RomaniaActive: peste 150 de cluburi de fitness îşi deschid gratuit porţile pentru #BEACTIVEDAY pe 23 septembrie

.

Sâmbătă, 23 septembrie, RomâniaActive, Asociația Română a Industriei Sportului și Fitnessului, se va alătura inițiativei europene #BEACTIVEDAY și Săptămânii Europene a Sportului menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă.  

Peste 150 de cluburi de fitness din România vor oferi access gratuit publicului larg cu scopul de a facilita accesul la mișcare si a atrage atenția asupra beneficiilor activității fizice pentru sănătate. Sălile de fitness participante vor fi publicate din 15 septembrie pe site-ul oficial www.romaniaactive.ro.

Exercițiile fizice sunt esențiale pentru sănătatea fizică și psihică! Prin inițiativa #BECTIVEDAY, cel mai mare eveniment european de promovare a mișcării și sănătății, ne dorim să transmitem un nou mesaj din partea industriei de health & fitness din România, referitor la beneficiile activității fizice pentru sănătate, recunoscute oficial de Organizația Mondială a Sănătății, de organismele europene și naționale. Exercițiile fizice sunt o componentă esențială, de primă linie, în prevenirea și tratamentul celor mai des întâlnite boli cronice din lume, precum diabetul, bolile cardiovasculare, obezitatea! “, a declarat Kent Orrgren, Președintele RomaniaActive.

Activitatea fizică este o componentă crucială în prima linie în prevenirea și tratarea celor mai frecvente boli cronice din lume, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare și obezitatea!

RomaniaActive, o asociație reprezentativă pentru industria de sănătate și fitness din România, va continua să susțină cu fermitate importanța unui stil de viață activ pentru sănătatea populației“, a mai spus Kent Orrgren, Presedintele RomaniaActive.

În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o eventuală majorare a TVA-ului pentru cluburile de health & fitness de la 5% la 19%, Asociația Română a Industriei Sportului și Fitnessului, RomâniaActive, își reafirmă cu ocazia #BEACTIVEDAY – cel mai mare eveniment European dedicat promovării mișcării și sănătății – angajamentul de a promova importanța esențială a accesibilității serviciilor de health & fitness pentru populație.

O cotă mai mare de TVA la abonamentele și serviciile de sport și fitness va crește prețurile la aceste servicii, iar asta ar putea duce automat la scăderea participării la activități de sport, fitness, făcând mai dificilă menținerea unui stil de viață sănătos pentru oameni. Progresul înregistrat în promovarea unei populații mai sănătoase prin sport și mișcare va stagna, cu consecințe negative pe termen lung pentru sănătatea publică, unde vom vedea, din păcate, creșteri din ce în ce mai mari de cheltuieli.

Prevenția este întotdeauna pe primul loc în orice economie sănătoasă! Exercițiul fizic este una dintre cele mai importante măsuri preventive pentru o mulțime de boli cronice care reprezintă o adevărată povară pentru costurile de sănătate publică! Trebuie să menținem serviciile de exerciții fizice accesibile pentru cât mai mulți români!

Pe 23 septembrie, îi invităm pe toți românii să se alăture invitației noastre și să vină în cluburi pentru a face mișcare și a face un pas decisiv către un stil de viață mai sănătos și mai activ. „ a declarat Kent Orrgren, președintele RomaniaActive.

Anul acesta, ziua națională a mișcării, #BEACTIVEDAY și Săptămâna Europeană a Sportului marchează pentru RomaniaActive un  parteneriat important și cu Agenția Națională pentru Sport, cu scopul comun de a încuraja milioane de oameni să facă primul pas către mișcare. Membrii RomaniaActive se vor implica în activitățile sportive organizate de Agenția Națională pentru Sport astfel că vor exista acțiuni comune la evenimentele anunțate deja de ANS:

  • Ceremonia de deschidere – 20 septembrie 2023, ora 11:00 – Complexul Sportiv Național “Arcul de Triumf”; unde se va anunța parteneriatul si debutul Săptămânii Europene a Sportului
  • Satul Sportiv – 23 septembrie, 10:00 și 17:00 – Parcul Drumul Taberei – demonstrații demonstrative de fitness, alături de ateliere susținute de 25 de federații sportive naționale și de parteneri ai proiectului, co-organizator Primăria Sectorului 6 București;
  • Noaptea #BeActive – 23 septembrie, 20:00 și 22:00 – Parcul Drumul Taberei – spectacol sportiv cu activități demonstrative de fitness, susținute pe scenă alături de federațiile sportive naționale și de parteneri ai proiectului, co-organizator Primăria Sectorului 6 București; 
  • Ziua Națională a Sportului la Locul de Muncă – 28 septembrie – activități de gimnastică și fitness la locul de muncă;  sălile de fitness vor veni în întâmpinarea instituțiilor publice și vor organiza la sediul acestora demonstrații si activități care să încurajeze mișcarea

Pe lângă aceste activități care marchează parteneriatul, sălile de fitness participante vor oferi acces gratuit în cluburi și vor organiza evenimente tematice, în cluburi și în aer liber.

Toate aceste evenimente au scopul de conștientizare a importanței sportului și activității fizice având un impact extrem de important asupra sănătății. Practicat regulat sportul poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții.

Despre RomâniaActive

RomâniaActive este Asociația Română a Industriei Sportului și Fitnessului, organizație patronală înregistrată care funcționează în conformitate cu prevederile Legii 62/2011 privind dialogul social, cu membri fondatori World Class România – Kent Orrgren, StayFit – Alexandru Lascar, Viva Sports Club – Dan Tănase, SmartFit – Cosmin Sorban, Stejarii Country Club – Daniel Antor, 4 Moving – Cristian Deaconu, Elite Gym – Bogdan Sibinovici, Lotus Sport – Dana Boros, 18Gym – Vlad Ronea, reprezentat de domnul Kent Orrgren, în calitate de Președinte al Patronatului. Asociația este o Organizație Patronală autonomă, fără caracter politic, bazată pe principiul liberei asocieri, ca persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, înființată în scopul apărării și promovării drepturilor și intereselor comune ale membrilor săi, prevăzute de prevederile legale în vigoare, de pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și de propriul act constitutiv, independent de autoritățile publice, partidele politice și sindicatele. Principiile care guvernează relațiile dintre membrii Patronatului și pe care se bazează interesele comune sunt următoarele: solidaritatea, transparența, democrația și promovarea interesului economic.

Despre #BEACTIVEDAY

#BEACTIVEDAY este o inițiativă europeană dedicată promovării sportului și a activității fizice în întreaga Europă. În România, evenimentul este organizat de RomâniaActive și se desfășoară anual, având ca scop atragerea atenției asupra beneficiilor unui stil de viață activ și accesului la mișcare pentru toate vârstele.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton