Skiathos este una dintre cele mai pitorești insule grecești, care stă, așa cum ne spune numele, în umbra lui Athos
, fiinddominată de Muntele Karafiltzanaka și binecuvântată cu peste 69 de plaje, în ciuda dimensiunii sale de numai 49 kmp.
Descoperă fosta Insulă a Piraților într-un sejur relaxant de 6 nopți, alături de Europa Travel, ce beneficiază acum de tarife imbatabile de la 129 euro/persoană, valabil pentru plecările last minute din 19.06 și 25.06, în limita locurilor disponibile.
Explorează Orașul Piraților!
Călcată de numeroase popoare, de-a lungul timpului, inclusiv de fiorosul pirat Barbarossa, Skiathos păstrează cel mai mult amprenta venețienilor, iar majoritatea clădirilor din capitală îți prezintă un amestec arhitectural interesant între stilul italienesc și cel grecesc, casele fiind zugrăvite în alb și albastru cu acoperișuri din țiglă și balcoane din fier forjat.
Străzile șerpuitoare în trepte și în pantă te conduc către mici piețe dominate de turnuri venețiene și bisericuțe bizantine, dar și spre cele două porturi: cel vechi și ce nou, unde stau înșirate zeci de taverne pescărești, unde poți lua masa cu vederi spre marea ca smaraldul.
Din portul vechi ale orașului Skiathos poți face o plimbare și până la mica peninsulă Bourtzy care pe vremuri a servit ca punct de observație bizantin. Mai poți vedea o mică parte dintre zidurile fostei fortărețe, inclusiv ruinele unui teatru antic, unde se organizează în fiecare sezon estival celebrul musical Mamma Mia, ce a fost turnat o parte din Skiathos și o parte pe insula vechină, Skopelos.
Skiathos nu este o insulă mare, așa că o poți explora foarte ușor cu autobuzul local sau în croaziere interesante, alături de Europa Travel. Poți să faci turul plajelor aflate de coasta de nord, până la celebra Lalaria, o fâșie de nisip din pietre albe presărată cu formațiuni stâncoase ce răsar din apele turcoaz ale Mării Egee.
Plajele de aur ale insulei
Cei mai mulți dintre turiștii care ajung aici sunt atrași de plajele spectaculoase ale insulei, unele dintre cele mai bune din Grecia. Skiathos găzduiește peste 69 de fâșii de nisip, unele dintre ele premiate cu Steag Albastru, iar altele sunt sălbatice.
În topul celor mai populare plaje din Europa se află Koukounaries, compusă din nisip fin ca mătasea, de un auriu intens, și încadrată de ape clare și de o pădure deasă de pini declarată parc național.
La fel de verde și încântătoare este Mandraki Beach, o plajă sălbatică aflată la capătul unei păduri dese de conifere, unde marea agitată este perfectă pentru windsurf. Pentru a ajunge la această plajă cu dune de nisip uriașe, trebuie să traversezi întreaga pădure, pe un drum nisipos ce durează circa 40 de minute, însă efortul merită cu desăvârșire.
Cea mai mare plajă din Skiathos este încântătoarea Megali Ammos ce măsoară peste 1 km lungime și se arcuiește la baza unei plantații de lămâi, sfeclă de zahăr și smochini, pe care o poți descoperi în turul insulei alături de Europa Travel. Apele au nuanțe de albastru-turcoaz, atmosfera este tihnită, iar nisipul este fin și auriu, numai bun pentru răsfăț la soare.
Hotel Stellina 3* – Skiathos Town – tarife de la 129 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport autocar, asistenta turistica, valabil pentru plecarile din 19.06 si 25.06. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.