Stomacul nu digeră toate alimentele în același ritm, de aceea este bine să știi cum să le amesteci. Vezi ce reguli trebuie să urmezi, pentru o digestie bună.
Dacă nu vrei să ai probleme digestive, atunci este foarte important să știi cum să combini alimentele. În primul rând, mănâncă fructele înainte de masă, pentru că se digeră cel mai bine singure. Dacă îți faci griji în legătură cu nivelul zahărului din sânge, trebuie să știi că va rămâne stabil, câtă vreme nu le combini cu frunze verzi sau grăsimi, potrivit trueactivist.com. Fiind bogate în nutrienți, antioxidanți și apă, fructele sunt o gustare excelentă și sunt foarte ușor de digerat.
Nu amesteca niciodată proteine și amidon
Carnea parcă nu are niciun gust fără câțiva cartofi lângă, dar această combinație populară nu este deloc sănătoasă. Organismul uman are nevoie de o bază acidă pentru a digera proteine și de una alcalină pentru digestia amidonului, astfel că o astfel de masă va prelungi durata descompunerii alimentelor și va cauza fermentații în intestine. Apar, astfel, balonare, indigestie și scaun urât mirositor. Dacă vrei să previi apariția acestor probleme, mănâncă proteinele cu legume fără amidon sau cu salate verzi. Cartofii, orezul, porumbul, mazărea, dovlecelul sau păstârnacul au amidon și ar trebui consumate cu alte legume, dar niciodată cu proteine.
Legumele cu frunze verzi pot fi combinate cu orice
Legumele cu frunze verzi se găsesc tot anul și sunt foarte bogate în nutrienți și fibre. Pot fi combinate fără probleme cu orice fel de alimente, astfel că nu trebuie să îți lipsească din alimentația zilnică.
Cu ce combini grăsimile
Grăsimile și uleiurile pot fi amestecate cu orice fel de alimente, mai puțin cu fructe. Trebuie, totuși, să le consumi în cantități limitate, deoarece au multe calorii și încetinesc digestia. Nu este indicat să consumi grăsimi seara, de exemplu, iar dacă ai avut un prânz greoi, nu mai mânca nimic 4-5 ore, pentru a permite stomacului să digere corect alimentele.
Cât să aștepți între alimentele care nu ar trebui combinate
Pentru că fiecare aliment se digeră într-o perioadă diferită de timp, trebuie să lași câteva ore înainte să mănânci produse care nu merg bine împreună. Perioada de așteptare este următoare: