Probleme la urechea internă: tinitusul și vertijul

Descriere a urechii interne. Activitățile noastre normale necesită simțul auzului și, cu toate acestea, luăm auzul ca un lucru de la sine înțeles.

Acest lucru se datorează în mare parte faptului că urechea își face treaba atât de bine încât nu îi acordăm atenție. Auzul este singurul sistem senzorial care ne permite să știm ce se întâmplă peste tot în mediul nostru – nu trebuie să ne uităm la crenguța care se rupe pentru a ști că este ceva în spatele nostru în întuneric. Această abilitate oferă avantaje extraordinare de supraviețuire pentru toate animalele. În plus, structurile sociale umane se bazează pe comunicarea vorbirii care necesită procesarea sensibilă și rapidă a energiei acustice pe care o oferă urechea internă normală.

Urechea internă este o componentă crucială a sistemului auditiv și vestibular al corpului uman, responsabilă atât pentru auz, cât și pentru echilibrul corpului. Aceasta este localizată în interiorul osului temporal și este compusă din mai multe structuri esențiale.

Labirintul osos este o structură complexă și rigidă, care conține și protejează labirintul membranos. Labirintul osos este format din trei părți principale:

• Cochleea: O structură spiralată, asemănătoare unui melc, care joacă un rol cheie în auz. Cochleea conține organul Corti, care este responsabil de transformarea vibrațiilor sonore în impulsuri nervoase.
• Vestibulul: O cavitate centrală care se conectează la cohlee și canalele semicirculare. Este implicată în menținerea echilibrului și orientării spațiale.
• Canalele semicirculare: Trei tuburi arcuite dispuse perpendiculat una pe cealaltă, care detectează mișcările capului și contribuie la menținerea echilibrului.

Labirintul membranos este situat în interiorul labirintului osos și conține lichide, cum ar fi endolimfa și perilimfa, care sunt esențiale pentru funcționarea corectă a urechii interne. Labirintul membranos include:

• Ductul cohlear: O parte a labirintului membranos situată în interiorul cohleei, unde sunt prezente celulele senzoriale auditive.
• Sacul și utriculul: Două mici cavități în vestibul care conțin maculele, structuri care detectează accelerația liniară.
• Canalele semicirculare membranoase: Aflându-se în interiorul canalelor semicirculare osoase, acestea conțin celule ciliate care detectează rotația capului.

Urechea internă este esențială pentru două funcții principale: audiția, prin intermediul cohleei, și echilibrul, prin intermediul vestibulului și canalelor semicirculare. Aceste structuri complexe lucrează împreună pentru a procesa sunetele și a menține echilibrul și orientarea în spațiu.

Probleme și afecțiuni legate de urechea internă

Boala clasică a urechii interne implică întregul labirint membranos și se caracterizează prin triada hipoacuziei neurosensoriale, tinitus și vertij. Patologia de bază poate implica celule de păr ale urechii interne, celule de susținere sau o homeostazie aberantă a urechii interne care are ca rezultat modificarea compoziției endo- și perilimfei, cu efecte directe asupra integrității și funcționalității celulelor capilare. Căile auditive aferente și eferente modificate pot însoți o ureche internă bolnavă sau pot fi cauza principală a simptomelor urechii interne.

Ce este tinitusul

Tinitusul este definit ca o percepție auditivă fantomă – este o percepție a sunetului fără corelații acustice sau mecanice corespunzătoare în cohlee. Tinitusul reprezintă una dintre cele mai frecvente și supărătoare probleme otologice și provoacă diverse tulburări somatice și psihologice care interferează cu calitatea vieții. Un studiu al pierderii auzului la adulții cu vârsta cuprinsă între 48 și 92 de ani a constatat că tinitusul avea o prevalență de 8,2% la momentul inițial și o incidență de 5,7% pe parcursul unei urmăriri de 5 ani.

Persoanele care suferă de tinitus pot auzi diferite tipuri de sunete, cum ar fi bâzâituri, țiuituri, șuierături, zumzete, sau chiar sunete asemănătoare cu pulsațiile inimii. Aceste sunete pot varia în intensitate și frecvență și pot fi auzite în una sau ambele urechi.

Care sunt cauzele tinitusului

Tinitusul poate avea multiple cauze. Acestea pot fi legate de diverse probleme la nivelul urechii, sistemului nervos sau altor afecțiuni generale ale organismului.

Expunerea prelungită sau bruscă la sunete intense, cum ar fi muzică tare la concerte, zgomot industrial sau sunetul unui foc de armă, poate deteriora celulele ciliate din cohlee, ducând la tinitus. Aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze, mai ales în rândul tinerilor care ascultă muzică la volum ridicat.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, structurile urechii interne se pot degrada, un proces numit presbiacuzie. Acesta poate duce la pierderea auzului și la apariția tinitusului.

Cerumenul (ceara din urechi) acumulat excesiv poate bloca canalul auditiv și poate provoca tinitus prin iritarea timpanului sau prin crearea unei presiuni neobișnuite în ureche.

Otita sau alte infecții pot cauza inflamații sau lichid în urechea medie, conducând la tinitus temporar.

Anumite medicamente pot avea efecte adverse asupra urechii interne. Printre acestea se numără: antibiotice,  medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, diuretice,

chimioterapice (exemplu: cisplatin). Aceste medicamente pot deteriora celulele ciliate sau pot afecta nervul auditiv.

Tensiunea arterială ridicată poate afecta fluxul sanguin către urechea internă, provocând un tinitus pulsatoriu (care se sincronizează cu bătăile inimii). Anomaliile vaselor de sânge din apropierea urechii pot crea sunete percepute în ureche.

Boala Meniere este o afecțiune care implică o acumulare anormală de lichid în urechea internă, provocând episoade de tinitus, amețeli și pierderea auzului. Neurinomul acustic esteo tumoare benignă care crește pe nervul vestibulocohlear (responsabil de auz și echilibru), poate cauza tinitus unilateral (într-o singură ureche).

Traumatismele în aceste regiuni pot afecta nervii auditivi, structurile urechii interne sau creierul, ducând la tinitus. De asemenea, leziunile coloanei cervicale pot afecta fluxul sanguin către urechea internă.

Simptomele tinitusului

Tinitusul se manifestă prin percepția unor sunete în urechi sau în cap, în absența unei surse externe de sunet. Aceste sunete pot varia în tip, intensitate și frecvență, iar simptomele pot diferi de la o persoană la alta.

• Țiuit: Un sunet acut, asemănător unui fluierat sau unui țipăt.
• Zumzet: Un sunet constant sau intermitent, similar cu bâzâitul unei insecte.
• Șuierat: Un sunet asemănător cu o suflare de vânt.
• Bubuit: Un sunet surd, ca un ecou.
• Pulsatil: Sunetul este sincronizat cu bătăile inimii (tinitus pulsatoriu).

Intensitatea sunetelor poate fluctua, putând fi uneori abia perceptibilă, alteori extrem de deranjantă. Aceasta poate depinde de nivelul de stres, de expunerea la zgomot sau de alte condiții de sănătate.

Tinitusul poate afecta doar o ureche (tinitus unilateral) sau ambele urechi (tinitus bilateral), iar sunetele pot fi percepute continuu sau pot apărea și dispărea intermitent.

În unele cazuri, tinitusul poate fi însoțit de senzații de amețeală sau de vertij, mai ales în afecțiuni precum boala Meniere.

Unele persoane pot simți presiune sau durere în ureche sau în jurul acesteia.

Ce factori de risc există

Există mai mulți factori de risc care pot crește probabilitatea de a dezvolta tinitus. Acești factori pot fi legați de stilul de viață, expunerea la anumite condiții sau de starea generală de sănătate.

Persoanele care lucrează în medii zgomotoase, cum ar fi fabricile, șantierele de construcții sau aeroporturile, au un risc mai mare de a dezvolta tinitus.

Bărbații sunt mai predispuși decât femeile să dezvolte tinitus, posibil datorită unei expuneri mai mari la locuri de muncă zgomotoase sau la activități care implică zgomote puternice.

Persoanele cu tensiune arterială ridicată, ateroscleroză sau alte probleme de sănătate ale inimii și vaselor de sânge au un risc mai mare de a dezvolta tinitus, mai ales de tipul tinitusului pulsatoriu.

Infecțiile frecvente ale urechii, acumularea excesivă de ceară sau alte probleme care blochează canalul auditiv pot crește riscul de tinitus.

Fumătorii au un risc mai mare de a dezvolta tinitus decât nefumătorii. Fumatul poate afecta fluxul sanguin către structurile sensibile ale urechii interne și poate agrava simptomele tinitusului.

Alcoolul și cafeina pot agrava tinitusul prin creșterea tensiunii arteriale și afectarea circulației sângelui în urechea internă.

Leziunile la nivelul capului sau gâtului pot afecta nervii auditivi, structurile urechii interne sau circulația sângelui, crescând astfel riscul de tinitus.

Anumite forme de pierdere a auzului, care includ tinitus, pot fi moștenite. Dacă există un istoric familial de tinitus sau pierdere a auzului, riscul de a dezvolta tinitus poate fi mai mare.

Complicații ale tinitusului

Tinitusul, deși nu este o boală în sine, poate avea complicații semnificative care afectează calitatea vieții persoanelor ce îl experimentează.

Tinitusul poate face dificilă adormirea și menținerea somnului, deoarece sunetele percepute devin mai evidente în liniștea nopții. Lipsa somnului poate duce la oboseală cronică și poate afecta negativ sănătatea fizică și mentală.

Sunetele constante din urechi pot afecta capacitatea de concentrare, ceea ce poate duce la probleme în activitățile zilnice, la locul de muncă sau în procesul de învățare. Acest lucru poate reduce performanța și poate crea frustrare.

Persoanele cu tinitus pot deveni iritabile, anxioase sau deprimate din cauza zgomotelor constante. Aceste schimbări de dispoziție pot afecta relațiile interpersonale și pot crea un cerc vicios, în care stresul agravează tinitusul, iar tinitusul agravează stresul.

În multe cazuri, tinitusul este asociat cu pierderea auzului. Deși tinitusul în sine nu provoacă pierderea auzului, el poate indica existența unei probleme subiacente a urechii interne.

Problemele de concentrare, somnul insuficient și stresul pot afecta performanța profesională.

În unele cazuri, tinitusul poate fi însoțit de amețeli sau vertij, mai ales dacă este asociat cu afecțiuni precum boala Meniere.

Există tratament pentru tinitus?

Deși nu există un remediu definitiv pentru tinitus, există mai multe opțiuni de tratament și strategii de gestionare care pot ajuta la reducerea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții. Tratamentul tinitusului depinde de cauza sa, de severitatea simptomelor și de impactul acestora asupra pacientului.

Dacă tinitusul este cauzat de acumularea de cerumen sau de alte blocaje în canalul auditiv, îndepărtarea acestora poate reduce sau elimina tinitusul.

Antibioticele sau alte tratamente pentru infecțiile urechii pot fi eficiente dacă infecția este cauza tinitusului.

Persoanele cu pierdere de auz pot beneficia de aparate auditive care amplifică sunetele externe și reduc astfel percepția tinitusului.

Generatoare de sunet sunt dispozitivele care emit sunete de fundal (cum ar fi sunetul alb, sunetul ploii sau sunetul oceanului), care pot masca tinitusul și pot facilita concentrarea și somnul.

Ce este vertijul

Vertijul este o senzație falsă de mișcare, adesea descrisă ca o senzație de rotire sau de învârtire a mediului înconjurător. Persoanele care experimentează vertijul simt adesea că ele însele sau obiectele din jurul lor se mișcă, chiar dacă nu există nicio mișcare reală. Această senzație poate fi însoțită de greață, vărsături, transpirații și dificultăți de echilibru.

Tipuri de vertij

Vertijul poate fi clasificat în funcție de localizarea și cauza sa în două categorii principale: vertij periferic și vertij central. Fiecare dintre aceste categorii include diverse tipuri specifice de vertij, fiecare cu caracteristici distincte.

Vertijul periferic apare atunci când problema este localizată la nivelul urechii interne sau al nervului vestibular, care controlează echilibrul.

Tipuri de vertij periferic:

• Vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB) – Cel mai comun tip de vertij periferic, cauzat de mișcarea anormală a unor mici cristale de calciu (otoliți) în urechea internă.
• Boala Meniere – O afecțiune a urechii interne caracterizată prin acumularea de lichid, care crește presiunea în urechea internă.
• Neurita vestibulară – Inflamația nervului vestibular, care poate fi cauzată de o infecție virală.
• Labirintita – Inflamația labirintului urechii interne, care afectează atât nervul vestibular, cât și cel auditiv.

Vertijul central apare din cauza unor probleme în creier, în special în zonele care controlează echilibrul, cum ar fi cerebelul sau trunchiul cerebral.

Tipuri de vertij central:

• Vertij asociat migrenei (migrenă vestibulară) – Un tip de migrenă care afectează centrele de echilibru din creier.
• Accidente vasculare cerebrale (AVC) – Un AVC în regiunea cerebelului sau trunchiului cerebral poate provoca vertij central.
• Scleroza multiplă – O boală autoimună care poate afecta fibrele nervoase din creier, inclusiv cele care controlează echilibrul.
• Tumori cerebrale – Tumorile localizate în sau în apropierea cerebelului sau trunchiului cerebral pot provoca vertij.

Vertijul de mișcare (rău de mișcare) – Apare atunci când există o discrepanță între informațiile primite de creier de la urechea internă, ochi și restul corpului în timpul mișcărilor, cum ar fi călătoriile cu mașina, barca sau avionul.

Care sunt cauzele vertijului

Vertijul poate fi cauzat de o varietate de afecțiuni, fiecare afectând diferite părți ale sistemului de echilibru.

Vertijul periferic provine de obicei din probleme la nivelul urechii interne sau al nervului vestibular, care este responsabil pentru transmiterea semnalelor de echilibru către creier.

Vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB) are drept cauză mișcarea anormală a cristalelor de calciu (otoliți) în canalele semicirculare ale urechii interne. Aceste cristale pot deveni libere și pot interfera cu semnalele de echilibru.

Boala Meniere reprezintă acumularea de lichid în urechea internă, care crește presiunea și afectează funcția vestibulară.

Celelalte tipuri de vertij periferic au drept cauză principală inflamația.

Vertijul central apare din cauza problemelor în creier, în special în zonele care controlează echilibrul, cum ar fi cerebelul sau trunchiul cerebral. Principalele cauze ale acestui tip de vertij sunt AVC-ul, tumorile cerebrale, scleroza multiplă, migrenele, boala Alzheimer sau ataxia cerebrală.

Factori de risc pentru vertij

Vertijul poate fi influențat de o serie de factori de risc care predispun persoanele la apariția acestuia. Acești factori variază în funcție de cauza specifică a vertijului și includ atât condiții medicale preexistente, cât și stilul de viață.

Riscul de a dezvolta vertij crește odată cu înaintarea în vârstă, din cauza schimbărilor naturale în structura și funcția urechii interne și a sistemului nervos central.

Expunerea la zgomote puternice poate contribui la afecțiuni ale urechii interne, care sunt asociate cu vertij.

Lipsa exercițiilor fizice poate afecta sistemul vestibular și echilibrul general. Consumul excesiv de sodiu sau alcool poate contribui la acumularea de lichide în urechea internă

Leziunile capului pot afecta structurile care controlează echilibrul, inclusiv urechea internă și creierul.

Hipertensiune arterială poate contribui la dezvoltarea vertijului prin afectarea fluxului sanguin către urechea internă și creier.

Afectarea nervilor care controlează echilibrul poate contribui la apariția vertijului.

Stresul cronic și anxietatea pot exacerba simptomele de vertij și pot contribui la dezvoltarea unor tulburări de echilibru.

Persoanele care sunt sensibile la mișcări, cum ar fi călătoriile cu mașina, barca sau avionul, pot experimenta vertij fiziologic, cunoscut și sub numele de rău de mișcare.

Simptome ale vertijului

Vertijul se manifestă printr-o senzație de mișcare anormală, de obicei descrisă ca o senzație de rotire sau de învârtire. Simptomele pot varia în funcție de cauza și severitatea vertijului, dar, în general, includ:

• Senzație de rotire: Persoana simte că obiectele din jurul său sau ea însăși se învârte, chiar dacă nu există mișcare reală. Aceasta este senzația centrală a vertijului și poate fi constantă sau intermitentă
• Amețeală: Poate fi o senzație generală de instabilitate sau confuzie, adesea însoțită de senzația că terenul se mișcă sau se unduiește
• Dificultăți de echilibru: Probleme cu menținerea poziției verticale, care pot duce la clătinări, căderi sau dificultăți în mers
• Greață și vărsături
• Transpirații
• Tinitus
• Pierderea auzului
• Vedere dublă

Când este cazul să mergem la medic

Este important să consulți un medic atunci când experimentezi vertij, în special, dacă simptomele sunt severe, persistente sau însoțite de alte semne îngrijorătoare. În general, ar trebui să ceri ajutor medical în următoarele situații:

• Vertij sever sau persistent
• Vertij care durează mai mult de câteva minute
• Simptome neurologice asociate -slăbiciune pe o parte a corpului, vedere dublă, dificultăți de vorbire, etc
• Simptome auditive asociate – Dacă vertijul este însoțit de pierderea auzului, tinitus (zgomote în urechi) sau senzație de presiune în ureche, poate fi necesară evaluarea de către un specialist ORL (otorinolaringolog) pentru a diagnostica posibile afecțiuni ale urechii interne, cum ar fi boala Meniere.
• Vertij care apare brusc și fără o cauză evidentă
• Dacă vertijul afectează capacitatea ta de a merge sau de a menține echilibrul, ceea ce duce la căderi sau la dificultăți de coordonare, este esențial să ceri ajutor medical pentru a preveni accidentele și pentru a aborda cauza subiacente.
• Dacă ai început un tratament pentru vertij și simptomele nu se îmbunătățesc sau se agravează, este important să consulți din nou medicul pentru ajustarea planului de tratament.

Tratamente potrivite pentru aceste afecțiuni

Tratamentul vertijului depinde în mare măsură de cauza subiacentă.

Manevrele Epley sau Semont sunt tehnici utilizate pentru a muta cristalele de calciu din canalele semicirculare înapoi în zona de depozitare din urechea internă. Aceste manevre sunt adesea efectuate de un specialist ORL în cazul vertijului pozițional paroxistic benign. Uneori sunt recomandate exerciții pentru a ajuta la recalibrarea sistemului vestibular.

 Reducerea consumului de sare pentru a controla acumularea de lichid în urechea internă. Limitarea consumului de cafeină și alcool poate fi, de asemenea, utilă în cazul tratamentului bolii Meniere.  

Medicamentele diuretice pot ajuta la reducerea presiunii lichidului în urechea internă.

Medicamentele antihistaminice sau anticolinergice pot ajuta la ameliorarea simptomelor acute de vertij.

În cazurile severe, se pot lua în considerare opțiuni chirurgicale pentru a reduce simptomele sau pentru a proteja auzul.

Fiecare tip de vertij necesită un diagnostic corect și un plan de tratament personalizat, care poate include o combinație de medicamente, terapie fizică și modificări ale stilului de viață. Este esențial să consulți un specialist pentru a dezvolta un plan de tratament adecvat bazat pe cauza specifică a vertijului.

În cazul tinitusului, terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta persoanele să gestioneze stresul și anxietatea legate de tinitus, precum și să dezvolte strategii de coping pentru a face față simptomelor.

Utilizarea protecției auditive în medii zgomotoase pentru a preveni agravarea tinitusului și practicarea tehnicilor de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau exercițiile de respirație, poate reduce stresul care poate agrava tinitusul.

Dacă tinitusul este cauzat de o afecțiune tratabilă, cum ar fi o infecție a urechii sau acumularea de cerumen, tratarea acestei afecțiuni poate reduce sau elimina tinitusul.

Sursă foto: Shutterstock