Anca Surdu, una dintre componentele de bază ale echipei Faimoşilor, a fost nevoită să părăsească competiția Exatlon din cauza unor probleme dermatologice ce nu îi mai permiteau nici să se odihnească. Sportiva a declarat la întoarcerea în țară că s-a umplut de bube extrem de dureroase cauzate de soarele puternic.
„Și momentul în care am avut alergia a fost dificil. Înainte să plec, cu vreo 3 săptămâni sau o lună, mi-au apărut întâi pe frunte, apoi pe toată fața, niște bubițe și care s-au transformat în niște bube foarte mari. S-au extins și pe piept, nu puteam dormi noaptea… mi s-a spus că motivul e soarele, de la medici. Eu am tenul deschis și probabil de asta. Acum sunt mai bine, sper să îmi treacă complet”, a declarat Anca Surdu.
Fosta campioană la gimnastică aerobică a mai spus că i-a fost foarte greu în momentul în care a pierdut premiul care le oferea posibilitatea de a comunica cu familiile lor.
„A fost unic! A fost foarte frumos la Exatlon. Sunt bine, fac parte din cei de acasă acum. Am avut ocazia să îmi depășesc foarte multe limite pe care nu credeam poate că le voi depăși sau că voi fi pusă în fața lor. Cu jumate de gură spun că sunt bucuroasă că sunt aici. Nu știam ce ne așteaptă, adică știam, dar teoria cu practica nu s-au înțeles. Nu ne așteptam să fie atât de greu și atât de real”, a afirmat Surdu.