(P) Sărbători pascale în stil grecesc, cu numai 199 euro!

.

Paștele poate fi ocazia ideală să explorezi unele dintre cele mai interesante locuri aflate în partea continentală a Greciei, unde Sărbătoarea Învierii îmbracă forme dintre cele mai diverse. Dacă îți surâde ideea de a petrece vacanța pe meleaguri elene, dar încă nu ți-ai făcut planuri, poți lua în calcul un circuit în Paralia Katerini de la Europa Travel, la tariful redus de 199 euro/persoană!

În acest tur de 5 zile, cu autocarul, de la Europa Travel vei avea ocazia să vizitezi cele mai importante monumente culturale, religioase sau istorice, dar și localități tradiționale, trasee montane impresionante cu defilee ce îți taie respirația.

Mănăstirile din ”mijlocul cerului”

Primul contact cu lumea tradițiilor elene va fi în Kalambaka, orașul din inima pădurii de stânci și cel mai bun loc de pornire spre Meteora. Complexul mănăstiresc este fără îndoială cel mai spectaculos din lume și face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Pe măsură ce urci pe drumul șerpuitor spre Marele Meteor și Mănăstirea Sfântul Ștefan, peisajele devin și mai spectaculoase.

În limba greacă, Meteora înseamnă ”în mijlocul cerului”, iar în cadrul complexului existau cândva 24 de mănăstiri clădite pe vârful stâncilor maronii, special pentru traiul în sihăstrie. Nu poți pleca din regiune până nu vizitezi și Atelierul de Icoane Zindros, unde vei vedea cum este realizată o icoană bizantină cu foiță de aur pe fundal.

De-a lungul râului Prinos, pe aproximativ 10 km se întinde unul dintre cele mai spectaculoase defilee din această parte a Greciei. Valea Tempi nu este cunoscută doar pentru peisajele pitorești, dar și pentru Biserica Sfintei Paraschevi, edificiu de cult săpat în stâncă unde se află și izvorul sfintei cu ale sale puteri tămăduitoare.

Opțional de la Europa Travel, poți explora orașul Kastoria, ridicat în formă de amfiteatru în jurul lacului cu același nume, unde vei găsi cele mai exemplare monumente de cult de artă bizantină ce fac din localitate un adevărat muzeu în aer liber. Pe vremuri, Kastoria era și un important loc unde se lucra cu migală blănuri, iar astăzi vei mai găsi aici câteva ateliere ce au păstrat arta acestui meșteșug.

Celebrează Paștele în Paralia Katerini!

Paralia Katerini este una dintre cele mai populare destinații grecești, perfectă atât pentru relaxare la soare pe plaja aurie, dar și pentru vizite culturale sau shopping. În ultimii ani, tot mai mulți turiști români aleg să-și petreacă vacanța de Paște în acest orășel cochet, iar circuitul de la Europa Travel poate fi o inspirată alegere. Participă la slujba de Înviere la biserica albă Sfânta Paraschevi, iar următoarea zi o poți petrece pe Muntele Zeilor, într-o excursie opțională de la Europa Travel.

Cel mai popular traseul spre Muntele Olimp pornește din Litochoro, un oraș alb, ca un labirint, dominat de biserica bizantină Sfântul Nicolae, de unde se urcă spre punctul de belvedere Stavros, aflat la 910 metri altitudine. Admiră bogata faună și floră ce clasează muntele în topul celor mai importante Rezervații ale Biosferei parte din UNESCO, din Europa, iar apoi te poți reculege la Mănăstirea Sfantului Dionisie, cunoscută și pentru Muzeul de Artă religioasă, unde printre artefactele expuse se numără și o farfurie de argint donată de domnitorul Ștefan cel Mare.

Salonic, orașul a trei imperii

Pe drumul de întoarcere vei face un scurt popas în Salonic, un oraș unde noul se împletește cu vechiul, adunând un număr mare de turiști în fiecare an. Plimbă-te în Piața Aristotel, cu forma sa dreptunghiulară unde cele trei mari bulevarde se întâlnesc. Din acest punct se pleacă spre Turnul Alb, simbolul orașului din piatră îngălbenită de trecerea timpului și Biserica Sfântului Dumitru, o bijuterie bizantină cu cele mai frumoase mozaicuri ce îl reprezintă pe Sfântul protector al orașului. Din turul tău nu poți rata Rotonda, un edificiu de cult închinat Sfântului Gheorghe, dar nici Arcul lui Galerius, un important monument roman construit în anul 304 d.Hr.

de Mădălina Isar

Sursa foto: flickr.com

Oferta Speciala Circuite – Paste Paralia Katerini – tarif: 199 euro/persoana, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hotel de 2*-3*, transport autocar, vizite la Manastirea Rila si Salinic, excursie la Meteora, insotitor de grup. BONUS: Masa festiva de Paste si excursia la Meteora! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

    
Vedete din Romania Vedete internationale