Vrei să faci sport în aer liber iarna? Iată de ce trebuie să ții cont

.

Sezonul rece vine cu o mulțime de opțiuni pentru a face mișcare în aer liber. Dacă îți dorești să rămâi activă pe întreaga perioadă a acestor luni cu vreme mai puțin plăcută, ține cont de sfaturile următoare și spune un NU hotărât sedentarismului: 

1. Lucrează din timp la condiția ta fizică

Chiar dacă majoritatea sporturilor de iarnă implică o coborâre de la un punct superior al pârtiei spre bază, efortul fizic depus este unul cât se poate de ridicat. Pentru a-ți menține echilibrul pe placă sau pe schiuri, la viraje sau viteze mari, sau chiar pentru a urca din nou pe pârtie, sistemele muscular și osos depun un nivel de efort considerabil.

De aceea, îți recomandăm să te apuci din timp de antrenamente, pentru a evita astfel febra musculară chiar în zilele de vacanță. Este indicat să incluzi în programul de sală atât exerciții pentru mușchii picioarelor, cât și pentru mușchii fesieri sau cei ai spatelui. Nu sări niciodată peste etapa de încălzire, esențială pentru reducerea riscului de accidentare musculară.  

2. Alege echipamentul complet pentru sportul de iarnă ales

Ai ales un sport de care vrei să te bucuri în această iarnă? Următorul pas firesc al acestei experiențe are legătură cu alegerea echipamentului corect, ce îți poate asigura: siguranța de care ai nevoie pe pârtie, confort, libertate de mișcare, dar și senzația de apartenență la un grup dinamic, format din toți cei care practică sport în zona respectivă.

Descoperă o gamă diversificată de imbracaminte si echipament pentru schi sau snowboard de dame, alege produsele potrivite pentru nevoile tale (nivel de experiență, preferințe pentru o anumită cromatică, bugetul de care dispui) și comandă-le apoi rapid. Livrarea ajunge acolo unde îți dorești, cu tot ce ai nevoie pentru practicarea sportului de iarnă preferat.  

3. Învață tehnicile corecte pentru practicarea sa

O experiență pe cinste la pârtie continuă cu învățarea corectă a tehnicilor de bază, necesare pentru practicarea sportului de iarnă pe care l-ai ales. Sărind peste această etapă, vei întâmpina foarte multe dificultăți: vei cădea frecvent, nu vei putea sa deplasezi spre punctul de baza, existând chiar și un risc de accidentare destul de ridicat.   

Cea mai simplă și rapidă metodă prin care îți poți pune la punct tehnica: participarea la cursuri practicate chiar pe pârtie, sub atenta supraveghere a unui instructor. Evident, acestea costă, însă îți oferă o mulțime de avantaje: înveți corect elementele de bază ale sportului respectiv, te afli într-un cadru sigur, poți pune întrebări unui expert în domeniu.

4. Protejează-te împotriva acțiunii razelor soarelui pe pârtie

Temperaturile scăzute și nivelul crescut de umiditate expun și mai mult pielea în fața razelor solare, mai ales în condițiile în care acestea sunt puternic reflectate din stratul de zăpadă depus. Alege să utilizezi o cremă UVA și UVB, cu un filtru SPF30+. Dacă în zilele reci, buzele îți sunt mereu crăpate, adaugă în bagajul de munte și un balsam de buze hidratant. 

5. Împarte cu cei dragi pasiunea pentru sporturi de iarnă

Cele mai frumoase momente din vacanța de iarnă se petrec alături de toți ce apropiați: prietenii tăi buni, cei mai apropiați colegi de la birou și, nu în ultimul rău, membrii familiei tale. Practică sportul de iarnă preferat alături de aceștia, astfel încât momentele pe pârtie să capete un farmec aparte, învăluit într-o atmosferă familială, așa, ca în prag de Sărbători.  

Sfaturile de mai sus îți permit să te integrezi mult mai simplu în programul de sport din sezonul rece, pentru a ține departe sedentarismul în toate aceste luni cu vreme urâtă. Rămâi o persoană activă și practică sportul tău de iarnă preferat, alături de cei dragi și cu un echipament menit să îți asigure confort, siguranță și libertate de mișcare!

Sursa foto: shutterstock.com

Ultima modificare noiembrie 18, 2021 9:23 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale