În mod paradoxal, o partidă de amor poate aduce femei mai multă tristețe decât veselie. O spune un studiu realizat la Universitatea de Tehnologie din Queensland, care indică faptul că 46 la sută dintre femei suferă de depresie după... sex.
Cercetarea a fost publicată în Jurnalul pentru Medicină Sexuală și arată că femeile pot deveni anxioase sau triste după sex, afecțiune supranumită disforie postcoitală (PCD). Studiul arată că 46 la sută din persoanele participante s-au confruntat cu depresia, deseori manifestată prin plâns, melancolie sau agresivitate, cel puțin o dată în viață. Alte 20 de procente s-au confruntat cu aceste stări mult mai frecvent în decurs de o lună.
Cercetătorii americani au intervievat 230 de femei active sexual cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, fiind întrebate de câte ori au simțit această stare.
”Concluziile arată că PCD este un fenomen care nu este nici recunoscut și nici investigat de specialiști. Nu există o legătură între PCD și calitatea actului sexual, drept urmare va trebui să investigăm mai departe care sunt factorii care determină acest lucru”, a declarat doctorul Robert Schweitzer de la Universitatea Queensland.
”În perioada actului sexual, indivizii care își reprimă sentimentele este posibil să simtă ca o refulare perioada postcoitală, în care devin vulnerabili și prielnică descărcărilor emoționale. Această reacție este posibil să fie ca urmare a unei perioade grele, de depresie sau iritabilitate”, a adăugat el.
Nu este o problemă care macină lumea academică de ieri, de azi. În Grecia Antică, înțelepții vremii aduceau în discuții posibilitatea disforiei postcoitale, însă au considerat că acest fenomen este exlcus să le afecteze pe femei.
”Fiecare animal este trist după ce contactul sexual, cu excepția femeilor și a cocoșilor”, era concluzia medicului grec Galenus – ultimul mare medic al Antichității, în anul 150 î.e.n.