Camelia Pătrășcanu a dezvăluit că vara aceasta va fi una cu adevărat interesantă pentru câteva zodii. Celebrul astrolog a precizat că vor exista mari tentații de risipire a banilor și energiei.
Aceasta a explicat că în perioada următoare cea mai importantă planetă retrogradă este Jupiter, care va retograda la final de vară, însă se va referi la tot ce am făcut în iunie și iulie în mod special.
Camelia Pătrășcanu a dezvăluit pentru Fanatik că, din septembrie, va trebui să corectăm și să reparăm lucruri. Dar, până atunci, „ne așteaptă o vară fierbinte”, spune ea!
Horoscop Berbec
Potrivit astrologului Camelia Pătrășcanu, Berbecii vor avea o vară foarte caldă și sunt puși pe treabă. Asta îi ajută mult să facă progrese. Trebuie să fie atenți în iunie și iulie, căci e posibil ca după un mare efort investit lucrurile să nu fie conform așteptărilor. Poate că au achiziționat cine știe ce unealtă profesională și aveau nevoie de un model mai bun. Foarte orgolioși sunt în iunie și iulie. Sunt intransigenți și poate că așa ies lucrurile mari. Pe de altă parte, sunt mobilizați să găsească lucruri creative.
Horoscop Taur
Taurii sunt extrem de orgolioși de când Jupiter a intrat în semnul lor zodiacal. Se pun în evidență prin lucrurile bune pe care le fac. Sunt ajutați astral ca ei cu ei să facă lucruri mari. Nu prea se înțeleg cu cei din casă și poate nici ei nu vor să se consulte în mod neapărat.
Citește și: 5 nativi al căror destin va fi dat peste cap la începutul verii. De ce le e cel mai frică, nu scapă
Horoscop Gemeni
Gemenii au o vară cu multă vindecare. Nu prea e de acțiune vara asta, cel puțin nu directă. Pot închide niște etape, niște documente din viața lor, în sensul că poate se împacă cu niște situații, nu mai au regrete, nu mai insistă să lămurească, să educe, să explice. Pot fi mai retrași în a găsi spațiu, loc, timp prielnic pentru ei. Sănătatea e luată în vizor și e bine să se ocupe de ea, a afirmat Camelia Pătrășcanu.
Horoscop Rac
Racii au o vară cu multă acțiune socială. Își caută grupul potrivit, contextul. În unele grupuri se vor simți bine. Cu alte grupuri sau alte persoane nu se mai simt bine și au puterea să spună nu. Nu prea sunt bani pentru câtă distracție vor. Socializează, primesc invitații, dar asta le costă. Obrazul subțire se ține cu foarte mulți bani.
Horoscop Leu
Leii pot avea acțiuni mari, de anvergură, experiențe foarte importante. Și dacă se distrează iau lucrurile în serios. Planetele le aduc putere și capacitate de a se confrunta cu alții, cu mari teste, mari dificultăți. Iunie și iulie sunt luni foarte tensionate, cu mult consum energetic pentru a face față provocărilor.
Citește și: Cinci nativi care pierd bani până la sfârșitul lunii. Ei sunt ghinioniștii zodiacului
Horoscop Fecioară
Fecioarele vor avea o vară în care sunt cumva la mâna destinului, la mâna unor circumstanțe benefice, ce implică un anumit curaj, anunță Camelia Pătrășcanu. Aceste schimbări vin fără ca ele să facă acum ceva. Poate e un recurs sau un ecou al unor acțiuni făcute de mai mult, fără intenția de a obține rezultate grozave. Nu se datorează acțiunilor din acest moment această propulsare a lor. E un ecou. În iunie și iulie trebuie să delibereze mult cu ele. E o perioadă cu deranj. Se schimbă traseele de lucru pentru multe. Nu trebuie să fie atente la bârfele de birou.
Horoscop Balanță
Balanțele pot avea preocupare pentru partener sau pentru alte persoane. Pot fi introduși într-o nouă lume, au alt mod de a vedea lumea. Cumva, în această vară, prin experiențele pe care le au, vin în contact cu un alt mod de a vedea viața. Poate chiar partenerul de viață are nevoie de o reîmprospătare. Discută de noi perspective în viață.
Horoscop Scorpion
Scorpionii stau foarte bine vara asta la capitolul relații și întâlniri. Au grijă să aducă la suprafață multe lucruri. Nu toate contextele le plac. Ei sunt foarte politicoși, dar nu se simt bine în orice context, mai ales în iunie și iulie. Valorile lor pot fi ușor amenințate sau știrbite de ideile celor din jur. Să nu se grăbească să spună da la orice.
Citește și: Patru zodii bătute de soartă. Ei sunt nativii care vor încheia luna mai în lacrimi
Horoscop Săgetător
Săgetătorii au o vară de muncă și ar fi trebuit să își găsească varianta cea mai bună de lucru. Fac activitățile care sunt absolut necesare. Culeg laurii și mai lasă altora lucrurile mărunte. Relaxarea vine și din călătorii. Cei care sunt mai studioși pot avea parte în iulie de diverse dificultăți cu autoritățile, cu impuneri din partea autorităților.
Horoscop Capricorn
Capricornii au parte de multă iubire, de pasiune. Redescoperă amorul alături de partenerul de viață. Pentru cei singuri se poate și mai mult: o idilă de vară care poate deveni, în timp, un parteneriat de viață.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au vizate casa și căminul, starea lor de bine și cum locuiesc în propriul corp. E vorba de un stil nou de îngrijire și alte obiceiuri de viață mult mai sănătoase. O altă temă este casa și relațiile din casa, pentru că sunt multe planete, au de făcut multe lucruri în cămin. Iau în atenție niște persoane, au un calendar al primirilor, fie primesc persoane pe care le îngrijesc în casă. Căminul e destul de animat, e abundent.
Horoscop Pești
Peștii au o vară dinamică. Fac multe deplasări în interes profesional. Se fac multe acte pentru bani. Își bat capul cu aspecte administrative. Le trebuie mulți nervi, trebuie să fie insistenți, să fie convinși că acțiunile lor nu sunt în zadar.
Sursă foto: Captură Youtube
Ultima modificare mai 22, 2023 11:35 am