Ochelarii de soare sunt esențiali atunci când petrecem multi timp în soare. Ne oferă confort și protecție necesară împotriva razelor ultraviolete. De aceea, înainte de a alege o pereche de ochelari de soare, este bine să cunoaștem aspectele la care trebuie să fim atenți.
Deteriorarea ochilor din cauza razelor UV este cumulativă, ceea ce înseamnă că se adună în timp și poate avea efecte permanente asupra sănătății ochilor dar și a vederii. Radiațiile UV sunt invizibile pentru ochiul nostru și sunt compuse din 3 lungimi de undă: UVA, UVB și UVC. Razele UCV sunt filtrate de atmosfera Terrei. Razele UVB sunt, de obicei, absorbite de cornee, stratul exterior al ochiului uman, ceea ce înseamnă că nu penetrează retina. Însă razele UVA trec de cornee și ajung la retină. Radiațiile UV pot exista și când cerul este înnorat, dar și iarna, mai ales pentru că zăpada reflectă 80% din radiația incidență.
Pe termen scurt, expunerea la cantități mari de radiații UV poate provoca câteva afecțiuni oculare. Fotokeratita sau oftalmia de zăpadă apare după expunerea ochilor la radiații ultraviolete, fără a folosi ochelari de soare. Astfel, apare o arsură a suprafeței oculare, a corneei. Fotokeratita poate să apară și din cauze sintetice, cum ar fi lampa de sudură sau o protecție precară în momentul utilizării unor aparate de bronzat. Simptomele fotokeratitei sunt: durerea oculară, senzația de arsură, ochi roșii, senzație de nisip în ochi, sensibilitate la lumină, ochi umezi, vedere încețoșată, ochi și pleoape umflate, dureri de cap și reflexii și halouri în câmpul vizual. Pierderea vederii cauzată de fotokeratită este temporară și dispare după 24-48 de ore.
Razele UV pot cauza și probleme pe termen lung. Acestea nu apar imediat. Razele UV afectează gradual retina, provocând deteriorări și afecțiuni permanente. Printre acestea se numără: cataracta, pterigion, pinguecula, cancer ocular și degenerescență maculară.
Din această cauză, este foarte important să avem ochelari de soare potriviți, care să ne ofere protecția de care avem nevoie oriunde și în orice anotimp. Iată la ce trebuie să fii atent atunci când îi alegi:
Protecție UV
Esențială la o pereche de ochelari, după cum spuneam, este protecția UV. Capacitatea de protecție nu se bazează pe prețul, culoarea, materialul sau cât de întunecate sunt lentilele. Atât plasticul cât și sticla te pot proteja de raze UV, pentru că sunt tratate cu diverse substanțe chimice. Alege lentile ce blochează 100% din razele UV. Pe unele etichete ale ochelarilor de soare indică protecție UV 400, ceea ce înseamnă practic tot 100% absorbție a razelor UV. Pe eticheta sau brațele unor ochelari de soare este posibil să întâlnești și categoria UV. Categoriile UV ale ochelarilor de soare sunt clasificate de la 0 la 4.
Ochelari de soare cu categorie de protecție 0: aceștia nu se pot numi ochelari de soare, întrucât au o capacitate scăzută de a reduce lumina soarelui. Oferă protecție minimă sau chiar deloc împotriva radiațiilor UV.
Ochelari de soare cu categorie de protecție 1: ca și cei din categoria 0, nu sunt ochelari de soare, însă oferă puțină protecție împotriva luminii soarelui și a radiației UV.
Ochelari de soare cu categoria de protecție 2: aceștia oferă un nivel de protecție mediu împotriva razelor soarelui și a radiației UV.
Ochelari de soare cu categoria de protecție 3: oferă o protecție ridicată împotriva razelor soarelui și a radiatiilor UV.
Ochelari de soare cu categorie de protecție 4: acești ochelari de soare sunt special realizați pentru a oferi o protecție ridicată împotriva razelor soarelui și a radiațiilor UV. Nu trebuie purtați niciodată când conduci.
Este recomandat să alegi ochelari cu o categoorie de protecție de cel puțin 2 sau 3.
Ochelari de soare cu lentile polarizate
Ochelarii de soare pentru barbati cu lentile polarizate sunt, de obicei, ceva mai costisitori, însă ajută cu razele soarelui considerabil. Fie că petreci mult timp afară, pe munte, pe apă sau pe lângă apă, vei aprecia o pereche de ochelari polarizați. Te vor scăpa de strălucirea produsă de reflectarea razelor soarelui, iar ochii tăi vor fi mult mai odihniți.
Dimensiunea lentilelor și a ramei
Atunci când alegi o pereche de ochelari de soare, asigură-te că dimensiunea lentilelor este suficient de mare pentru a reduce cantitatea de raze și radiații UV ce ajung la ochi. Cu siguranță forma ochelarilor de soare este importantă, pentru că trebuie să alegeți ceva potrivit pentru forma feței dumneavostră, însă trebuie să acordați atenție și dimensiunii lentilelor, dar și a ramelor. O pereche de ochelari de soare bună trebuie să se potrivească bine pentru a fi confortabili în timpul unei purtări îndelungate.
Asemenea protecției solare pe care o oferim pielii noastre, trebuie să oferim același tip de protecție și ochilor. Nu veți regreta dacă investiți într-o pereche de ochelari de soare de calitate, care să vă ofere protecția UV de care aveți nevoie.
Ultima modificare iulie 22, 2021 3:34 pm