Secretele de frumusețe ale vedetelor: ce trucuri folosesc starurile, pentru a arăta impecabil

.

Strălucirea covorului roșu este, fără îndoială, un obiectiv pe care îl poți include pe lista rezoluțiilor tale pentru 2022. Dacă te numeri printre femeile care și-au propus ca, în anul următor, să prioritizeze îngrijirea personală, te poți inspira din stilul de viață al vedetelor și din secretele de frumusețe de care se folosesc acestea, pentru a arăta mereu impecabil.

De la zâmbetul perfect, la manichiura mereu îngrijită și o siluetă echilibrată, până la pielea fără cusur a corpului și un ten luminos, sunt câteva trucuri care te pot aduce mai aproape de acest obiectiv, în cel mai scurt timp:

Dantură perfectă și zâmbet sănătos

Dacă visezi la un zâmbet desprins, parcă, din reclame, trebuie să știi că numeroase vedete au trecut prin tratamente ortodontice pentru a-l afișa așa cum îl vezi în filme, videoclipuri și pe afișe grandioase. Dacă vrei o variantă mai discretă, poți opta pentru un aparat dentar safir, transparent. Miley Cyrus, Gwen Stefani și Emma Watson sunt doar câteva dintre starurile feminine care au purtat aparat dentar și și-au corectat astfel zâmbetul. Dacă ești din Capitală, apelează la o clinica stomatologica Bucuresti pentru un consult ortodontic. Medicul specialist te va îndruma către pașii pe care trebuie să îi parcurgi pentru a obține un zâmbet demn de covorul roșu.

Siluetă echilibrată

Khloe Kardashian a ales să piardă într-un ritm lent kilogramele în plus, prin sport și o dietă echilibrată, care nu exclude micile plăceri. Pe lângă cele trei sesiuni săptămânale de câte 45 de minute de antrenamente intense, Jessica Simpson își suplimentează exercițiile fizice prin mers pe jos – vedeta bifează, în fiecare zi, între 8.000 și 10.000 de pași. Christina Aguilera susține că tehnicile Reiki au ajutat-o să combată efectele stresului și, astfel, să evite mâncatul compulsiv și să ajungă la o masă corporală ideală. Deși există numeroase diete și programe de antrenament personalizate, este important să le identifici pe cele care funcționează pentru tine. Specialiștii sunt de părere că un regim alimentar echilibrat va avea efecte mai bune pe termen lung decât o dietă drastică, al cărei efect bumerang este inevitabil. Mănâncă sănătos și asigură-te că alimentația ta include toți nutrienții de care ai nevoie, fă mișcare în mod constant și stabilește-ți obiective realiste, pentru a te putea bucura de o siluetă perfectă și de o stare de sănătate bună.

Ten curat și luminos

Kerry Washington știe despre beneficiile dublei curățări pentru ten, iar pielea ei netedă și curată confirmă efectele acestei practici. Rosie Huntington-Whitely are o rutină de îngrijire pe care o respectă cu sfințenie, iar pasul cel mai important al acesteia este aplicarea zilnică a unei creme cu factor de protecție solară cu spectru larg, pentru prevenirea îmbătrânirii premature a tenului și a arsurilor solare. Jessica Alba susține că luminozitatea tenului său se datorează exfolierii delicate zilnice, în urma căreia celulele moarte sunt îndepărtate cu delicatețe, lăsând tenul curat și strălucitor. Miranda Kerr este recunoscută pentru tenul fără cusur, căruia îi acordă zilnic timp de răsfăț și masaj. Modelul își masează tenul cu un dispozitiv din cuarț roz, care stimulează circulația sangvină, reduce inflamațiile de sub pleoape, tonifiază pielea și conferă feței un aspect proaspăt și întinerit. Inspiră-te și tu din ritualurile de îngrijire ale vedetelor și configurează-ți propria rutină facială.

Piele netedă și strălucitoare

Când vine vorba despre pielea corpului, îngrijirea este esențială. Două trucuri de la vedete: Gwyneth Paltrow practică exfolierea uscată, iar Emma Watson folosește creme și loțiuni speciale, care hidratează pielea în profunzime și încetinesc creșterea părului corporal. În cazul exfolierii uscate, care se realizează cu ajutorul periilor special concepute pentru asta, efectele benefice sunt eliminarea celulelor moarte, stimularea circulației și chiar diminuarea celulitei. Pe de altă parte, cremele hidratante pe bază de apă și plante precum aloe vera hrănesc în profunzime pielea, fără a stimula creșterea firelor de păr, spre deosebire de unturile și uleiurile nutritive. 

Secretele de frumusețe ale vedetelor te pot inspira să îți construiești o rutină de îngrijire mai atentă și mai informată. Identifică-ți cu acuratețe nevoile și descoperă trucurile care ți se potrivesc, pentru a-ți atinge rezoluțiile de frumusețe în 2022.

Sursă foto: Pexels

Ultima modificare ianuarie 2, 2022 8:47 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale