LovetheDesign.ro este cel mai nou boutique online dedicat produselor premium pentru amenajarea casei. Acesta pune la dispoziția clienților o selecție de piese de design interior, de la unele dintre cele mai prestigioase branduri internaționale, dedicate iubitorilor de frumos în toate formele sale.
LOVEtheDESIGN oferă obiecte atent selecționate, sofisticate, din portofoliile unor branduri internaționale, și își propune să creeze o comunitate de pasionați de design de casă. Portofoliul cuprinde peste 300 de produse, din categorii precum Mobilă, Corpuri de iluminat, Accesorii, Textile, Baie, Bucătărie, Office sau Kids.
Momentan, boutique-ul online integrează o selecție de produse de la 7 parteneri, studiouri de design interior renumite din Europa, urmând ca până la finalul anului să se extindă prin colaborări cu peste 20 de furnizori. Printre brandurile care s-au alăturat proiectului încă de la început se numără SCHNEID STUDIO, KRISTINA DAM STUDIO, AYTM, OYOY LIVING DESIGN, HÜBSCH sau ZONE DENMARK. De asemenea, LOVEtheDESIGN va colabora cu designeri și arhitecți pentru proiecte complete de amenajare.
„Intuiția si pasiunea pentru design se pot transforma într-o idee, o idee într-un proiect, iar un proiect în realitate, așa a luat naștere LOVEtheDESIGN. Ne-am dorit să creăm un boutique online pentru amenajarea casei dedicat iubitorilor de frumos, care să devină un concept de referință în domeniu. Proiectul se adresează unei comunități de pasionați de design, care apreciază confortul și își doresc produse care să le reprezinte caracterul” a declarat Diana Mareș, fondatoare LOVEtheDESIGN.
Serviciile de logistică și livrare în întreaga țară vor fi asigurate de Frisbo, iar pentru procesarea plăților LOVEtheDESIGN a încheiat un parteneriat cu Netopia Payments.
Despre LovetheDesign
LOVEtheDESIGN este un boutique online de design interior lansat în 2022, destinat produselor pentru amenajarea casei. Platforma pune la dispoziția clienților o gamă variată de peste 300 de articole, de la unele dintre cele mai prestigioase branduri din domeniu, fiind dedicată iubitorilor de frumos în toate formele sale. Portofoliul cuprinde produse din categorii precum Mobilă, Corpuri de iluminat, Accesorii, Textile, Baie, Bucătărie, Office sau Kids.
Ultima modificare iulie 8, 2022 10:53 am