Anca Serea-Sînă și Adi Sînă au o familie superbă, în care fericirea este la ea acasă.
Cuplul face tot ce le stă în putință ca cei cinci copii ai lor să crească sănătos și liber. Iată ce ne-a destăinuit vedeta despre viața împlinită de familie.
Sunteți o familie frumoasă, cu mulți copii, iar viața de familie necesită multă organizare. Ce ți se pare cel mai complicat în a avea o familie numeroasă?
Fără organizare nu am reuși, copiii mei având între 2 ani și 16 ani și jumătate, iar nevoile și necesitățile lor sunt diferite. Eu însă apreciez foarte mult ceea ce mi se întâmplă, sunt recunoscătoare pentru tot. Cel mai complicat este programul în sine. Nu e simplu! Când nu e vacanță, începem ziua la 6:45 dimineața, iar eu nu apuc să mă culc înainte de ora 2 dimineața. Copiii mei au nevoie de îngrijire, atenție, educație – aceste lucruri sunt prioritare în viața noastră.
Să știi că trăim totuși într-o normalitate, noi, ca familie. Ce-i drept, una e când ai doi copii, și alta e când ai cinci de crescut. Totuși, la cinci copii înveți să te miști cu rapiditate. Eu, personal, am învățat să fiu tolerantă și relaxată în ceea ce privește problemele casnice, adică nu mai dau importanță unor detalii banale, cum ar fi că am uitat să cumpăr ceva pentru casă. Știu că toate se rezolvă. Marele avantaj este și că cei mari sunt responsabili și mă pot baza pe ei de-acum, mă ajută mult!
Wow, e un haos organizat, așa îmi place să spun. Dar haios! Avem cel puțin două mașini – un van, pe care îl folosim mereu, când mergem la cinematograf sau la o cină în familie, cu toții. De regulă, Adi conduce, în față, lângă el stă mama mea, iar eu stau în spate, cu copiii. Când plecăm la mare, plecăm cu două mașini, pentru că avem și bagaje. Când călătorim în străinătate, cu avionul, închiriem o mașină când ajungem la destinație. Eu m-am învățat să fac bagajele din timp, chiar cu două săptămâni înainte, fac liste interminabile, dar tot reușesc să uit câte ceva! Dar nu mă mai stresez, și gata.
Cum vă pregătiți de școală?
Suntem în mari pregătiri! David a început anul trecut liceul, iar în acest an Sara merge în clasa a cincea, iar Noa va merge în grupa zero pregătitoare. Avem deci patru drumuri de făcut zilnic, la școli și grădinițe, pe care de anul acesta le-am ales în structuri private. Nu sunt deloc în aceeași zonă și direcții, dar asta e frumusețea unei familii numeroase. Nu le-am pus copiilor presiuni în ceea ce privește școala, și a fost foarte bine, ei fiind genul de copii care se descurcă în orice împrejurare. Le place să citească acasă, nu se poticnesc în temele clasice de la școală. De dimineață le facem tuturor pachețele, iar mama mea îi duce sau uneori noi.
Poartă vreunul dintre copii aparat dentar sau ochelari? Au fost complexați vreodată de aceste accesorii?
Sara poartă ochelari de vedere, acum doi ani am sesizat că nu mai vedea la tablă. Are o miopie pe care încercăm să o ținem sub control la oftalmolog. Nu are un stres legat de purtarea lor, ba chiar i-am făcut o programare și la stomatolog, pentru aparat dentar, pentru că de curând i s-au schimbat toți dințișorii. Și atât eu, cât și soțul meu purtăm ochelari, iar miopia mea se accentuează când sunt foarte obosită. Eu însă sunt fericită că am ochelari de soare 2 în 1 – de soare și de vedere. Mi-am învățat copiii să nu aibă niciun complex legat de aceste aspecte.
Ce ai luat în considerare când ai luat ochelari de vedere Sarei?
Am avut grijă să aleg produse de calitate, am mers la un specialist, care ne-a îndrumat. Sara trebuie să meargă ideal de două ori pe an la control, pentru a ține sub control miopia.
Ce remarci primești când porți ochelarii?
Lumea mă complimentează! Am ales ochelarii cu ajutorul unor specialiști, așa că am încredere că port ce trebuie.
Ai luat în calcul să îți faci operație de corectare a viciului de refracție sau preferi ochelarii?
Nu, nu am luat în calcul să mă operez. Iar în cazul Sarei, decizia unei operații pentru corectarea miopiei se ia după 18 ani. În ceea ce mă privește, ochelarii mi se par un accesoriu trendy, iar oamenii cu ochelari mi se par șarmanți. Demult, am încercat să port lentile de contact, ce-i drept, pentru culoare, dar îți trebuie o anumită dexteritate pentru a le utiliza zilnic.
Fără ce nu pleci de acasă niciodată?
Clar fără telefonul meu nu plec, pentru că vreau să rămân conectată cu familia mea. Și am mereu bani la mine sau măcar un card!
Ce motto favorit ai?
Am un crez de-al meu, după care mă ghidez și pe care eu îl adaptez în funcție de moment: „Întotdeauna e loc de mai bine și loc de învățat“. Mereu ar fi bine să ne instruim și să învățăm lucruri, iar fiecare își adaptează aceste cuvinte la propria situație.
Lentilele TRANSITIONS® de la Essilor
Cea mai bună protecţie UV şi claritate a vederii pentru lentile de zi cu zi, lentilele Transitions sunt soluţia pentru o vedere optimă în spaţii închise şi în aer liber.
Toate lentilele Crizal Transitions oferă cea mai bună protecţie UV cu un factor de protecţie E-SPF * de 35, ceea ce înseamnă că ochii purtătorilor de ochelari sunt de 35 de ori mai protejaţi cu aceste lentile decât fără. Lentilele Crizal Transitions asigură cea mai bună şi durabilă claritate a vederii şi se adaptează rapid la iluminarea din spaţii închise şi din aer liber.
Lentilele Transitions sunt incolore în spaţii închise şi se adaptează mai rapid decât alte lentile fotocromatice la schimbarea condiţiilor de iluminat. În plus, toate lentilele Crizal UV, lentilele Crizal Transitions sunt rezistente la zgârieturi, praf, apă şi oferă protecţie împotriva reflexiilor parazite.
Cea mai bună protecţie împotriva strălucirilor:
Lentilele Transitions VII sunt realizate cu cea mai modernă şi avansată tehnologie fotocromatică: Chromea 7
Cu această tehnologie exclusivă 8-dye, lentilele absorb mai bine lumina ce provine din toate direcţiile fiind mai sensibile la variaţiile de lumină.
Pentru mai multe detalii despre lentilele Transitions® și campania în derulare puteți accesa site-ul de prezentare