În ultimii ani, tendințele merg din ce în ce mai mult spre natural, așa că este de la sine înțeles că acestea se aplică și vopselelor de păr. Mai mult decât atât, stilul de viață ni s-a schimbat și a apărut de-a lungul timpului o mulțime de alergii sau de alte disconforturi pentru care, desigur, s-au găsit și leacuri. Aici atingem subiectul vopselelor de păr și al iritațiilor pe care acestea le pot produce.
Așa cum ai dedus deja probabil, subiectul acestui articol se învârte în jurul vopselelor de păr și mai ales despre vopsea de par in culori naturale.
Însă, important este că nu doar culorile sunt naturale, ci totul pornește de la ingredientele din care acestea sunt fabricate și până la proces și la grija pentru mediu. Asta deoarece cu toții ne dorim o planetă de care să ne bucurăm pentru mult timp și, ca să putem să beneficiem de un asemenea privilegiu, trebuie să avem grijă de ea.
Așadar, haide să afli mai multe despre vopselele de păr în culori și din ingrediente naturale, pentru ca să te poți bucura, atât de frumusețea ta, cât și de a planetei.
Tendințe actuale pentru vopselele de păr
Așa cum moda urmează anumite tendințe, la fel se întâmplă și atunci când vine vorba despre îngrijirea părului.
1. Poate cea mai întâlnită tendință în acest sens este cea spre sustenabilitate și aici ne referim atât la ingredientele din care sunt compuse vopselele de păr, cât și la procesele prin care trec până se ajunge la produsul final. Astfel, se utilizează des produsele organice, fără pesticide sau alte ingrediente chimice dăunătoare, cât și ambalajele reciclabile, ecologice sau biodegradabile. Impactul asupra mediului este astfel unul scăzut din ambele puncte de vedere.
2. Vopselele de păr conțin acum formule fără substanțe chimice dure care pot să facă rău, atât scalpului, cât și firului de păr. Amoniacul și parabenii nu mai sunt ingrediente pe care să le găsești în aceste tipuri de vopsele, ci au fost inlocuite cu produse hipoalegenice, blânde cu pielea capului, aspect important mai ales dacă aceasta este sensibilă.
3. Culorile naturale precum brunetul, șatenul sau roșcatul sunt cele care au crescut în topul preferințelor, fiind unele calde. De asemenea, acestea pot fi ușor adaptate pentru a se potrivi și cu tonul pielii și a oferi o nuanță mai frumoasă pe de-a-ntregul.
4. Plantele tradiționale și henna sunt ingrediente care pot să dea culori naturale părului fără a-i deteriora în vreun fel structura. Există o serie de combinații de ingrediente care pot să îți dea nuanțe cât mai apropiate de cele naturale și care să fie blânde cu părul tău.
5. Vopselele de păr pot să conțină ingrediente care să hrănească părul de la rădăcină, precum keratină, uleiuri esențiale sau proteine, excelente pentru a îmbunătăți și a menține sănătatea părului tău.
6. Vopselele în culori naturale le poți găsi acum online sau în magazine fizice și poți să te vopsești în confortul casei tale, fără să stai în trafic sau să depinzi de un program fix al altor persoane. Există kituri care conțin toate cele necesare pentru a face acest proces cât mai simplu și să îți aducă o satisfacție cât mai mare.
7. Noi tehnici de extracție a pigmenților au fost dezvoltate în ultimii ani pentru a ajunge la rezultate cât mai apropiate de cele așteptate și, mai ales, de culorile naturale. Durabilitatea pigmenților este și ea importantă, așa că s-au investit multe resurse și în acest sens pentru a te bucura cât mai mult de culoarea pe care ai ales-o.
Vopselele în culori naturale prind din ce în ce mai mult teren și asta poate doar să ne bucure, pentru că ceea ce arată sau se simte artificial poate să schimbe și percepția ta asupra vieții și a felului în care te simți. Stilul de viață sănătos trebuie să se resimtă în orice circumstanțe și să nu se rezume doar la felul în care mănânci sau faptul că faci sport. Până și produsele pe care le folosești trebuie să reflecte acest lucru și tendințele spre această normalitate sunt din ce în ce mai des întâlnite.
Alege să folosești produse care îți fac bine, chiar dacă prețul acestora poate este puțin mai mare decât al celor de masă. Investiția în tine o faci pe termen lung.
Sursă foto: unsplash.com
Ultima modificare iulie 18, 2024 11:35 pm