Top 7 cele mai frecvente simptome care îi trimit pe români la medic

.

Se știe că românii nu excelează la capitolul prevenție și nu și-au format, deocamdată, obiceiul de a merge la medic preventiv pentru controale de rutină care să-i ajute să identifice precoce eventuale afecțiuni sau factori de risc pentru bolile cronice. Totuși, care sunt cele mai frecvente simptome menționate de pacienții români atunci când se prezintă la un consult medical?

  1. Febra

Febra este foarte înspăimântătoare pentru români, indiferent de vârsta pacientului la care ar apărea. Adesea semn al unei infecții sau al unei inflamații, febra este un mecanism natural de apărare al organismului care încetinește înmulțirea virusurilor sau a bacteriilor și îi oferă corpului timpul necesar pentru a răspunde adecvat agresiunilor. Majoritatea prezentărilor la medicul de familie menționează febra. 

2. Durerea de stomac

Nu ar trebui niciodată să ignori o durere de stomac repetitivă care apare frecvent sau care se manifestă asociat consumului unui anumit tip de aliment. Cele mai frecvente cauze ale durerilor de stomac sunt gastrita și ulcerul, ambele provocate de stres sau de o alimentație dezechilibrată. În ceea ce privește ulcerul, implicarea unei bacterii denumită Helicobacter pylori a fost deja dovedită. 

Tratamentul gastritei și cel al ulcerului presupun un protocol complex care include antibiotice (în cazul infecției dovedite cu Helicobacter), antiacide și un regim dietetic specific. 

3. Varicele

O mare parte a populației este afectată de problema reprezentată de varice. La unii pacienți, varicele pot reprezenta un simptom deranjant din punct de vedere estetic; la alții, varicele determină umflarea picioarelor, durere, disconfort și predispun pacientul la episoade de tromboză venoasă profundă. 

Varicele pot fi tratate de către medicul specialist în chirurgie vasculară, dar este important să adopți și un stil de viață care să prevină recurența problemei. 

4. Tusea

Tusea este un simptom frecvent care poate fi declanșat de o mare varietate de afecțiuni. Ea însoțește episoadele de răceală și gripă, poate apărea ca urmare a unor alergii respiratorii sau în diagnostice mai grave, de tipul bronșitei sau al pneumoniei.

Indiferent care este cauza tusei tale, ea poate fi tratată pentru ameliorarea calității vieții, a simptomelor și pentru vindecare. Evident, cu cât cauzele tusei sunt identificate mai devreme, cu atât tratamentele sunt mai eficiente. 

5. Simptomele cardiovasculare 

Oboseala la efort, hipertensiunea arterială și palpitațiile sunt semne de natură cardiovasculară care îi îngrijorează adesea pe românii care se prezintă la medic pentru a primi sfaturi și un tratament adecvat. 

Consultul cardiologic complet este indispensabil pentru stabilirea unui diagnostic și a unui tratament în aceste situații. Un impact important în prevenirea agravării simptomelor cardiovasculare îl joacă schimbarea stilului de viață, în special a alimentației și a nivelului de activitate fizică. Desigur, medicația adecvată nu trebuie ignorată, dar există pacienți cu unele diagnostice cardiovasculare care, datorită schimbării stilului de viață, reușesc să renunțe, în timp, la medicație. 

6. Durerile osteoarticulare

Durerile osteoarticulare apar frecvent la vârste din ce în ce mai tinere, stilul de viață sedentar fiind unul dintre principalii responsabili pentru această situație. În majoritatea cazurilor, pacienții care se prezintă la medic pentru acest tip de problemă vin atunci când durerea este suficient de intensă sau de persistentă încât să le afecteze obiceiurile zilnice. 

Durerile osteoarticulare pot fi remediate cu ajutorul antiinflamatoarelor și a kinetoterapiei; de multe ori, aceste două variante de tratament, combinate, reușesc să amelioreze în mod semnificativ simptomele. 

7. Problemele pediatrice 

Problemele pediatrice ocupă un loc important pe lista motivelor de prezentare la medicul de familie. Copiii răcesc frecvent, creșterea lor este atent monitorizată în primii ani de viață, așadar, părinții și pacienții pediatrici reprezintă un segment important al consultațiilor oferite de către medicii de familie. 

Din fericire, majoritatea copiilor primesc diagnostice simple, iar problemele lor se remediază rapid sub îngrijirea atentă a părinților. 

Este important să te prezinți la medic cât de curând după apariția unor noi simptome, astfel încât să primești tratamentul adecvat înainte ca lucrurile să se agraveze. De asemenea, nu uita că ar trebui să mergi la un control anual regulat pentru monitorizarea stării de sănătate. 

Sursa foto: Shutterstock 

(P) Material publicitar realizat de ReginaMaria.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton