„Tango”, primul spectacol montat de Gábor Tompa la Teatrul Național din București

.

Spectacolul „Tango”, de Sławomir Mroźec este cea mai recentă producție a Teatrului Național din București și va avea premiera pe 18 octombrie la Sala Pictură, aceasta fiind prima colaborare a celebrului regizor Gábor Tompa cu TNB.

Deși scrisă în urmă cu aproape șase decenii, „Tango” de Slawomir Mrozek este la fel de actuală și azi, ca la premiera din 1964. Pentru că „Tango”, o alegorie cu puternice accente politice, înveșmântată în straiele unei comedii absurde și care i-a adus autorului faima mondială, reflectă dezorientarea unei generații confruntate cu golul lăsat de prăbușirea vechilor valori și cu instaurarea unei noi ordini impuse de masele brutale.

„Tango” este un spectacol despre libertate și putere în orice sistem politic,  care urmărește povestea unui tânăr revoltat, pe care criticii nu o dată l-au asemănat cu Hamlet.

Aflat la prima sa colaborare cu Naționalul bucureștean, Gábor Tompa propune un spectacol construit în mod strălucit, plin de inventivitate, amuzant și înspăimântător în același timp, susținut de o echipă de scenografi cu un palmares impresionant și o excelentă distribuție care dă naștere unei familii bizare și fascinante, personaje exotice din trei generații diferite.

„Această piesă este grotescă, ridicolă, uneori chiar haioasă, și sumbră în același timp. Adică întocmai ca în lumea de azi, unde nu mai putem despărți situația comică de cea tragică, iar totul depinde doar de perspectiva din care privim lucrurile”, spune regizorul Gabor Tompa.

Distribuția spectacolului este formată din Rodica Negrea, George Ivașcu, Emilian Oprea, Matei Constantin, Emilia Popescu, Mihai Constantin, Cătălina Mihai / Maruca Băiașu, Florin Ghioca. Decorul a fost conceput de cunoscutul scenograf Andrei Both, şef al catedrei de scenografie de la Universitatea California din San Diego și autor al unor  decoruri impresionante pentru spectacole memorabile precum „Portretul lui Dorian Gray”, „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, „Hamletmachine”). Costumele au fost realizate de Angela Balogh Călin, designer stabilit în Statele Unite, la Pasadena, unde a realizat costume pentru peste 50 de spectacole la celebrul South Coast Repertory Theatre. A fost nominalizată și a primit mai multe premii din partea Los Angeles Drama Critics Circle.

Gábor Tompa este, din 1990, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și unul dintre cei mai importanți regizori români ai ultimelor decenii. Între 2007 și 2019 a fost director de program al Facultăţii de Regie la Universitatea din California, San Diego, iar din 2018 este președintele Uniunii Teatrelor din Europa.

Premiera oficială a spectacolului „Tango” va avea loc pe 18 octombrie, la Sala Pictură a TNB, iar următoarele reprezentații sunt programate pe 19 octombrie, 5 și 24 noiembrie. Drepturi de reprezentare scenică: Diogenes Verlag AG Zürich.

Foto – Florin Ghioca

Ultima modificare octombrie 13, 2023 7:56 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale