Hormonii sunt foarte importanți pentru sănătatea unei femei. Vezi cum îți dai seama că ai probleme hormonale.
Dezechilibrele hormonale sunt foarte comune, așa că nu trebuie să intri în panică. Menopauza, sarcina, anticoncepționalele, lipsa somnului, stresul, o dietă săracă în nutrienți și lipsa exercițiilor fizice se numără printre principalele cauze ale acestor probleme. Simptomele sunt variate și diferă de la o persoană la alta.
Apariția coșurilor
Multe femei se confruntă cu apariția coșurilor, în timpul menstruației, din cauza schimbărilor hormonale. Totuși, dacă observi că nu poți scăpa de aceste probleme, hormonii androgeni – precum testosteronul, ar putea fi de vină. Testosteronul stimulează producția de sebum, care rămâne blocat sub piele și duce la apariția coșurilor. Dacă te confrunți cu astfel de probleme, mergi la medic. El va ști cum să testeze nivelul de testosteron din organism și ce medicamente să îți recomande.
Probleme digestive
Hormonii stresului ne afectează în diferite moduri. Unele persoane au dureri de cap, din cauza lor, altele se simt pur și simplu morocănoase și nu au chef de nimic, iar altele se confruntă cu probleme digestive. Producția de cortizol este mai mare dimineața, pentru a te ajuta să te trezești. Totuși, atunci când glandele suprarenale sunt afectate de stres, nivelul de cortizol se dă peste cap și este scăzut dimineața. De asemenea, dacă suferi de sindromul colonului iritabil, ai putea avea un nivel anormal de serotonină.
Oboseală constantă
Dacă te simți epuizată tot timpul, ai putea avea probleme cu tiroida. Atunci când această glandă nu secretă suficienți hormoni tiroidieni, apare hipotiroidismul, o afecțiune care duce și la creșteri în greutate. Hormonii tiroidieni controlează tot metabolismul, iar când nivelul lor este mic, metabolismul încetinește, scad bătăile inimii, creierul nu mai funcționează la fel de bine și apar inclusiv probleme digestive.
Multe femei suferă de insomnii înaintea menstruației, dar dacă te confrunți mereu cu această problemă, ai putea avea un dezechilibru hormonal. Progestogenul este hormonul care te ajută să te relaxezi, iar când nivelul său scade, apar tulburările de somn.
Probleme de memorie
Dacă ai observat că uiți cam des, în ultima vreme, ai putea avea probleme hormonale. Când corpul tău produce prea mult cortizol, memoria și abilitatea ta de învățare sunt serios afectate.
Multe femei de vârstă mijlocie se confruntă cu schimbări de atitudine și nu reușesc să gestioneze situații pe care le gestionau înainte cu calm. Apropierea menopauzei creează dezechilibre hormonale care le fac pe femei să fie mai nervoase decât de obicei.
Pierderea libidoului
Dezechilibrele hormonale scad libidoul, din cauza nivelului scăzut de estrogen. Cere ajutorul medicului, pentru că el îți poate prescrie un tratament pentru a rezolva această problemă.