Ciocolata, vin spumant, cină la lumina lumânărilor… Un weekend romantic alături de persoana iubită este oricând binevenit, dar parcă de Ziua Îndrăgostiților ai chef de ceva memorabil.
Villa Ermitage din Bușteni a creat un pachet special, gata să vă surprindă într-o atmosferă boemă, franșuzească.
Un bun venit dulce
Cu un gest de atenție și prețuire, veți fi întâmpinați cu ciocolată și vin spumant în camera decorată cu mobilier din lemn masiv si vedere la munte. Iar dacă papilele gustative v-au fost gâdilate încă de la început cu arome dulci, Cupidon are pregătite în tolba sa și alte surprize pe măsură. Sejurul romantic are nume de poveste, „Le Baiser du Cupidon”, și te invită să savurezi într-o lumină caldă, cu lumânări romantice pe masă, preparate tradiționale gătite cu pasiune în bucătăria vilei, alături de băuturi fine. O muzică aleasă vă va însoți, invitându-i pe toți îndrăgostiții la dans și voie bună.
Relaxare la spa și oportunități de explorare
Te afli la poalele Munților Caraiman, însă atmosfera, stilul de amenajare al vilei, tipic franțuzesc, lemnele care ard în șemineul de epocă (din anii 1600), toate te fac să te simți de parcă ai fi departe, în Alpii Francezi. Centrul spa al Villei Ermitage este functional și chiar te îmbie la a petrece momente de relaxare sublime. Jacuzzi cu apă sărată de Praid, saună, masaj de relaxare sau terapeutic, iată doar câteva dintre bonusurile de care te poți bucura aici.
Oferta specială pentru Pachetul Turistic Valentines Day pornește de la 475 lei / persoană / DB, pentru perioada 14-16.02.2020. Profită de ocazie și fă-ți cadoul ideal pentru un weekend romantic în doi.
Vremea caldă, aproape primăvăratică din această perioadă te invită să petreci timp și afară, în grădina în stil japonez, cu vedere spre Crucea Eroilor de pe Caraiman. De asemenea, apropierea de Telecabina Babele, aflată la doar 5 minute de mers, este o bună ocazie să pornești într-o drumeție montană. În plus, și alte atracții din stațiunea de pe Valea Prahovei se află la o plimbare distanță. Printre acestea se numără Mănăstirea Caraiman, Castelul Cantacuzino sau Casa Memorială „Cezar Petrescu”. La o altitudine de 1100 metri, la Poalele Jepilor, se găsește Cascada Urlătoarea, la care poți ajunge pe un traseu destul de facil, prin liniștea pădurii, pentru a descoperi un loc pitoresc și spectaculos.
Sursa foto: www.villaermitage.ro
de Geanina Ichim
Ultima modificare februarie 7, 2020 10:33 am