(P) Top 7 activități Montessori pe care să le încerci în vara asta

.

Vara este anotimpul perfect pentru a experimenta și a învăța la orice vârstă, iar metodele Montessori se mulează perfect pe acest anotimp. Care sunt rațiunile pentru care să alegi asemenea opțiuni? Pentru că îi implică în mod activ pe copii și îi învață să controleze procesul educațional, formându-și deprinderi prin joc și voie bună. Dacă punem în balanță nevoia adultului de a se conecta cu familia și, mai adânc, cu propria copilărie, putem recunoaște că joaca e sursă de energie, mai cu seamă atunci când e creativă și inteligentă.

Jocuri variate

La adăpostul răcoros al unui foișor de lemn – în grădină, în parc, în orice colț din natură – poți experimenta unul dintre interesantele jocuri Montessori, care, pe lângă orele de relaxare și bună dispoziție, îi vor învăța pe cei mici litere și cifre, lucruri interesante despre propriul corp, despre plante, animale și câte alte minunății.

Grădinărit cu drag

Relaxantă și interesantă deopotrivă, crearea unei grădini de legume reprezintă ocazia perfectă pentru a face în fiecare zi ceva nou și util, dar și pentru a observa dezvoltarea plantelor sau traiul gâzelor din preajma acestora. Activități precum pregătirea pământului, plantarea răsadurilor sau a semințelor, udatul și plivitul necesită atenție, concentrare și abilități organizatorice – copilul le va dobândi în joacă și cu sentimentul extraordinar că ceea ce face este foarte important pentru întreaga familie.

Olărit cu bucurie

Ce poate fi mai frumos decât servirea mesei de prânz într-o farfurie pe care ați creat-o cu doar câteva zile în urmă? Iar dacă acest proiect vă pare a fi pretențios, puteți umple grădina sau jardiniera cu gâze și animăluțe din lut pictate cu bucurie, care vă zâmbesc în fiecare dimineață. Copilul va putea astfel să participe la crearea unui spațiu nou, pe care să-l aranjeze și să-l decoreze după cum îi șoptește propria imaginație.

Astronomie pentru micii savanți

Unul dintre beneficiile cele mai mari ale anotimpului călduros este posibilitatea de a petrece mai mult timp afară. Puteți petrece momente speciale chiar și la ore târzii din noapte, căci temperaturile suficient de ridicate vă permit să continuați experimentele în aer liber. Pe timpul nopții, de exemplu, cu ajutorul unui telescop și a unei cărți pentru copii dedicată astronomiei, puteți observa cerul – notați apoi descoperirile în jurnalul verii. Câte istorisiri savante veți avea apoi de povestit!

Expediții în natură

Activitatea de acest tip este extraordinară și unică de fiecare dată, reprezentând o sursă infinită de observații și discuții despre viața din jur. Încă de la pregătirea călătoriei, distracția și învățarea merg mână în mână – permițând copilului implicarea în organizarea traseului și a detaliilor, vei câștiga un mic și curajos explorator. În mijlocul naturii, va putea observa, studia, analiza și recunoaște repere sau vietăți, va învăța să se orienteze și să se bucure de gustul unui picnic de neuitat.

Îmblânzirea lemnului

Este o provocare interesantă, care permite variațiuni pe niveluri diferite – un cui bătut într-o scândură, tăierea acesteia cu un instrument, găurirea cu un burghiu manual și câte altele. Puteți dezvolta structuri moderne sau puteți încerca chiar sculpturi, lemnul este deopotrivă răbdător și surprinzător. Veți descoperi astfel că prelucrarea lemnului, chiar și în joacă, este o activitate care va trezi în fiecare – indiferent de vârstă – meșterul care poate scoate la iveală creații nebănuite.

Aventuri cu apă și nisip

Dacă dispuneți de un loc în care puteți amenaja un loc de bălăceală, cu nisip la îndemână, ați adus marea la voi! Copilul se va putea distra ore în șir, explorând noi aventuri și dând frâu liber imaginației. Nisipul este unul dintre cele mai prietenoase materiale în mâinile celor mici, care pot crea și recrea forme variate, bucurându-se intens de fiecare clipă.

Alese de specialiști și de familii deopotrivă, metodele Montessori oferă copiilor posibilitatea de a realiza pe cont propriu, de a se organiza, de a planifica și a-i ajuta pe ceilalți alții să lucreze. Vor putea astfel conștientiza propriile forțe care le dau posibilitatea de a rezolva probleme, de a gestiona emoții și situații dificile, atuuri esențiale care vor influența benefic dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Sursă foto: piqsels.com

Ultima modificare mai 7, 2021 5:40 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale