Cât de invidioasă ești, în funcție de zodie. Nativele unei zodii ar călca și pe cadavre ca să te doboare

.

Invidia nu înseamnă, neapărat, să vrei ce nu poți avea, ci să îi urăști un pic pe cei care au. Află cât de invidioasă ești în funcție de zodie.

3 zodii de femei foarte invidioase

Gemeni

Gemenii sunt firi șirete și nu prea le place să vadă că altcineva o duce mai bine decât ei. Femeile din zodia Gemeni sunt foarte atente la celelelate reprezentante ale sexului frumos și sunt extrem de critice. Devin invidioase pe cele care le fură atenția și trec foarte greu peste aceste momente.

Balanță

Nativele din Balanță sunt persoane amabile, atunci când se cred mai bune decât tine, însă atunci când le dovedești că poți mai mult, sunt pline de invidie. Au mereu impresia că ele sunt speciale și nu suportă să vadă că alții o duc mai bine. Ar avea potențial să facă multe, însă sunt foarte leneșe și nu prea înțeleg că lucrurile nu se întâmplă doar pentru că ele cred că merită.

Scorpion

Femeia Scorpion este cea mai invidioasă din tot zodiacul și nu are nicio problemă să calce pe cadavre ca să te doboare, atunci când ai provocat-o. I se pare nedrept ca altcineva să primească mai multă atenție sau să arate mai bine, după ce ea se chinuie atât la sală.

Citește și: Ce să nu îi faci în pat în funcţie de zodia lui. Care sunt cei mai „cuminți” nativi ai zodiacului

Citește și: Zodiile şi simţul umorului. Care sunt cei mai amuzanți nativi ai zodiacului

Cât de invidioase sunt celelalte zodii

Berbec

Femeia Berbec este o luptătoare și va dori întotdeauna să aibă mai mult. Nu îi place, însă, să se compare cu ceilalți, așa că nu prea știe ce este invidia. Este independentă și sigură pe ea, iar dacă ceva nu îi iese, va da vina pe ea, nu pe ceilalți.

Taur

Dacă te-ai născut în zodia Taur, știi că nu prea îți place să ieși din zona ta de confort. Câtă vreme reușești să îți faci micile plăceri, nu te interesează cât au alții, iar lipsurile te deprimă atât de tare, încât nu mai poți fi atentă la ceilalți din jur. Te-ar putea încerca invidia în fața siluetelor perfecte, având în vedere că ai o slăbiciune pentru mâncare, dar îți trece repede.

Rac

Femeia Rac își dorește foarte mult o familie, motiv pentru care s-ar putea să își neglijeze cariera. Ajunge să le invidieze pe cele care reușesc să le facă pe amândouă, dar se simte vinovată de fiecare dată când simte asta.

Citește și: Zodii care nu pot ține un secret. Nu sunt de încredere când ai nevoie de ele

Citește și: Cum se descurcă zodiile pe timp de criză. Ce nativi își pot adapta rapid stilul de viață

Leu

Femeile născute în această zodie se cred centrul Universului și nu se gândesc niciodată că cineva ar putea fi mai bune decât ele. Trăiesc cu impresia că celelalte femei le invidiază, iar bărbații le adoră. Femeile din zodia Leu sunt foarte încrezătoare în forțele proprii și puternice, așa că nu prea se lasă intimidate.

Fecioară

Fecioarele sunt firi blânde și nu prea pun preț pe aspectul fizic sau pe bani. Sunt femei profunde, care înțeleg că nu au cum să fie perfecte și acceptă asta. Nu obișnuiesc să se compare cu ceilalți, așa că nu prea sunt încercate de invidie.

Săgetător

Femeia Săgetător este calmă și caldă și nu prea se uită în jur cu invidie. Se mulțumește cu puțin și nu îi pasă unde sunt alții, câtă vreme ei nu îi lipsește strictul necesar.

Capricorn

Femeile născute în zodia Capricorn nu sunt, neapărat, invidioase, însă nu prea le place să fie eclipsate. Au, totuși, capacitatea de a recunoaște că altcineva a fost mai bun, fără resentimente.

Vărsător

Femeia Vărsător este o femeie sigură pe ea și nu prea are motive de invidie. Poate deveni răutăcioasă, dacă altcineva primește atenția care i se cuvine ei, însă reușește să își facă dreptate singură.

Pești

Femeia născută în zodia Pești trăiește în lumea ei și nu prea se compară cu ceilalți. Poate deveni invidioasă dacă vede că cineva și-a găsit iubirea perfectă pe care o visează ea.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton