Ana Ularu: „Sunt un om foarte loial cauzelor în care cred”

.
Ana e așa cum o știam de la ultimul nostru interviu: puternică, vulnerabilă, cu umor abstract și păreri subtil-revoluționare. Adică exact așa cum îi stă bine unei actrițe care evoluează cu același talent și poftă de joacă pe o scenă de teatru (fie el și independent) sau pe platourile de filmare ale unei superproducții.

Ana Ularu - Unica de februarie

Dragă Ana, anul acesta te vom vedea pe ecrane într-o superproducție: „Inferno”, în regia lui Ron Howard, ecranizare a romanului de mare succes al lui Dan Brown. Cum ai ajuns să joci în acest film, cum au fost castingul, întâmplările din jurul acestei experiențe?
Am primit un telefon de la agenta mea în timp ce filmam în Ucraina. Îmi spunea că Ron Howard ar vrea să mă vadă pentru un rol în filmul său. încă nu știam despre ce producție era vorba sau cu cine aveam să joc. Aveam deja plănuită o călătorie la Londra după filmările din Kiev, așa că a două sau a treia zi după ce terminaserăm filmările îl întâlneam pe Ron și dădeam audiția. Cam asta a fost. Eram atât de obosită după o săptămână de lucru al naibii de intens și cumva atât de bucuroasă de simplul fapt că îl întâlnesc pe Ron, încât nu speram niciodată să fi avut o șansă. Cam așa se întâmplă, lucrurile prind forma pe care o dorești când ai cele mai puține așteptări. Evident că mă dusesem pregătită foarte bine și cu emoții majore, dar cumva era nesperat de frumos să fi avut și un deznodământ așa cum îmi doream. Ron a fost de atunci un regizor minunat, foarte blând și atent la subtilități, foarte deschis și gata să încerce variante. Mai târziu, cunoscându-l, am realizat că e într-adevăr și un om minunat. Am aflat câteva luni mai târziu că luasem proba, eram în mașină cu mama și am început să sărim de bucurie.

Cum este să joci alături de o legendă ca Tom Hanks, cum este el dincolo de imaginea actorului pe care o cunoaștem cu toții?
Tom Hanks este omul minunat pe care îl bănuim cu toții, chiar mai mult. Are un umor fabulos, e cât se poate de cu picioarele pe pământ și realist, e prietenos și e Rac, că și mine zâmbește. Am avut parte de o experiență terifiantă și haioasă împreună, dar despre asta voi putea povesti doar după lansarea filmului. Numai surprize plăcute la această filmare. și nu numai vizavi de întâlnirea cu Tom. Felicity Jones, Omar Sy, Sidse Knudsen – persoane minunate și prieteni dragi, pe lângă actori de prima clasă.

Ce ai învățat cel mai important în ultimii ani despre tine, despre lume, despre meseria ta?
Despre mine știu că e mereu loc de mai bine, că sunt foarte puternică, foarte vulnerabilă, că am un umor abstract, de lume încerc să nu îmi fie frică, dar asta e în contradicție directă cu faptul că sunt cât se poate de curioasă. Iar în meserie aflu că nimic nu e lege în afară de respectul față de meserie/spectator/partener, că nimic nu îți aparține dacă nu îl plătești cu suflet și că mai e mult înainte.

Cum îți păstrezi pofta de joacă și inventivitatea – vitale pentru un actor?
Le am nativ. E undeva o lipsa de maturitate cu dublu tăiș. îmi place să mă joc. Încă nu m-am blazat, nici măcar 1 % și încerc să păstrez rugina asta departe. Dacă aș avea o rețetă, probabil că s-ar duce din magie. Sunt un om cu o capacitate uriașă de a se bucura și a iubi chestii.

Ce mituri despre teatru/ actorie te enervează cel mai tare?
Că cel mai greu lucru e învățarea textului și că oricine poate fi actor. Nu. Nu oricine poate fi actor.

Ești pasionată de modă și accesorii. Ce ai mai descoperit în ultima vreme, cum s-a schimbat stilul tău?
Stilul meu nu prea se schimbă, deși descopăr lucruri noi mereu. Am cumva direcțiile mele estetice și, deși mă las îndrăgostită de tot felul de imagini, tot în blugi negri, paltoane mari, jachete din piele și pălării cu boruri largi mă aflu

Actor at „Subtle revolutionary” – scrie pe pagina ta de Facebook. Pentru ce militezi, care sunt cauzele tale, ce vrei să revoluționezi la tine și la lumea din jur?
E cel mai banal dicton, dar ideea de „minte deschisă” mi se pare esențială. Suntem atât de angrenați în cultura fricii, de teritoriali, de închiși la adevărurile altora. și ce e mai nasol e că suntem tăcuți în frustrările noastre în loc de a fi constructivi. și prea puțin consecvenți, ca națiune, în a vrea realmente să schimbăm ceva. Avem o baterie foarte slabă la a ne menține poziția sau interesul față de ce vociferăm acum o săptămână. Nu spun că a-ți schimba părerile nu poate fi o virtute, dar parcă ne ia valul, dezinformarea și datul cu părerea și de-asta ne ducem în derizoriu deseori. Vreau să nu fiu așa. Vreau o lume corectă într-o proporție decentă.

Citește interviul integral în numărul de februarie al revistei Unica, din 23 ianuarie la chioșcurile de presă!

Foto: Alex Gâlmeanu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton