic. Deşi pe interior suferi, la exterior faci tot posibilul să afişezi o atitudine rece, demnă. Îţi trece încet dar definitiv.Zodia LeuCând nu mai eşti pe aceeaşi lungime de undă cu cel de lângă tine, te gândeşti serios să îţi iei tălpăşiţa. Când problemele tale nu mai contează, renunţi la relaţie. Cu convingerea că nu tu eşti de vină ci doar celălalt, pleci în căutarea persoanei potrivite pe care nu încetezi să o cauţi până ai convingerea că ai găsit-o. Te distrezi, eviţi cunoştinţele comune, faci haz de necaz dar pe interior ajungi să îţi pui întrebări dacă nu cumva şi tu ai greşit. Zodia FecioarăFecioara iartă şi se face că nu observă multe greşeli. Totuşi, când simţi că este sfârşitul, te retragi cu demnitate şi cu multe întrebări fără răspuns. Mai întâi te enervezi, apoi suferi şi faci reproşuri la care tot tu răspunzi, apoi te linişteşti. Te calmezi în familie şi printre prieteni.Citeşte continuarea pe pagina următoare!Zodia Balanţă Echilibru şi dezechilibru, în ciuda faimei zodiei de a echilibra situaţia. Când ai probleme în dragoste, ba îţi păstrezi calmul, ba erupi ca un vulcan. Te desparţi când nu mai eşti pe aceeaşi lungime de undă cu persoana de lângă tine şi problemele, sentimentele tale nu mai contează. Nu iei decizia uşor dar nici nu stai mult pe gânduri. Te tratezi cu prieteni, distracţie şi uneori, te afunzi în muncă. Îţi trece pas cu pas, dar definitiv. Zodia Scorpion Ohoo. Un vulcan de furie care se dezlănţuie sau mai degrabă, un scorpion care înţeapă cu venin şi pleacă. Dacă te pune în faţa faptului împlinit, dacă te dezamăgeşte sau mai rău, te înşală, aproape că nu răspunzi de gesturile tale. Ţipi, trânteşti, reproşezi, recurgi chiar la şantaj sentimental. Te calmezi la fel de repede cum ai început, arunci replica finală ca un actor de succes şi pleci. Gata. Nu accepţi nicio frază în plus. Zodia Săgetător Când relaţia scârţâie atât de tare încât aud toţi prietenii voştri, nu ai nevoie de nimci altceva ca să spui stop. Cu frustrări până în gât şi multe, multe nemulţumiri relaţia se încheie fie în tăcere deplină, fie cu o ceartă serioasă. Deşi suferi, ai toate ideile ca să treci cât mai repede peste. Ieşi în oraş cu prietenii apropiaţi, te asiguri că prietenii comuni îţi dau mai mult ţie dreptate şi afişezi o atitudine puţin ipocrită dar care îţi face bine. Zodia Capricorn Dispari în linişte, elegant. Pentru că urăşti critica, reproşurile şi ironiile te retragi şi înţelegi că relaţia nu mai are rost. Nu suferi foarte tare dar nici nu se poate spune că treci peste. Ideea este că te consolezi cu revenirea la stricteţea şi liniştea care îţi plac atât de tare, la programul tău destul de bine stabilit şi la veselia prietenilor dragi. Zodia Vărsător Când crezi că este cazul să te desparţi, te caracterizează neprevăzutul. Eşti cao cutie cu surprize: arunci o replică apoi pleci, te întorci ca să mai spui ceva, să mai arunci un reproş, o nemulţumire. Partea bună şi pentru tine şi pentru cel cu care te cerţi este că nu te ţine mult. Întorci spatele şi te retragi pentru o perioadă de timp în intimitatea casei tale, cu gândurile tale. Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, te întorci cu zâmbetul pe buze gata de ceva nou. Zodia Peşti Când îţi dai seama că relaţia nu e pe drumul bun, o întorci pe toate părţile doar doar nu ajungi la o decizie pe care îţi este puţin spus greu să o iei. Cu inima cât un purice, te desparţi şi suferi foarte tare deşi în faţa tuturor afişezi o atitudine superioară şi chiar puţin jignitoare la adresa fostei tale perechi. În liniştea casei tale doar tu ştii adevărul. Unii nativi din zodia Peşti chiar recurg la băuturi tari, ţigări sau aventuri de-o noapte în încercarea de a trece mai repede peste. Nu mereu sunt soluţiile potrivite.Te regăseşti în descriere? Sau îl regăseşti pe fostul tău iubit?Foto: Shutterstock