La doar un an și trei luni de când s-au căsătorit pe o plajă din Bahamas, Amber Heard (30) și Johnny Depp (52) au șocat pe toată lumea cu anunțul divorțului lor.
Amber invocă „diferenţe ireconciliabile”
Jurnaliștii americani au aflat că frumoasa blondă a fost cea care a depus actele de divorț, la începutul acestei săptămâni. Amber Heard invocă „diferenţe ireconciliabile„, la doar două zile după ce mama actorului a încetat din viață.
Cei doi actori nu au copii împreună, și nici un acord prenupțial, iar Amber ar fi cerut deja, în instanță, ca averea lui Depp, estimată la peste 400 de milioane de dolari, plus o insulă privată în Bahamas, să fie împărțită echitabil.
În ciuda a ceea ce părea un mariaj de invidiat până acum, jurnaliștii americani vorbesc despre un divorț cu scandal. Cu toate că cei doi sunt căsătoriți de puțin timp, ei se cunosc din 2009 și s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale comediei “Jurnalul unui iubitor de rom”. Ulterior, Depp și-a părăsit soția de la acea vreme, pe Vanessa Paradis (43), pentru tânăra blondă.
Familia lui Johnny Depp ar putea fi cauza divorțului
Chiar dacă nu se cunosc motivele pentru care Amber dorește să divorțeze de celebrul actor, presa de peste ocean a lansat o serie de speculații – familia lui Johnny Depp ar putea fi una din cauzele pentru care Amber nu mai dorește să continue mariajul.
Apropiații celor doi au dat de înțeles presei că familia actorului nu o suportă pe Amber, ba mai mult, ar considera-o o influență proastă asupra lui. Despre mama actorului, Betty Sue Palmer, care a murit săptămâna trecută, s-a scris chiar că ar fi fost convinsă de faptul că Amber s-a căsătorit cu el doar pentru bani. Iar faptul că ea acum, la mai puțin de un an și jumătate de la nuntă, cere o bună parte din averea actorului, pare să întărească aceste afirmații.