Andi Moisescu, un tată modern și relaxat: „Nu vreau să par că sunt vreun Arsenie Boca”

.
Andi Moisescu este un tată modern și relaxat care încearcă să țină mereu pasul cu generația tânără, implicit, să fie în același ritm cu copiii săi care deja au crescut și în curând vor deveni adolescenți.

Andi Moisescu, 46 de ani, este căsătorit din 2004 ani cu Olivia Steer, 42 de ani, și au împreună doi băieți, pe Luca, în vârstă de 10 ani, și pe David, 12 ani. Îndrăgitul prezentator al emisiunilor „Apropo TV” și „Pe bune?!”, dar și jurat în concursul „Românii au talent”, a vorbit cu optimism și cu umoru-i caracteristic despre viața de familie și despre atitudinea pe care o vizavi de copiii săi: „Eu am privit destul de serios școala și chiar mi se pare că e un lucru foarte important în viață. Vreau să le spun deschis copiilor: nouă ne place să glumim, să spunem cum chiuleam noi, cum făceam noi petreceri, cum ne dădeam peste cap și făceam toate năzbâtiile în școală. E și asta adevărat, nu vreau să par că sunt vreun Arsenie Boca proiectat în învățământul românesc, nici pe departe, dar totuși acordam școlii importanța pe care chiar o avea. Am avut multe de câștigat din școală și de pe urma școlii.” – a mărturisit Andi Moisescu pentru Libertatea.

„Una e când joci tu în teren și alta, când ești antrenor. Dar evident că am emoții. Atunci când copiii mei au teză, am emoții mai multe decât aveam atunci când dădeam eu teză. În general, eu și Olivia suntem foarte relaxați în ceea ce privește școala. Copiii au înțeles ce importanță are școala în viața lor, așa că nu suntem din ăia cicălitori. În principiu, încercăm să-i ajutăm și să ajutăm să descopere ei ce este frumos și nu să-i presăm”. – a mai completat soțul Oliviei Steer.

Citește și – Simona Gherghe și-a părăsit logodnicul chiar înainte de nuntă

Citește și – Ce salariu avea Teo la începuturile carierei: „Țin minte că am plâns”

Sursă foto: Arhivă Unica

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton