Spectacole extraordinare continuă la Masters of Classic

.

Spectacolele continuă la Sala Palatului în cadrul primei ediții a festivalului „Masters of Classic”, primul și unicul festival din România care a reunit în București cele mai importante nume internaționale ale muzicii de operă.

În data de 6 septembrie iubitorii muzicii sunt invitați la o seară simfonică Brahms și Mussorgski în interpretarea violonistului Nikolaj Szeps-Znaider.

Spectacole extraordinare continuă la Masters of Classic

Acest sezon marchează al patrulea an în care Nikolaj Szeps-Znaider este  director muzical al Orchestrei Naționale din Lyon, o colaborare care a fost deja prelungită până în sezonul 2026/2027. Znaider este un înfocat susținător al tinerei generații de talente muzicale și este președintele concursului Nielsen, care are loc la fiecare trei ani în Odense, Danemarca.

Programul concertului:

Vineri, 6 septembrie, începând cu orele 20:00, Nikolaj Szeps-Znaider va interpreta:

Concertul pentru vioară și orchestră în Re major,  Op. 77 de Johannes Brahms

Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski  (arr. Ravel).

Rolando Villazón,  unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai ultimilor ani, alături de soprana Emily Pogorelc Galla vor oferi publicului în data de 7 septembrie o experiență de neuitat. 

Prin interpretările sale cu adevărat captivante, Rolando Villazón este renumit pentru vocea sa uimitoare și prezența carismatică pe scenă.  Versatilitatea lui este unică: față de cariera sa pe scenă, el este și regizor de teatru, romancier, director artistic și prezentator la televiziune și radio. Interesant este că drumul lui Villazón către operă a început cu un album pop. Inspirat de melodiile de dragoste semnate de Plácido Domingo şi John Denver, tânărul Villazón și-a descoperit pasiunea pentru cântat la vârsta de zece ani.

Programul concertului:

Sâmbătă, 7 septembrie, începând cu orele 20:00, Rolando Villazón şi Emily Pogorelc vor interpreta un program variat:

Partea I

  • Georges Bizet: Farandole
  • Jules Massenet: “Ah tout est bien fini…” și “O souverain, o juge, o  père” (din Le Cid) – Rolando Villazón
  • Charles Gounod: “Je veux vivre” (din Roméo et Juliette) – Emily Pogorelc
  • Georges Bizet: Prélude (din Carmen)  Giuseppe Verdi: “L’esule”
  • Giuseppe Verdi: “E strano… Sempre libera” (din La traviata) –  Emily Pogorelc
  • Gaetano Donizetti: “Caro elisir! sei mio!… Esulti pur la barbara” (din L’elisir d’amore) – Emily Pogorelc & Rolando Villazón

Partea a II-a

  • Gerónimo Giménez: Intermedia (din La boda de Luís Alonso)  
  • Manuel Penella: “Vaya una tarde bonita… Sí! Torero quiero se”  (din El gato montés) – Emily Pogorelc & Rolando Villazón  
  • Léo Delibes: “Les Filles de Cadix” – Emily Pogorelc
  • Federico Moreno Torroba: “Amor de mi vida” (din Maravilla) – Rolando Villazón
  • Franz von Suppé: Ouverture (din Leichte Kavallerie)  
  • Franz Lehár: “Dein ist mein ganzes Herz” (din Das Land des Lächelns) – Rolando Villazón
  • Franz Lehár: “Meine Lippen, sie küssen so heiß” (din/from Giuditta) – Emily Pogorelc
  • Emmerich Kálmán: “Tanzen möchte ich” (din Die Csárdásfürstin) – Emily Pogorelc & Rolando

Pentru mai multe informații și achiziționarea biletelor, vizitați site-ul oficial al festivalului „Masters Of Classic” – mocfestival.com şi platformele de vânzare ale biletelor entertix.ro, iabilet.ro, eventim.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton