3 zodii care întâlnesc marea iubire în luna aprilie

.

Luna aprilie nu este o lună ușoară și vine cu schimbări pentru toate zodiile. Nu numai că sunt adunate laolaltă, în aceeași zodie, trei planete cu potențial dăunător (Marte, Saturn și Pluto, în Capricorn), dar acestea intră în conflict cu astrele care tranzitează Berbecul (Uranus, Mercur și, în primele două decade, Soarele). Ba, mai mult, Mercur este retrograd în prima jumătate a lunii aprilie. Configurația este foarte tensionată și poate avea un caracter violent, conflictual, distructiv. Totuși, mulți își vor întâlni în această lună marea iubire, în timp ce alții vor avea parte de succes pe plan financiar.

Horoscop aprilie 2018 Berbec

Este o lună excelentă pentru creșterea abilităților psihice și te poți baza pe intuiție. Organismul tău va fi mai sensibil la mâncare, medicamente, alcool și chiar și vitamine. Este timpul să începi un proiect nou întrucât o schimbare pozitivă va apărea în viața ta și te va afecta din punct de vedere financiar.

Horoscop aprilie 2018 Taur

Pentru a fi fericită trebuie să te concentrezi pe proiectele profesionale și personale. Este momentul să gândești neconvențional, să faci lucruri noi și să ieși cu prietenii. Și dacă dragostea îți bate la ușă, las-o să intre.

Citeşte şi: Horoscopul săptămânii 26 martie – 1 aprilie 2018

Horoscop aprilie 2018 Gemeni

Este momentul să îți urmezi visurile și dorințele și să îți faci noi prieteni. Decide ce este important pentru tine, cui îi ești loială, definește-ți valorile și dezvoltă-ți talentele. Eclipsa de pe 24 Aprilie va aduce o schimbare pozitivă în viața ta și în domeniul financiar.

Horoscop aprilie 2018 Rac

Jobul, afacerea și cariera îți ocupă cea mai mare parte a timpului. Este momentul să ieși în față și să ți se recunoască meritele. Pentru a avea succes trebuie să muncești mult și să treci peste toate obstacolele ce vor veni. Cei din jur te vor susține și se întrevede posibilitatea unei noi povești de dragoste.

Horoscop aprilie 2018 Leu

Te afli într-o fază plină de încheieri și începuturi. Este momentul să îți faci planuri de lungă durată. Ar putea urma o perioadă plină de provocări, dar și de călătorii ce îți vor aduce beneficii. O prietenie s-ar putea transforma în ceva mai mult.

Horoscop aprilie 2018 Fecioară

Ești interesată să pornești o nouă afacere sau să îți schimbi jobul. Este un moment în care creditele și împrumuturile sunt favorizate, precum toate aranjamentele financiare. Își vei face timp pentru toate lucrurile pe care le amâni de ani de zile.

Horoscop aprilie 2018 Balanță

Importante sunt în această perioadă viața amoroasă și problemele pe care le ai cu partenerul de viață. Dacă ești singură, o nouă relație importantă ar putea intra în viața ta. Dacă ești măritată, accentul se pune pe această relație.

Citeşte şi: Care sunt vitaminele și mineralele de care ai nevoie în funcție de zodie

Horoscop aprilie 2018 Scorpion

În următoarele șase luni trebuie să te concentrezi pe problemele de sănătate. Ai nevoie de o schimbare ce ar putea avea legătură cu stilul de viață, locul de muncă sau programul zilnic. Ești mai emoțional și neobosit. Din punct de vedere sentimental, dragostea se întrevede în lunile aprilie, mai și iunie.

Horoscop aprilie 2018 Săgetător

Luna aprilie aduce cu ea posibilitatea unei noi iubiri. Nu permite temerilor, dezamăgirilor și nesiguranței să te împiedice să îți găsești dragostea. De asemenea se întrevăd schi,mbări și îmbunătățiri la locul de muncă. Banii au fost o problemă în ultima vreme, iar situația ta financiară nu se va îmbunătăți semnificativ până în luna iulie.

Horoscop aprilie 2018 Capricorn

Nu este o perioadă bună pentru tine în mai multe domenii. Dar nu îți face griji! În curând lucrurile se vor îmbunătăți. Ai putea primi vești de la cineva din trecut. Vei reuși să realizezi tot ce îți propui, atât pe plan personal, cât și profesional.

Horoscop aprilie 2018 Vărsător

Este o perioadă aglomerată pentru tine, așadar vei fi tot timpul pe fugă, vorbind la telefon sau prinsă printre documente. Cineva apropiat va avea nevoie de sfatul tău- nu te feri să îi acorzi mai mult timp. Este un moment propice să începi noi cursuri, să îți cumperi o mașină sau un computer.

Horoscop aprilie 2018 Pești

Ți se vor deschide noi uși, iar situația ta financiară se va îmbunătăți. Este o perioadă excelentă pentru călătorii. Pe de altă parte, nu vei avea parte de dragostea și afecțiunea pe care ți-o dorești. Pentru moment construiește-ți viața pe care ți-o dorești.

 

 

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale