Organizarea unui botez necesită o gamă largă și variată de pregătiri, multă pricepere, multă răbdare, resurse și timp. Pentru că rezultatul final trebuie să fie unul grandios care să bucure atât părinții și nașii, cât și pe invitați, niciun efort nu pare prea mare. Astfel, pe lângă trusou, ținute alese și rochite de botez, una dintre preocupările comune ale părinților și nașilor o reprezintă lumânarea de botez. Deși pare o alegere simplă, acest subiect este destul de controversat, mai ales din cauza multitudinii de tradiții care s-au păstrat de-a lungul timpului. Un alt criteriu important este ca lumânarea de botez să se potrivească perfect cu tematica și povestea evenimentului.
Află din acest articol care sunt criteriile și semnificațiile pe care trebuie să le aibă lumânarea de botez, iar dacă vrei să mergi într-un loc din care poți alege și unde găsești exact ceea ce ai nevoie, îți recomandăm lumanari de botez de la Maison D`or.
Semnificațiile lumanarii de botez
Așa cum fiecare element al botezului are câte o semnificație aparte, nici lumânarea de botez nu face rabat. Flacăra lumanarii de botez semnifică lumina sfântă, continuitatea vieții și a credinței în Dumnezeu și lumina care va călăuzi viața micutului botezat. De asemenea, indiferent de regiunea țării noastre, lumânarea de botez are aceeași conotație: lumina necesară unui drum drept și lung în viață. O altă tradiție populară de care se ține cont este legată de culoarea lumânării. Aceasta ar trebui să fie de culoare alba pură pentru a semnifica viața fără păcate a copilului.
Elementele decorative ale unei lumânări de botez
Florile sunt principalele decorațiuni ale acestei lumânări. Ca și în cazul unei nunți, florile semnifică frumusețea și puritatea, dar și viața datorită elementelor naturii.
Odată cu trecerea timpului s-ar pierdut și tradiția prin care se cerea ca lumânarea de botez să fie decorată doar cu anumite flori de culoarea alba. Astăzi, Biserica acceptă și lumanari colorate care să reprezinte o pată de culoare.
După flori vine rândul funditelor roz sau albastre care se regăsesc în decorarea lumanarii de botez și care semnifică sexul copilului. Practic, daca este o fetițiă se folosește o panglică roz sau o păpușă cu dimensiuni reduse, iar dacă este băiețel se atașează o fundă albastră sau un ursuleț de pluș în aceeași nuanță.
Mai mult decât atât, lumânarea de botez poate fi personalizată cu numele bebelușului, data nașterii și data botezului sau cu un obiect decorativ propriu.
Ce faci cu lumânarea de botez după eveniment?
În unele zone ale țării, lumânarea se lasă la biserică, iar în alte zone lumânarea este înjumătățită, urmând ca una dintre părți să rămână părinților. Aceștia aprind lumânarea de botez atunci când se roagă pentru copilul lor sau o păstrează amintire pentru a retrai mereu clipele minunate de la ceremonie.
Așadar, lumânarea de botez este un element obligatoriu al acestui eveniment ce trebuie să se încadreze perfect în tematica lui. Alege-o cu inspirație și bucura-te de clipe minunate.
Ultima modificare iunie 16, 2021 10:23 am