Volkswagen Caddy – Cu încredere, la drum!

.
Condusul unui Volkswagen Caddy e semn de maturitate şi, ca şi în viaţă, şi în privinţa maşinilor se aplică aceleaşi principii. Dacă la tinereţe te impresionează frumuseţea şi viteza, după o vârstă apreciezi siguranţa, confortul şi pragmatismul. (Foto: Ovidiu Tăbăcaru)

volkswagen caddy

Cunoscuţii (şi nu numai) ştiu că-mi place să mă plimb şi rare sunt weekendurile care mă prind acasă, în Bucureşti. Indiferent de anotimp, îmi place să ies din oraş şi să-mi petrec timpul în aer liber, alături de prieteni. Destinaţiile mele sunt clasice – vara la mare, iarna la munte, la schi. Şi nu plec niciodată cu maşina goală. În afară de bagaje, care ocupă un spaţiu generos şi nu întotdeauna suficient, suntem mereu câte 3-4 oameni într-o maşină cu destinaţia oriunde. Sunt adepta ieşirilor scurte şi dese, de weekend, pentru că întotdeauna găseşti câţiva amatori de o fugă undeva nu mai departe de 3-4 ore distanţă de Bucureşti.

volkswagen caddy

 

Astfel că, petrecând în fiecare săptămână câteva ore bune într-o maşina, a mea sau a altora, am fost foarte încântată când mi s-a propus să testez Volkswagen Caddy printr-o scurtă ieşire la munte, în mijlocul săptămânii, alături de colegii mei. O ocazie numai bună să cunosc acest model – Volkswagen Caddy, dar şi să întăresc legăturile cu cei cu care mă întâlnesc pe holuri la redacţie şi cu care nu apuc să schimb mai mult de două vorbe în faţa tonomatului de cafea. Îmbarcarea s-a făcut lin şi fără întârzieri inutile şi, o cafea, un sandviş şi câteva bancuri mai târziu, eram la Cheile Grădiştei, în aer tare şi curat, departe de căldura sufocantă din Bucureşti. La dus, am fost unul dintre pasagerii din spate, pentru că am decis să supun din start maşina celui mai greu test, după propriile şi umilele mele standarde într-ale mersului pe patru roţi: acela de a vedea cât de repede voi suferi „de rău de maşină“.

volkswagen caddy

Ca să nu mai lungesc suspansul, drumul a fost unul fără „incidente“, ba, mai mult, foarte confortabil şi plăcut pe bancheta din spate, alături de alţi doi colegi (să se consemneze că unul dintre ei e foarte înalt şi nu l-am auzit să se plângă de vreun disconfort).

volkswagen caddy

 

Nu ştiu dacă pot explica în amănunt detaliile ergonomice ale maşinii, dar mie mai că nu-mi venea să trec la volan, atât de tare mi-a plăcut, mai ales că, între două replici şi hohote de râs, a mai trebuit să răspund şi mailurilor care curgeau dinspre diverse birouri corporatiste, deci nota 10 pentru confortul pasagerului. Să nu uit să spun că la plecare am fost provocată să aduc cât mai multe bagaje, să simulăm cum se cuvine o excursie cu prietenii şi n-a trebuit să mi se spuna de două ori. Eu, fie că plec doua zile sau două săptămâni, tot atâtea bagaje aduc, aşa că trolerele mele, alături de bagajele celorlalţi, au stat cuminţi în portbagajul mai mult decât generos. E drept, privesc Volkswagen Caddy din perspectiva de maşină de familie şi nu mi-a fost deloc greu să-mi imaginez cum ar fi să fie a mea, să nu mai fiu nevoită să-mi limitez lucrurile pe care le iau cu mine sau numărul prietenilor amatori de plimbare.

Volkswagen Caddy – Cu încredere, la drum!

Ajungem şi la partea cu mine drept şofer şi, de data asta, am spus pas zonei de confort şi am ales să conduc pe bucata de drum dintre Râşnov şi Predeal. Da, aceea în pantă, cu serpentine multe. Nu că m-ar inhiba, dar mă aflam pentru prima dată la volanul acestui automobil şi mai aveam şi patru pasageri, dintre care unul se ocupă cu recenziile maşinilor, iar eu încă nu ştiu clar după ce criterii să judec un automobil în afară de confort, siguranţă şi spaţiu. Iar toate au fost bifate cu succes şi cu mine drept pasager, şi cu mine drept şofer.

volkswagen caddy

Condusul unui Volkswagen Caddy e lin, uşor, comenzile mi se par dispuse la îndemână şi nu am primit reclamaţii nici măcar când am pus o frână mai bruscă. În concluzie: mă văd în această maşină făcând turul României, cu mine la volan sau nu? Da. Ma văd făcând comisioane cu ea prin Bucureştiul aglomerat şi cărându-mi cumpărăturile mele şi pe ale altora (că e loc destul)? Da. Mă văd plimbându-mi familia şi prietenii cu ea, oriunde ne cheamă drumul? Da! Nu e cea mai „glamouroasă“ maşină la care te-ai aştepta să viseze o fată care scrie la o revistă glossy, dar eu mi-am reconfigurat de ceva timp priorităţile legate de automobilele pe care le conduc sau în care mă aflu şi, repet, pentru mine siguranţa şi confortul sunt esenţiale. Aşa că nu mă mai impresionează doar un design modern şi reuşit, curbele de felină şi alte epitete care însoţesc de obicei descrierea unei maşini. Volkswagen Caddy are alte calităţi.

volkswagen caddy

 

Fişa tehnică:

 

VW Caddy 2.0 TDI DSG

Motor L4, turbo, diesel

Cilindree 1968 cmc

Putere 102 CP la 2900-4000 rpm

Cuplu maxim 250 Nm de la 1300 rpm

Transmisie cutie DSG cu şase trepte, tracţiune faţă

L/l/h 4408/1793/1822 mm

Masă proprie 1492 kg

Portbagaj 750-3030 l

0–100 km/h 13,0 s

Viteză maximă 170 km/h

Consum 4,9 l/100 km

Emisii CO2 130 g/km

Preţ de la 23 082 euro cu TVA

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton